CNADe mult mă întreb de ce ar vrea un membru CNA să scrie articole de propagandă politică într-o revistă culturală și să participe la emisiuni de televiziune în calitate de analist politic. Membrul CNA este, prin definiția dată de lege, un garant al interesului public. Nu un propagator de opinii politice. Chiar dacă înainte de a deveni membru CNA, a avut tangențe cu mediul politic, din poziția analizei de presă sau dacă a fost parte a mediului politic, odată ce a devenit membru CNA, fostul angajament trebuie suspendat. Așa cum, de exemplu, un ministru nu mai poate fi și avocat sau inginer la firma în care a fost ”remarcat” că e bun să fie ministru. Poate să se întoarcă acolo după ce nu va mai fi ministru, căci funcția nu-i anulează profesia. Radu Călin Cristea se încăpățânează să fie și membru CNA, o funcție asimilată secretarului de stat, și analist politic, ca să mă exprim eufemistic. Să vedem de ce nu se împacă cele două preocupări ale lui Radu Călin Cristea, așa cum nu se împacă proverbial popa și hoțul.

”Onestul”

Emisiunea ”Sinteza zilei” din 1 martie 2012. Subiect: omul de cultură Dan Grigore, în calitatea sa de membru CNA, care vota pentru amendarea Antenei 3 în cazuri concrete de atac la persoană, nesocotind astfel interesele partidului care l-a propus în CNA (detalii aici)

Mihai Gâdea: La maestrul Grigore partea artistică i-o respect foarte mult, e un mare pianist şi asta e recunoscut. E un lucru, totuşi, care mă stupefiază în ce priveşte domnia sa. Îl cunosc ca pe unul dintre cei mai convinşi de idealurile monarhice. Să fii monarhist şi să sprijini un preşedinte care l-a făcut trădător şi i-a spus cele mai oribile lucruri regelui Mihai… pentru mine este ceva ce-mi depăşeşte capacitatea de înţelegere. Dar eu sunt limitat. Şi sunt şi extremist. Sunt radical şi…

Crin Antonescu: Eu sunt şi mai radical. Şi o să vă spun ce este. Este lipsă de onoare.

O săptămână mai târziu, la data de 8 martie 2012, maestrul Dan Grigore demisiona din CNA. Îi dăduse termen o săptămână liderului politic să-și ceară scuze publice. Nu le-a primit. Un om de cultură incontestabil a părăsit CNA pentru că a fost acuzat de un om politic că nu are onoare. La un an după demisia lui Dan Grigore, a apărut în CNA un nou membru: Radu Călin Cristea. Despre el, iată ce spunea președintele PNL, exact în emisiunea în care acuza lipsa de onoare a lui Dan Grigore:

Crin Antonescu: ”Da, domnule Mihai Gâdea. În presa românească din aceste zile există nişte posturi TV şi nişte jurnale, „România liberă”, „Adevărul”, ca linie… cu precizarea că în „Adevărul”, spre exemplu, poţi citi încă oameni oneşti. Un Florin Iaru, un Radu Călin Cristea, un Liviu Antonesei, sunt oameni pentru care am tot respectul”.

”Onestul” Radu Călin Cristea are, de un an de zile, calitatea de membru CNA. Trebuie să fie neutru din punct de vedere politic și să nu discrimineze posturile pe care CNA le controlează. Așa spune Codul etic al membrilor CNA pe care el l-a votat și cu care președintele CNA se împăunează pe la Bruxelles. În țară însă, Codul etic nu are nicio valoare. Radu Călin Cristea scrie periodic în ”Observator cultural” articole de propagandă politică în interesul unor forțe politice. Votează întotdeauna pentru cele mai mici sancțiuni propuse Antenelor și pentru cele mai drastice sancțiuni, inclusiv rămânerea fără licență a unor posturi mici, dar cu voci critice la adresa celor cărora el le face propagandă. Radu Călin Cristea participă la emisiuni de radio și televiziune, chipurile, în calitate de jurnalist, ca și când ar putea lăsa la intrarea în studio pelerina subțire și transparentă de membru CNA. Nu-mi amintesc să-l fi văzut prea des la tv înainte ca el să devină membru CNA și la fel cred că se va întâmpla și după ce nu va mai avea această funcție. Invitarea lui în altă calitate decât cea de membru al Consiliului are legătură cu corupția morală. Altfel nu văd de ce ar invita un post de radio sau televiziune un membru CNA în calitate de analist politic. E plin pământul de analiști politici, dar să înțeleg că niciunul nu e ca Radu Călin Cristea?

