”Oameni de știință români au reacționat furioși la decretul (ordonanța – n.r.) “de urgență” guvernamentală emisă de prim-ministrul Victor Ponta, care permite renunțarea la gradul (titlul – n.r.) de doctor, prin Ministerul Educației, fără nicio explicație. Anterior, la fel ca în majoritatea țărilor, un doctorat în România putea fi revocat numai după o anchetă”, titrează cunoscuta revistă de știință Nature, într-un articol publicat luni pe site-ul său și semnat de Alison Abbott.
Ordonanța, emisă pe 30 decembrie 2014, a venit după ce premierul a anunțat pe 16 decembrie că renunță la titlul de doctor in Drept internațional, obținut cu o lucrare asupra căreia au planat acuzații de plagiat în ultimii ani.
Peste 1.300 de oameni, dintre care mare parte sunt oameni de știință români, au semnat o scrisoare deschisă care critică ordonanța de urgență. Scrisoarea acuză că motivația lui Victor Ponta pentru modificarea legii este de a se proteja pe sine de întrebări legate de propriul doctorat, obținut în anul 2003, la Universitatea din Bucuresti, care nu respectă standardele academice de bază.
“Obținerea unei diplome de doctorat nu este o activitate solitară, implică instituții și activități academice, prin urmare, renunțarea la titlu nu se poate face numai de către titular”, se arată în scrisoarea care solicită sesizarea Curții Constituționale din România (în privința ordonanței).
Universitatea din București a încercat să revoce teza lui Ponta în 2012, după ce propria Comisie de etică a prezentat dovezi de plagiat, dar un Comitet național de etică, numit de Guvern, a respins acuzațiile. Cum întrebările cu privire la teză continuă să apară în arena politică, Ponta a scris Universității București, pe 16 decembrie, cerându-i să revoce titlul de doctor pe motiv că noul ministru al Educației și Cercetării, Sorin Cîmpeanu, are nevoie de un început de mandat fără distragerea atenției cu alte teme. Pe 18 decembrie, Universitatea a răspuns că e de acord cu revocarea titlului de doctor, dar invocând motivele de plagiat.
Sorin Cîmpeanu a elaborat ordonanța de urgență prin orice posesor al unui titlu științific poate solicita Ministerului Educației revocarea lui; Ministerul poate face apoi acest lucru, cu efect imediat. Într-o conferință de presă, pe 29 decembrie, Cîmpeanu a spus că solicitanții nu trebuie să justifice cererile lor de revocare.
Cristian Dogaru, cercetător la University Campus Suffolk (Ipswich, Marea Britanie), care a lansat scrisoarea deschisă, afirmă că oamenii de știință sunt “frustrați și revoltați” de această ordonanță.
Nici Ponta, nici Cîmpeanu nu au răspuns solicitării revistei Nature pentru comentarii cu privire la scrisoarea deschisă.
sursa romaniacurata.ro