Miercuri, Fuego a făcut o vizită acasă la preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru a pune bazele unei colaborări artistice, după cum scrie chiar Paul Surugiu pe o rețea de socializare.
Cei doi au făcut o fotografie împreună, iar Fuego s-a simțit dator să-l ridice în slăvi pe „Tribun”.
Iată ce spune cântărețul!
„Ardelean cum sînt, cu rădăcini în filonul străvechi românesc, sînt şi voi fi mereu, pe lîngă faptul că-i sînt slujitor, un susţinător acerb al Limbii Române. Tare-i măreaţă şi-i sînt recunoscător pentru toate zăbovirile pe care mi le-a încredinţat, pentru năpraznicile lecţii, pentru felul în care-mi pune muzica în glas, dînd sunet tuturor trăirilor mele artistice. Şi uite aşa, cu umila condescendenţă a celui ce este un simplu artist pe scena asta mare a lumii, cred cu tărie în România, în valorile sale, în tot ce-i neaoş şi pur, neavînd vreodată neşansa de-a pieri. Şi-i stimez, purtîndu-le deosebită preţuire, pe aceia care luptă, pentru veşnicia României, cu impostura, prin crunta odisee a repetării, a banalităţii, a frivolului. Unul dintre ei este domnul Corneliu Vadim Tudor.
Discipol al lui Eugen Barbu, maestrul Vadim Tudor construieşte lumi în poezia sa, sculptează curbele acestui popor, dîndu-i exact nuanţa de care are nevoie. Istoric de seamă, acesta are capacitatea de a impresiona chiar şi atunci cînd nu spune nimic. Personalitatea sa transpare dincolo de performanţele profesionale şi de lucrările publicate şi cred că el este printre primii susţinători înfocaţi ai românismului.
Nu-i pot contura un profil maestrului Vadim Tudor, pentru că ar fi, probabil, inoportun ca eu să fac asta, în schimb, pot afirma că-i un mare român. Şi a făcut tot posibilul pentru ca unitatea naţională să fie menţinută. Intelectual de seamă, Corneliu Vadim Tudor este, înainte de toate, un poet. Unul prin excelenţă, după cum afirma marele critic literar Edgar Papu.
Şi ne leagă ceva. O prietenie durabilă cu cel ce a pus luminii zăvor prin cuvînt, Grigore Vieru, cel ce mi-a pus versul în glas, cel prin care românescul românilor vorbeşte, prin el iubeşte. Pentru el, poet al veşniciei, ca şi pentru Corneliu Vadim Tudor, cuvintele simple, fragmente de viaţă pe hîrtie, zboară. Ei, poeţii, artişti ai simţirii, le dau aripi”
sursa: Facebook