Monica Macovei a declarat joi la Adevarul Live că susţine unirea Basarabiei cu România, pe fondul unui un context favorabil.
Ea l-a acuzat pe Ion Iliescu că l-a începutul anilor ’90 – când toţi decidenţii externi ne susţineau şi preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Mircea Snegur, venise la Bucureşti să obţină acordul României pentru unire -, acesta a spus „nu”.
Sunt pentru unirea cu Republica Moldova, cu frații noștri de peste Prut, însă trebuie să o facem atunci când se poate. Iar eu 5 ani de zile am fost președinta Comisiei de Cooperare dintre Parlamentul European și Republica Moldova și am fost acolo foarte des: și la alegeri, și în alte ocazii. Am avut un rol vital în obținerea vizelor pentru ei și, în fine, până la semnarea Acordului de Asociere.
Unirea, da. Dar trebuie să o faci când se poate. Așa, haideți să vă spun: în ‘90 se putea, pentru că ai nevoie de un consens – nu de un consens – , de lucrat diplomatic la nivel internațional pentru asta.
Moderator: Plus un context.
Monica Macovei: Un context. Să zicem că acum – eu m-am gândit că ar fi cu ce face Federația Rusă -, dar eu vreau să spun că în ‘90 se putea. Și mie îmi spun tot timpul – și nemții, și alți colegi în Parlamentul European – de ce nu v-ați unit în ‘90? În ‘90 se putea: americanii au spus „da”, nemții au zis „da”. Și a venit Snegur, era președintele, și a stat în aeroport. Deci, el voia, așteptam să zică Iliescu. Și Iliescu a stat 4 ore și l-a sunat pe Snegur și i-a zis “nu”.
Comentariile sunt închise.