regele-mihai

Chiar daca sanatatea sa este precara, Regele Mihai ramane seful Casei Regale a Romaniei. In mesajul transmis miercuri, Majestatea sa nu mentioneaza ca si-ar preda prerogativele, ci doar aparitiile publice, potrivit istoricilor, citati de stirileprotv.ro

Regele a delegat sarcinile care tin de aparitii publice primei sale fiice, custode al coroanei, Principesa Margareta. Sfaturile Consiliului Regal, menit pana acum sa-l ajute pe seful casei regale in luarea deciziilor, se vor indrepta de acum catre principesa mostenitoare.

Informatiile privind problemele de sanatate ale regelui Mihai au fost facute publice prin intermediul Consiliului Regal, reinfiintat de Majestatea sa in 2010. Acest consiliu a avut de la bun inceput rolul de a-l ajuta pe rege „prin sfaturile şi rezolutiile lui, in deciziile curente sau de importanta istorica, juridica, economico-financiara, politica si dinastica”.

De aceasta data insa a transmis un mesaj emotionant venit din partea regelui.

„In ultimele saptamani, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Aceasta situatie vine in anul in care Familia si Tara sarbatoresc 150 de ani de la fondarea dinastiei si a Statului Roman modern. Sunt sigur ca fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va gasi intelepciunea si forta de a ma reprezenta si de a duce la indeplinire toate actiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal sa-si continue menirea si sa prezinte sfatul sau Custodelui Coroanei.”

Din Consiliul de Coroana fac parte inclusiv Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu, insa in comunicatul facut public de casa regala nu apar si semnaturile acestora. Documentul este semnat de Arhiducele Lorenz al Austriei, Principe al Belgiei, de seful cancelariei regale si de avocatul familiei.

Guy Pochelon, membru al Consiliului regal, pentru Digi 24: „Acum intr-adevar, are un handicap, are 94 de ani, in curand 95 si trebuia sa luam si asta in calcul. Se plangea tot timpul ca nu se poate intoarce sa lucreze in garaj, dar este inca foarte activ. Citeste, iar discutiile noastre se desfasoara exact ca acum 10-15 ani.”

In ceea ce priveste discutiile din cadrul consiliului, Casa Regala a precizat: „Agenda sesiunii a cuprins puncte privind bunul mers al Casei Regale, sarbatoarea din acest an dedicata implinirii a 150 de ani de la fondarea Casei Regale si a Statului roman modern, precum si chestiuni legate de viitor.”

Istoricii spun ca nu vorbim, insa, despre o predare a tuturor atributiilor.

Adrian-Silvian Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei: „Regele isi pastreaza toate prerogativele, dar se retrage din viata publica, aceasta este formularea care a fost anuntata si pe care am luat-o ca atare. ”

Diana Mandache, istoric: „In acest moment, regele Mihai este sef al Casei Regale. Un rege este rege, el a depus un juramant, deci acesta este un rege care a depus un juramant si isi poarta titlul in continuare.”

In actiunile sale, principesa Margareta va fi sfatuita de consiliul care, pana acum il sfatuia pe rege.

Adrian-Silvian Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei: „Principesa mostenitoare Margareta este doar custode al coroanei, asta a si specificat.”

Diana Mandache, istoric: „Custode al Coroanei Romaniei presupune ca ea duce o misiune a acestei institutii monarhice. Coroana este in continuare in exil pentru ca in Romania este regim republican.”

„Ne-am simtit mult mai puternici impreuna” – au fost cuvintele principesei Margareta la finalul acestei intruniri a consiliului regal, citata de stirileprotv.ro