Noi declaraţii incendiare ale controversatului vicepremier de la Kremlin, citate de stirileprotv.ro
“Americanii au început pregătirea sabotorilor și forțelor speciale a Republicii Moldova în cazul unui nou conflict transnistrean”, a scris vicepremierul rus Dmitri Rogozin pe pagina sa de Facebook, comentând un articol de pe Russia Today. Potrivit acestui material, americanii cauta contractori pentru a construi 8 facilităţi la baza militară Bulboaca de pe teritoriul Moldovei. Bulboaca se află la doar câţiva kilometri de graniţa cu auto-proclamata Republică Transnistreană.
RT precizează că e vorba de clădiri cu destinaţie civilă, printre care o şcoală, un hotel şi o staţie de alimentare cu carburanţi. Rogozin, declarat persona non grata de autorităţile de la Chişinău, susţine însă că aceste clădiri sunt „facilităţi pentru operaţiuni militare în zone urbane”.
Oficialul de la Kremlin a făcut probabil aluzie la exerciţiul „Joint Combined Exchange Training” organizat la finalul lui iulie la Bulboaca la care au participat 70 de militari americani, români şi moldoveni.
Vicepremierul rus Dimitri Rogozin a fost declarat miercuri persona non grata în Republica Moldova, după ce s-a declarat dispus să vină în septembrie la Chişinău, cu condiţia ca autorităţile moldovene să-i ofere garanţii de securitate şi să poată survola toate ţările de pe traseu. Decizia a fost luată de Guvern, în urma unei solicitări din partea ministrului de Externe, Andrei Galbur, în urma vizitei eşuate a lui Rogozin la Chişinău.