„Demult, demult, mă rog, eram tânăr și, da, la trup curat, prin ograda și, mai ales, prin cârciuma Uniunii Scriitorilor circula o ființă vie. Vie și niciodată trează. Avea nume, oarecum celebru, nu și operă. Cu excepția unei poezii despre care nimeni nu știa dacă e a lui sau nu, dar i se atribuia ori de câte ori era invocată. Invocată, să zicem, pentru că nepublicabilă. Era, cum să zic, vag mirositoare, dar de un realism socialist absolut multilateral dezvolat. Și simplă ca oul lui Columb ! Urmează poezia, doamnele care nu suporta decât Chanel 5 sunt rugate să părăsescă încăperea.
CINE-A PUS CĂCAT PE CLANȚĂ ?
Eu am pus căcat pe clanţă,
Tu ai pus căcat pe clanţă,
El a pus căcat pe clanţă,
Ea a pus căcat pe clanţă,
Noi am pus căcat pe clanţă,
Voi aţi pus căcat pe clanţă,
Ei au pus căcat pe clanţă,
TOŢI AM PUS CĂCAT PE CLANŢĂ!
Nu știu de ce, poate sunt nebun, mie îmi vine poezia asta în cap ori de câte o văd pe Elena Udrea repezindu-se în primul microfon să mai spună ea ce știe și încercând să apese câte o clanță din astea. Unsă. Uneori chiar de ea. Sau de oameni apropiați și chiar dragi ei”.
Sursa: facebook.com
Comentariile sunt închise.