Marţi, o lume întreagă a privit plină de oroare cum jurnalistul american James Foley a fost decapitat de Grupul Islamic sunnit din Irak. Asasinatul a fost o măsură de represalii la raidurile aeriene ale aviaţiei militare americane, desfăşurate pe 8 august şi prin care au fost bombardate poziţii ale unităţilor de artilerie insurgente şi convoaie care se deplasau spre capitala kurdă regională Ibril. La momentul respectiv, Grupul Islamic sunnit controla puncte strategice de infrastructură inclusiv Barajul lacului de acumulare Mosul Dam care furniza energie electrică şi apă pentru o mare parte din Irak, relatează stiriflux.ro
În urmă cu două zile, hidrocentrala de la Mosul a fost recucerită de forţele de securitate irakiene şi de luptătorii kurzi de la militanţii islamişti.
Că a fost o înfrângere usturătoare pentru recent autoproclamatul califat Statul Islamic o demonstrează şi uciderea atât de brutală a ziaristului american şi anunţul că, dacă raidurile aeriene americane nu vor înceta, va urma o altă execuţie similară a unui alt american – identificat ulterior ca fiind jurnalistul Steven Sotloff.
James Foley – un ziarist pasionat de munca lui
James Foley, avea 40 de ani, era din New Hampshire şi a studiat istoria la Universitatea Marquette. După ce a predat câţiva ani în Arizona, Massachusetts şi Chicago, s-a reorientat către cariera de jurnalist pe care a considerat-o adevărata sa vocaţie.
Foley se “specializase” în zone de conflict şi a lucrat în Orientul Mijlociu, între altele, în Siria, Libia şi Irak. Ziaristul american cunoştea riscurile războiului când a ales să fie corespondent în Siria. El a fost luat prizonier în noiembrie 2012, în nordul provinciei Idlib din Siria, în apropiere de satul Taftanaz.
David Cameron: Asasinul este probabil britanic
Asasinul jurnalistului american James Foley probabil este cetăţean britanic, a afirmat premierul Marii Britanii, David Cameron, citat de Mediafax.
“Deocamdată nu l-am identificat pe individul responsabil de acest act, dar, din ce am putut analiza, pare foarte probabil să fie cetăţean britanic”, a declarat Cameron.
Potrivit specialiştilor, bărbatul care l-a decapitat pe jurnalistul american James Foley are un accent britanic.
Este deja binecunoscută tactica Grupului islamic de a recurta cetăţeni străini ca atentatori sinucigaşi sau luptători.
Obama promite găsirea asasinilor lui Foley
La rândul lui, preşedintele Barack Obama a avertizat că Statele Unite vor face tot ce este necesar pentru aducerea în faţa justiţiei a celor care l-au executat pe jurnalistul american James Foley, citeaza CNN.
“Întreaga lume este oripilată de asasinarea brutală a lui James Foley. (…) Membrii grupului terorist Stat Islamic în Irak şi Levant au asediat oraşe şi sate, au omorât oameni nevinovaţi, civili neînarmaţi, în acte de laşitate. (…) Acest grup terorist nu aparţine niciunei religii. Omoară musulmani, atât şiiţi, cât şi sunniţi, Urmăresc creştini şi alte minorităţi religioase. Acest grup nu îşi are locul în secolul 21″, a spus Obama.
Raidurile aeriene americane continuă în Irak
Deşi motivul declarat al asasinării jurnalistului american James Foley au fost tocmai intervenţiile aviaţiei militare americane în războiul dintre sunniţi şi kurzi, aviaţia militară americană a efectuat, miercuri, noi raiduri aeriene vizând pozţii ale grupului sunnit Stat Islamic în Irak şi Levant, în nordul Irakului.
Raidurile au ca scop slăbirea poziţiilor grupului Islamic Sunnit şi sprijinirea ofensivei a forţelor armate kurde şi guvernamentale irakieni împotriva acestuia, mai scrie sursa citată.
Comentariile sunt închise.