New York Times îl include pe Dan Voiculescu în rândul oligarhilor din Europa Centrală și de Est care își consolidează controlul asupra media din țările lor, „una dintre evoluțiile din regiune care, la un sfert de veac după prăbușirea Zidului Berlinului, ridică semne de întrebare privind progresul spre standardele occidentale legate de democrație și libertatea de exprimare”.
Într-un articol intitulat „Oligarhii Europei de Est strâng participații în companii media”, New York Times observă că „în Europa de Est, oligarhi locali și grupuri de investiții – unele fiind legate direct de conducerea politică a țărilor lor – adună ziare și alte companii media, producând îngrijorări profunde în rândul jurnaliștilor și al altora, cu privire la libertatea presei”.
„Ca în Rusia, cresc îngrijorările referitoare la o concentrare potențial periculoasă a puterii în mâinile unor oameni care au reușit să acumuleze atât avuții, cât și influență politică și care își extind tot mai mult controlul asupra media”, scrie ziarul american.
Acesta prezintă mai multe exemple din diverse țări ale regiunii. În cazul României, exemplul dat este cel al lui Dan Voiculescu: „În România, cea mai mare televiziune de știri, postul de dreapta (sîc!) Antena 3, este doar o parte a unui vast imperiu media deținut de miliardarul Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator. În august, dl. Voiculescu a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru spălare de bani”.
Cazuistica prezentată de New York Times pleacă de la evenimente recente din Slovacia, unde o participație substanțială la „ultimul ziar serios și independent” a fost vândută de proprietarul german către un „grup de investitii bine conectat care s-a numarat printre țintele anchetelor acestei publicații”. Ca urmare a intrarii Penta Investments în acționariat, redactorul șef al ziarului SME, Matus Kostolny, precum și o bună parte dintre angajați și-au depus demisia.
NY Times scrie că situația din Slovacia este o continuare a evenimentelor ce au marcat regiunea în ultimii ani – companii occidentale care dețineau instituții media în Europa Centrală și de Est au început, în urma crizei financiare, să se retragă de pe aceste piețe, pentru a-și concentra atenția asupra activelor lor principale. „Se pare că, așa cum nu le-a păsat de politica slovacă, nu le-a pasat nici cui vând ziarele și impactul vânzării asupra societății cehe și slovace”, sumarizează efectele, pentru publicația americană, redactorul-șef al SME, Matus Kostolny.
Situații similare cu cele din Slovacia si România, prezentate de NY Times:
Magnatul Andrej Babis, ministru de Finanțe în actualul guvern de la Praga, deține mai multe instituții media majore și cea mai mare editură din Republica Cehă.
În Letonia, proprietarii reali ai unor instituții media importante s-au folosit de legislația opacă pentru a rămâne ascunși. Ei au fost identificați doar în urma unei recente anchete de corupție.
În Ungaria, unde statul controlează o buna parte din media, asociați importanți ai lui Viktor Orban, precum omul de afaceri Lajos Simicska, fost coleg de școală al premierului, dețin la randul lor participații importante.
Câțiva oligarhi controlează companiile media din Bulgaria, țară care figurează adesea pe ultimul loc în UE, în clasamentul global al Libertății Presei.
sursa economie.hotnews.ro