Montreal, iarna. Trafic greu, pe autostradă. Se avansează lent, cu mișcări de acordeon. Două mașini, un Nissan Sentra și un VW Golf se lovesc. Cel din spate nu a evaluat corect distanța de frânare, și s-a proptit în portbagajul celui din față, bara de protecție e îndoită. Cei doi șoferi trag pe dreaptă, se dau jos, se uită fiecare la mașina sa, apoi la a celuilalt. Stau de vorba civilizat. Își schimbă numerele de telefon, că doi proaspeți prieteni ce s-au cunoscut pe malurile Senei, și de la care au rămas cu amintiri frumoase. Se despart, dându-și mâna.
București, vara. La un sens giratoriu, o Dacie nu respectă semnul de cedarea trecerii. Un Fiat îl agață, lateral. Cei doi șoferi se opresc, se dau jos și încep să se înjure: Boule, ești chior, nu te uiți? Da-te în măta de țigan (versiunea literară, în realitate cuvintele alese au fost altele). Primul îi da un șut în ușă Fiatului, ălălalt se înfurie și pocnește parbrizul Daciei. Se îmbrâncesc. Se dau jos nevestele (sau mă rog, doamnele pasager), încearcă să își potolească consorții. “Iubi, dă-l încolo de dobitoc, lasă că plătește asigurarea.” Apare Poliția rutieră, cam târziu, se fac constatările, se mai schimbă o ultimă serie de înjurături.
Predeal, toamna. Soare. Strada principală e curată, mașinile vuiesc spre și dispre Brașov. Pe trotoare, coșurile de gunoi din 50 în 50 de metri. Un grup de adolescenți se plimbă și povestesc aprins ultimul film văzut. Ronțăie niște napolitane și beau Cola din sticle de plastic. Când termină, aruncă hârtiile și sticlele pe jos. Un trecător le face observație, și bineînțeles, respectivul imprudent se alege cu o serie de înjurături și miștocăreli moderne.
Oradea. Un grup de elevi din București, olimpici calificați la faza pe țară, au o zi liberă și se vânzolesc prin magazine. Aruncă și ei o hârtie pe jos, dar femeia care vinde loz în plic la toneta din colț îi ia la fix: Hei, băieții, luați imediat hârtia de pe jos și puneți-o la coș. Aici nu sunteți la București. Băieții, cam rușinați, se conformează, înjurând printre dinți.
București. O româncă din Canada revine pentru prima oară în țara de origine după 10 ani de exil. În avion, înainte de aterizare, a lăcrimat de emoție, revăzând de sus satele, răurile și șoselele patriei. De la aeroport a luat un taxi, și a lăsat geamul în jos, sorbind aerul tarii de origine (deși prăfuit pe alocuri) și observând cu uimire schimbările. La un stop, taxi-ul oprește lângă un grup de muncitori care repară asfaltul, aflați într-o pauză (nu știm cât de lungă). Femeia îi privește, dar încasează brusc, pe neașteptate, o înjurătură națională, demult uitată.”Ce p….mea te holbezi așa, fă!” Speriată, femeia ridică geamul și se uită în altă parte, sperând că taxiul să o ia repede din loc. Lacrimile din avion s-au uscat instantaneu.
Cine ar fi de vină pentru toate astea?
Poate că Bătălia de la Mărășești. Sau unirea din 1918. Sau Uniunea Europeană. Sau NATO. Clinton sau Trump. Francmasonii. Iluminații. Putin. Terorismul islamic. Toată planeta. Tot universul. Dumnezeu, Allah, Buddha. Oricine.
Dar nu noi. Noi nu.
Sursa: blogovici.com
Articol preluat cu acordul autorului
