Monica Macovei reacţionează în scandalul ANAF/INTACT după declaraţiile Preşedintelui Klaus Iohannis şi ale Premierului Dacian Cioloş legate de acţiunile fiscului.
„Îl întreb pe președintele Iohannis: credeți că legea, dreptatea și justiția au un cost? Ați afirmat astăzi că “libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative”. O decizie definitivă a justiției prin care se dispune confiscarea unor bunuri este un “motiv banal” pentru președintele țării? Când o decizie definitivă a justiției este considerată “motiv banal”, înseamnă că justiția însăși este negată.
Îl întreb pe presedintele Iohannis: de ce ați preluat minciuna că le-ar fi încălcată libertatea de exprimare angajaților condamnatului Voiculescu, când știți foarte bine că familia Voiculescu poate închiria un alt sediu pentru televiziune?
Îl întreb pe președintele Iohannis: ce înseamnă că există „deschidere” din partea autorităților pentru „soluții convenabile” în cazul condamnatului Voiculescu? Înseamnă păgubirea în continuare a statului? Înseamnă nesocotirea în continuare a legilor și deciziilor justiției? Ați fi de acord cu o înțelegere convenabilă condamnatului Voiculescu, dar defavorabilă statului? Ați luat în calcul că bunurile confiscate de instanță în cazul Voiculescu au fost furate de la oameni?
Îl întreb pe premierul Cioloș: ce este de „condamnat” în demersul legal de acum al ANAF de a încerca să aducă la stat bunuri confiscate prin hotărâre a justiției, acțiune care trebuia pusă în practică de mai bine de un an?
Înțeleg președintele și premierul că dezbaterea de acum este numai și numai despre lege și justiție, și NU despre libertatea de exprimare? Condamnatul Voiculescu si familia lui pot închiria un alt sediu pentru libertatea de exprimare a acestui post. Libertatea de exprimare trebuie respectată, dar nu este afectată de nimic în cazul de față”, a scris Monica Macovei pe Facebook.