Perioada Holocaustului a fost marcată de programul de exterminare a evreilor în timpul regimului național-socialist, condus de Adolf Hitler. Denumirea vine din greacă („holos” care înseamnă „complet” şi „kaustos” care înseamnă „ars”) şi descrie uciderea a peste şase milioane de evrei adulţi şi copii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În această perioadă neagră din istoria omenirii au fost însă şi oameni care au luptat împotriva atrocităţilor naziste şi care au ajutat la salvarea unui număr impresionant de copii evrei din ţările europene. Copiii au putut fi salvaţi prin trecerea lor în Marea Britanie, unde au fost duşi în centre de plasament, şcoli şi pensiuni.
Sir Nicholas Winton este unul dintre eroii care au organizat o astfel de misiune de salvare, care a purtat numele de Kindertransport (transportul copiilor) şi care s-a desfăşurat cu nouă luni înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Prin această acţiune au fost salvaţi 669 de copii evrei din Cehoslovacia.
În 1988, în emisiunea „Asta e viaţa” difuzată de BBC a fost invitat şi Sir Nicholas Winton pentru o dezbatere despre evenimentele petrecute în timpul Holocaustului. Lângă el, în public, se afla şi Vera Diamant (căsătorită Gissing), o distinsă doamnă care la vremea aceea se numărase printre copiii salvaţi de Nicholas Winton şi care cu emoţie în glas i-a mulţumit salvatorului ei.
Moderatoarea emisiunii a întrebat dacă printre cei din sală se mai află şi alţi copii, azi oameni maturi, care îi datorează viaţa acestui om minunat. Pentru Nicholas Winton surpriza a fost imensă văzând că alături de el se aflau mulţi dintre cei pe care, cu ani în urmă, reuşise să îi salveze de la moarte şi să le acorde o nouă şansă la viaţă. Toţi s-au ridicat în picioare şi au aplaudat. Încărcătură emoţională a acestui moment a fost cu totul specială. Lacrimile de emoţie din ochii celor prezenţi vorbesc de la sine.
Sursa: livebiz.ro
Comentariile sunt închise.