Propaganda

La data de 17 decembrie 2013, am sesizat Parlamentul asupra lipsei de obiectivitate a unor membri ai CNA și asupra scăderii credibilității instituției tocmai din acest motiv. Suntem la începutul lunii mai. Nici un semn! Dacă ar fi analizat situația, parlamentarii din Comisiile de cultură ar fi putut constata ce articole de propagandă semnează constant un membru CNA într-o revistă culturală. În lipsa oricărei reacții din partea Parlamentului, mă văd obligată să fac publică propria mea analiză. Din respect față de instituția CNA și față de legea europeană care o definește.

Cei care au trăit epoca Ceaușescu, vor regăsi în fragmentele de mai jos linii esențiale de propagandă predate la școlile de partid. Cei care au avut norocul să nu trăiască în acea epocă, pot citi în ”Sfera politicii” un studiu deosebit de interesant semnat de Cristina Preutu despre propaganda comunistă. Propagandistul avea rolul de voce a puterii, dar nu era suficient ca el să cunoască teoria idologiei. El trebuia să cunoască problemele și realitățile din teren și să adapteze teoria la așteptările și emoțiile oamenilor cărora se adresa. Din analiza publicată de Sfera politicii, transcriu doar câteva fraze:

”Astfel, rolul propagandistului era de a se adresa masei întregi a populaţiei. Spre deosebire de agitator, care trebuia să convingă un număr mic de persoane de justeţea uneia sau a câtorva idei, propagandistul trebuia să convingă de validitatea mai multor idei un auditoriu mult mai larg. Mizând pe funcţia sa socială, conducerea s-a folosit de propagandist și ca de un instrument de a convinge și de a schimba atitudini. Această funcţie garanta asentimentul populaţiei la hotărârile luate de către conducere. (…) Propaganda comunistă a adoptat un sistem foarte eficient. Demultiplicându-și vocea și permiţând reprezentanţilor ei să intervină în mesajul politic transmis, conducerea se făcea prezentă la fiecare nivel al societăţii. Propagandistul s-a transformat în mai mult decât un reprezentant al puterii, el lua forma puterii însăși. În acest fel, conducerea și-a manifestat controlul la toate nivelurile societăţii”.

Iată, spre exemplificare, câteva fragmente din articolele semnate de Radu Călin Cristea:

”Nevroze prezidențiale” , Observator cultural, 29 martie 2013

Băsescu este doar un barbolog de talie joasă

”(…)ca din năduful a sute de parlamentari, astfel rușinați, să-și ia zborul către numărul unu în stat (n.n. șeful statului) sinonime pentru „prost“ precum „dement“, „descreierat“, „nebun“, „bleot“, „tălășman“, „nătăbîz“, „țicnit“, „tălîmb“, „tontolete“, „nătărău“, „cherapleș“ etc. Proaspăta defulare a șefului Statului întărește, în interpretarea mea, ceea ce m-am străduit să argumentez și în alte comentarii: dezîntronizat, la referendum, de votul a nouă români din zece, Băsescu moțăie într-un profan mediocru din care se trezește, de obicei, pentru a sesiza Occidentul ce de inamici voraci plănuiesc răul țărișoarei (…)Băsescu este doar un barbolog de talie joasă(…)

”Luntre și punte. Apocalipsa după Victor”, Observator cultural, 12 aprilie 2013

Ponta – absorbit de exercițiul guvernării, Băsescu – cârmaciul unui regim autoritarist

Mă pun în situația nesuferită de a cita dintr-un comentariu al subsemnatului apărut în Observator cultural (decembrie 2012): „Copreședinții USL vor intra, inevitabil, în altă etapă a conviețuirii lor politice: în timp ce Ponta va fi absorbit de exercițiul guvernării,Antonescu va scruta colina Cotroceniului. Cu cît va fi prelungită așteptarea lui Antonescu, cu atît ne putem aștepta ca între cei doi lideri ai USL, altfel într-o relație ireproșabilă,să își facă loc decalaje sau chiar discrepanțe în percepția unor evenimente. Nu vor mai fi suprapuneri de agendă ca pînă acum cînd azimutul amîndurora era preponderent politic“.(…) Am mai scris și revin: o carență neglijată, în continuare, de toți decidenții USL vine foarte amenințător dinspre stîngăciile comunicării externe. S-au acumulat deja timpi irosiți în dezbateri interne, în locul sau, măcar, într-o anume sincronizare, de pildă, cu subiecte externe în comentarea cărora Antonescu ar fi avut prilejul demonstrării unei așteptate expertize. Concentarea asupra vizibilității sale în exterior, asupra fluidizării unor baraje de comunicare şi a conectării la medii unde, oricum, ar fi integrat ca viitor șef al Statului ar însemna pentru Crin Antonescu un exercițiu nu doar furnizor de energii elevate, ci și indispensabil în șlefuirea unei imagini care să-l ajute la o glisare mai lină spre Cotroceni. (…)Cîrmaciul unui regim autoritarist în descompunere, Băsescu deține mai departe supremația asupra serviciilor secrete și asupra Justiției.

Articol complet publicat pe CutiaPandorei.net