Intr-un editorial publicat in revista 22, jurnalistul Sorin Ionita, face o analiza a personajului politic Klaus Iohannis.
Prin ce a demonstrat d-l Johannis de când este la vârful PNL că gândeşte autonom pe temele importante care au fracturat recent România?
Până la spectaculoasa ieşire a lui Klaus Johannis din stadiul de pupă politică, în care a înţepenit de ani de zile, prin întindere a aripilor de cavaler al modernităţii şi dreptăţii, putem rămâne un pic rezervaţi faţă de masa de analişti căzuţi pe spate la anunţul cooptării acestuia în guvern. Inclusiv faţă de sondorii care până la ora asta deja l-au introdus în formulă şi testează ce şanse are primarul Sibiului să-l bată la prezidenţiale pe cel al Bucureştiului; sau, de ce nu, pe Victor Ponta.
Nu de alta, dar cariera la vârful guvernării a celui prezentat ca, practic, vărul Angelei Merkel, cel care va face din România un fel de mică Germanie a început cu o foarte balcanică pledoarie pentru derogare de la lege în uz propriu, astfel încât omul să poată fi simultan şi ministru de Interne, şi primar. Cu alte cuvinte, mai curând ca francezii decât ca nemţii. Plus, cum Băsescu a sărit şi el cu laudele la sibian, prevăd sute de ore de talk shows conspiraţioniste despre cum va face preşedintele alianţă cu PNL ca să bată PSD etc. Conspiraţii uşor încurcate de înscrierea lui Emil Boc în Fundaţia Mişcarea Populară – dar, tocmai de aceea, cu atât mai creative, nu?
Întrebarea importantă pentru cei care văd politica doar ca pe un joc de oglinzi în care scoţi permanent din mânecă figuri noi în locul celor vechi, ca să mai abureşti încă o dată electoratul, e următoarea: prin ce a demonstrat d-l Johannis de când este la vârful PNL că gândeşte autonom pe temele importante care au fracturat recent România? Sigur, e mai bine să ai ca ministru pe cineva ales de oameni printr-un vot decât vreo nulitate anonimă. Dar care sunt opiniile sale, eventual susţinute prin fapte, pe următoarele teme care au isterizat ţara:
1. Codurile Penale şi tentativa de puci antijustiţie orchestrată de USL în decembrie? Nu l-am auzit pe liderul naţional-liberal Johannis dacă e bine sau rău ce s-a întâmplat şi, în general, cum vede chestiunea justiţiei şi protejării ei de interferenţe politice.
2. Proiectul de schimbare a Constituţiei? E de acord cu varianta plină de capcane şi defecte propusă de echipa condusă de şeful său, Crin Antonescu? Ca ministru de Interne, o să decimeze şi el electorii la referendum, cum a încercat colegul Stroe?
3. Are vreo idee constructivă pe reforma administrativ-teritorială, care a consumat imense energii politice în prima parte a lui 2013 şi a rămas apoi în coadă de peşte? În afară, fireşte, de opţiunea de a avea capitala unei regiuni la Sibiu şi de a muta o autostradă pentru a satisface mai bine nişte interese locale – ambele exemple de politică tranzacţionistă de nivel mărunt? Ca primar de atâţia ani, cum i se pare planul colegului de guvern Dragnea, de a întări consiliile judeţene, care înţeleg că rămâne pe tapet (şi contrazice flagrant regionalizarea, pentru că nu se pot face ambele simultan)?
Mai cum seamă, cum se vede din perspectiva proiectului Johannis 2.0 tot războiul contra statului de drept, pornit la vedere cândva prin 2007, dar ajuns în ultimii ani la faza ultimă, a insurecţiei antibăsiste şi antiimperialiste, pentru suveranitate şi ieşirea de sub călcâiul occidental al ANI şi DNA, instituţii unicat prin Europa? Insurecţie concretizată nu doar în celebrele flegme trase de şeful Antonescu în freza Departamentului de Stat şi a verişoarei Merkel, ci şi mai nou, în anul de graţie 2013, în cochetării tiermondiste (tip „mişcarea de nealiniere“, vă mai amintiţi?) cu nişte investiţii fantomă din China, prezentate poporului ca alternative mai bune şi mai rapide la fondurile UE, sau parteneriate tacite cu Gazprom?
Astea nu sunt fleacuri: dacă uneşti punctele cu o linie continuă, se vede clar slăbirea angajamentului actualei majorităţi, dacă nu faţă de banii UE ca atare, că nu-i nimeni nebun să spună asta public, atunci faţă de comunitatea de valori şi legi europene. Or, doar banii şi beneficiile, fără reguli de comportament, nu se poate, iar norma de comportament în România de doi ani încoace este „nimic nu-i prea jenant ca să nu se facă, dacă avem un interes în asta noi, majoritatea; iar interesul nostru primordial e demolarea statului de drept“.
Această subtilă formă de antioccidentalism, discutată în conferinţa anuală a EFOR de săptămâna trecută (vezi www.expertforum.ro), e principalul pericol la adresa stabilităţii democratice în România azi, ce nu se poate înlătura cu PR politic ceva mai bun sau cu turnarea aceluiaşi vin vechi şi borşit în sticle noi cu etichete nemţeşti.
Articol publicat de Revista 22
