România va returna cei 130 milioane de euro, fondurile europene aferente lotului 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, în cazul în care autostrada nu va fi funcţională până la sfârşitul anului 2016.
CNADNR a precizat că trebuie să dovedească „îndeplinirea obiectivelor impuse prin contractul de finanţare” până la sfârşitul anului viitor. Concret, autostrada trebuie să fie funcţională până la finele anului viitor.
“În conformitate cu Ghidul POST 2007-2013 pentru proiectele cu finanţare europeană din acest program, se pot efectua plăţi eligibile doar până la data de 31.12.2015. CNADNR SA în calitate de beneficiar al fondurilor europene pentru acest proiect trebuie să dovedească prin documente de închidere îndeplinirea obiectivelor impuse prin contractul de finanţare până la 31.12.2016, astfel neexistând riscul ca la 31.12.2015 sumele rambursate de Comisia Europeana să fie necesar a fi restituite”, potrivit CNADNR.
În prezent, după ce muncitorii au descoperit că apa s-a infiltrat la 8-10 metri sub autostradă, în zona kilometrului 60, CNADNR a luat decizia de a demola şi reface corespunzător o bucată de 200 de metri din autostradă.
Fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, susţine că în afară de porţiunea care urmează să fie reconstruită, sunt mai multe „puncte critice” unde este nevoie nu doar de reparaţii, ci de reconstrucţia drumului.
„Sunt şapte puncte critice unde alunecările sunt grave, care au nevoie acum nu de reparaţii, ci de reconstrucţie.(…) Cheltuielile sunt mari, nu mai pot fi acoperite in interiorul actualului contract, contractul este epuizat, undeva la 120 la sută. În conditiile de fata, incotro ne indreptam? Acesti bani europeni in conditiile in care nu se face receptia vor fi pierduti integral. Se pierd banii pe intreg tronsonul Orastie-Sibiu”, a declarat Alexandru Nazare la Digi 24.
Cum a fost decisă deschiderea circulaţiei
Compania a mai precizat că hotărârea privind deschiderea circulaţiei pe lotul 3 în data de 14 noiembrie – cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale – a fost luată după ce constructorul a anunţat “ finalizarea substanţială a lucrărilor” şi a cerut recepţia la terminarea lucrărilor.
”Urmare acestor solicitări, beneficiarul impreună cu antreprenorul şi Inginerul FIDIC au hotărât, in baza art. 31 din HG 273/1994, preluarea lucrărilor executate la tronsonul de autostradă Orăştie – Sibiu, Lot 3, în vederea deschiderii traficului rutier. În conformitate cu art. 31 din HG 273/1994: ”Toate riscurile şi pericolele pentru partea preluată trec temporar asupra investitorului, cu excepţia viciilor ascunse şi a celor decurgând din executarea necorespunzătoare”, potrivit companiei de drumuri.
La întrebarea de ce a fost dat afară consultantul care a trimis Guvernului 300 de rapoarte de neconformitate privind lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, adresată de un post de ştiri, CNADNR răspunde că a fost reziliat contractul de servicii de supervizare incheiat cu asocierea SC Consitrans SRL – SC Via Design SRL – Omicron – Amepro SA întrucât consultantul „nu a executat serviciile de supervizare conform cu contractul de servicii”.
De asemenea, CNADNR precizează că asocierea a refuzat sau a omis să aducă la îndeplinire „dispoziţii administrative emise de către managerul de proiect”.
Gândul a scris miercuri că la nivelul companiei de drumuri se ia în calcul inclusiv rezilierea contractului cu constructorul italian al lotului 3 din Orăştie-Sibiu, compania Salini Impregilo. Compania de drumuri are deja “cel puţin” trei expertize tehnice şi mai aşteaptă încă una. “Aici se joacă un pic altfel, nu se joacă uite expertiza, apucă-te de treabă. Aici se joacă rezilierea şi relicitarea”, au declarat pentru gândul surse din CNADNR. Potrivit acestora, în cazul în care se va ajunge la rezilierea contractului cu constructorul italian Impregilo “nu se pierd bani europeni”.
„Decizia demolării a fost luată pentru a identifica exact cauza apriţiei fisurii, mai ales având în vedere că Antreprenorul a avut şi calitatea de Proiectant în cadrul Contractului de lucrări. Lucrarea este încă în garanţie şi, astfel, valoarea de remediere a defectelor va fi suportată în totalitate de către Antreprenor”, arată şeful CNADNR, Narcis Neaga, într-un comunicat.
Citiţi articolul integral pe gandul.info
Oare de ce la noi nu se poate sa-i pui pe astia sa plateasca din buzunarul lor pagubele? Si, ca un bonus, sa fie judecati pentru subminarea economiei nationale, eventual si pentru inalta tradare de tara (adica , pentru a nu face discriminare, pe toti cei care au fost la putere din ’90 incoace, cu vreo cateva mici exceptii….)
….ce mai fata de spate are si acest super-mafiot! Bleeeeeeeeeeeeeah!
Comentariile sunt închise.