Cerul planetei pitice Pluto este albastru, iar pe suprafata ei se afla regiuni de apa inghetata, au anuntat joi cercetatorii de la NASA, bazandu-se pe imaginile inregistrate in luna iulie de sonda spatiala New Horizons si descarcate saptamana trecuta.
Particulele din pacla atmosferica a planetei sunt de fapt rosii sau gri, conform oamenilor de stiinta, dar modul in care ele disperseaza lumina albastra este ceea ce a entuziasmat pe toata lumea, informeaza ABC News.
„Cine s-ar fi asteptat la un cer albastru in Centura Kuiper? Este extraordinar”, a declarat Alan Stern, cercetator principal al misiunii New Horizons.
Noile descoperiri ii ajuta pe oamenii de stiinta sa inteleaga care este marimea si culoarea particulelor care compun invelisul de ceata ce inconjoara planeta Pluto, strat comparabil ca dimensiuni cu cel de pe Titan, satelit al planetei Saturn.
De asemenea, tot joi, NASA a anuntat ca au fost descoperite suprafete de apa inghetata pe planeta Pluto. In mod misterios, aceasta apa are culoare rosie.
Cercetatorii nu sunt siguri de ce gheata apare in anumite locuri pe Pluto si nu in altele.
NASA anuntase ca urmeaza sa faca joi un anunt „extraordinar” despre planeta pitica Pluto, descrisa de Alan Stern drept o planeta „vie”.
„Are clima, are ceata in atmosfera, o geologie activa…In fiecare saptamana sunt uimit”, a spus omul de stiinta.
Doar 10% din datele trimise de New Horizons, lansata in 2006, au fost descarcate pana acum de oamenii de stiinta NASA.
sursa: ziare.com
….NASA „vede” detalii de la sute de ani lumina de pe diferite „corpuri” ceresti, insa mai putin din sistemul nostru solar…
Comentariile sunt închise.