Ministrul Transporturilor, Dan Şova, ar putea avea zilele numărate la şefia instituţiei pe care o conduce. Potrivit jurnalistului Neculai Constantin Munteanu, cunoscut publicului de la Radio Europa Liberă, Dan Şova este unul dintre membrii cabinetului Ponta care s-ar putea afla pe lista neagră la următoarea remaniere guvernamentală.
„S-ar pune de-o remaniere a guvernului. Printre posibilii remaniați s-ar afla și Dan Șova, prietenul de zburdălnicii financiare al lui Victor Ponta. Nu se știe cauza. Era prea bun? Nu era bun de loc ? Era prost ca noaptea sau nu era suficient de lung de mână ? Se zice că unii social-democrații ar fi nemulțumiți de prestația acestuia în domeniu, dar și de impresia proastă pe care a făcut-o în cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional. Și asta ne miră peste măsură. Datorii și impresii proaste este tot ce a făcut mai bun guvernul Ponta & Ciracii ! Bye Bye Șova! Și cărare sprâncenată!”, scrie jurnalistuol pe pagina sa de Facebook.