buftea-900x444O maşină roşie de teren cu agenţi de pază în civil poate fi văzută în locul accidentului patronului #HexiPharma, Dan Condrea, la câteva minute de la accident, indică noi imagini difuzate de Expresul de Buftea.

Ziarul scrie că primarul localităţii ar fi bun prieten cu şeful SRI, Eduard Hellvig.

FLUX 24 a dezvăluit în premieră că în zona Corbeanca-Tamaşi locuiesc 4 generali cheie din SRI, printre care directorul operativ, Florian Coldea.

Ce păzește mașina roșie de teren pe care am remarcat-o și eu pe câmpul din zonă și ai cărei ocupanți in civil s-au recomandat ca agenți de pază când s-au intâlnit pe câmp cu o echipă de televiziune?, se întreabă cei de la EB.

Noile imagini difuzate de Expresul de Buftea sunt de la ora 18.48, adică practic sunt imediat după accident fiind primele imagini publicate până în acest moment.

Imaginile indică prezenţa mult mai multor martori la faţa locului. Cel puţin încă 7 în afară de femeia şi biciclistul de care s-a vorbit până acum. Aceştia nu au fost audiaţi până în prezent.

De ce face declarații contradictorii doamna din Buftea care pretinde că a fost martor și care apare așa lejer la toate televiziunile, in timp ce primii sosiți la fața locului nu vor să iasă deloc in public?, se mai întreabă Expresul de Buftea.

ALTE ÎNTREBĂRI DIN EXPRESUL DE BUFTEA:

-Cum de primăria nu a montat camere de supraveghere pe acest drum județean din Buftea și a montat pe strada Aviației, la aproxiamtiv 1 km pe camp, strada absolut nelocuită și necirculat

-Cine și de ce a chemat fetele de la salubritate (SSB) duminica seara sa curețe locul la doar o oră de la accident? Nu să măture doar șoseaua, ci să ridice și piese importante din iarbă când ancheta nici nu incepuse…

-Cine și de ce a chemat platforma unei firme din Buftea să ridice mașina la doar o oră de la accident? Deranja pe cineva epava in iarbă? Cine a decontat serviciul prestat de firma bufteană?