niumuishsdjus-465x215

Mii de maşini sunt blocate de şase zile de o parte şi de alta a graniţei dintre Grecia şi Bulgaria. De ieri, nu se mai poate trece prin niciun punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări, scrie Digi24.

Blocajul a fost instituit de transportatorii bulgari care au făcut acest gest ca răspuns la un protest al fermierilor greci, care împiedicaseră şi ei trecerea camioanelor de marfă. Astăzi ar urma să aibă loc o întâlnire între reprezentanţii celor două tabere, dar nici unii, nici alţii nu intenţionează să renunţe la proteste.

În partea bulgară, cozile de vehicule se întind pe 15 kilometri, în timp ce pe teritoriul Greciei sunt duble. Patronii firmelor de transport spun că blocajul le aduce pierderi mari. Crucea Roşie bulgară şi voluntari distribuie hrană şi apă oamenilor blocaţi în vămi.

Dar pentru cei care nu pot continua călătoriile, situaţia devine din ce în ce mai disperată.

„Sunt blocat de luni, de la ora 4:00. Este coadă cam la 43 de kilometri distanţă de unde sunt eu. Nu am primit nicio veste, nu am primit nimic. A mai fost consulul la noi, mai vine, mai aduce câte o sticlă de apă. Nu ştie nimeni nimic când se dă drumul, ne ţin aici ca pe nişte câini. Am mai fost pe jos, am mers pe jos, am mers cinci kilometri şi ceva până în partea cealaltă, în Bulgaria, şi am mai făcut cumpărături. Sunt şi acum autocare în Bulgaria blocate. Au stat vreo trei zile copii mici, femei. E blocat tot, pur şi simplu totul este blocat”, a povestit un şofer român prins în blocaj.