Sentimentul general după atentatele de Bruxelles este cel al neputinţei în faţa inevitabilului. Să fim sinceri, toţi ştiam că se va întâmpla din nou. Și când zic toți, mă refer la toți din Europa. De asemenea, probabil că toţi simţim că este greu de crezut că nu vor mai fi şi alte atentate, că am intrat într-un ciclu despre care nici nu ştim cum s-ar putea termina.
Viaţa Europei civilizate, cea din care am dorit să facem parte, este din ce în ce mai complicată, ceea ce nu înseamnă că ea reprezintă mai puţin un ideal de viaţă azi pentru noi, românii, faţă de acum cincisprezece ani sau acum zece ani.
La fel de generală ca şi sentimentul neputinţei este întrebarea – de ce autorităţile europene sunt neputincioase, de ce sofisticatele servicii secrete nu află la timp, cum este posibil ca, o dată la câteva luni, să se desfăşoare astfel de evenimente ce presupun coordonare, planificare şi o execuţie cvasi-militară, iar sateliţii americani sau spionii europeni să nu mai poată face decât acţiuni de căutare a autorilor după ce astfel evenimente tragice au loc.
Aici este de fapt cheia problemei, dar şi a acţiunilor ulterioare ale continentului nostru.
Răspunsul simplu ar fi că sistemele sofisticate de supraveghere sunt pur şi simplu supraestimate. Terorist nu înseamnă prost. Au priceput şi partea cu ascultarea telefoanelor, supravegherea transferului de date, vânătoarea şi urmărirea pe internet, finanţarea prin off-shoruri și firme fantomă… toate acestea le-au priceput şi teroriştii. Interesant este că exact noi, mai exact reacţiile noastre cetățenești, fireşti până la un punct, sunt cele care îi ajută pe terorişti şi îngreunează munca serviciilor de spionaj care ar trebui să prevină atentatele.
Haideţi să luăm acest caz, al atentatelor de la Bruxelles, şi să-l extrapolăm…
Care este primul lucru care îţi vine în minte atunci când afli că au explodat şase bombe în capitala Uniunii Europene? Că nu eşti niciunde în siguranţă, nu? Și că nu vrei să ai de a face cu musulmanii, fie ei refugiaţi veniţi acum sau musulmani emigraţi în urmă cu decenii sau de secole în Europa. Tot un drac! Sunt un pericol. Instinctul de auto-apărare îţi spune că nu vrei să te amesteci cu ei, să îi ştii în preajma ta, a copilului tău sau la locul tău de muncă…
Atâta doar, că exact acest reflex, care se adânceşte după fiecare astfel de criză, duce la o şi mai mare enclavizare a lor. La o separare… fiecare cu cartierul lui, cu locul lui de muncă, cu biserica şi cu familia lui, ei cu ai lor şi noi cu ai noştri. Ei bine, exact enclavizarea asta, separarea în grupuri bine definite şi foarte puţin cunoscute, îngreunează enorm munca serviciilor de informaţii. Pentru că aceste enclave sunt mult mai greu de penetrat dacă nu comunică cu restul societății.
Ca să aduc mai aproape de noi fenomenul terorist, să recunoaştem că ideal este cazul în care SRI identifică să zicem teroristul la Sfântu Gheorghe, îl ţine sub control şi îl arestează atunci când are suficiente probe pentru a demonstra că trebuie aruncat în puşcărie. Dar e o iluzie să credem că asta se poate face doar prin interceptări telefonice. Că nimeni nu-i atât de prost încât să vorbească astfel de lucruri la telefon. Sigur că interceptările pot fi importante din punct de vedere operativ, dar esenţial este infiltratul, spionul plasat sau chiar recrutat în interiorul reţelei, un om în care poate s-a trezit conştiinţa, sau poate doar a fost constrâns să coopereze cu autorităţile, pentru a putea preveni atentate teroriste.
Nu ştiu, nu am de unde să ştiu dacă în cazul reţelei extremiştilor maghiari la care am făcut referire SRI a avut un infiltrat. Poate rețeaua a fost infiltrată de serviciul de informații maghiar, iar acesta l-a servit SRI-ului, ca să prevină o tensiune la nivel de state, nu știu. Am și criticat la vremea respectivă ampla publicitate pe care DIICOT a făcut-o cazului, pentru că, de regulă, dejucarea unui atentat este ţinută secretă tocmai pentru ca teroarea (scopul terorismului este panica) să nu îşi atingă ţintele. Adică să nu se sperie lumea. Nu este însă exclus ca în unele cazuri să fie servite presei interceptări, tocmai pentru acoperirea unei surse în interiorul reţelei, pentru a-i face pe membrii acesteia să creadă că au picat în plasă în urma interceptărilor, iar nu pentru că au avut printre ei un trădător.
Dar haideţi să o luăm şi altfel, mutând discuţia chiar pe teritoriul islamului… Prin vara trecută, Muftiul cultului musulman din România se certa cu Traian Băsescu pe tema unei moschei… argumentul conducătorului religios musulman era că, în lipsa unei moschei şi a unei organizări deschise a acestui cult, riscul de radicalizare a unor tineri rătăciţi este mult mai mare, căci aceştia ajung să practice islamul prin tot felul de apartamente, așa numite case de rugăciune, în cercuri închise şi în care nu ştie nici mutul, nici pământul cum li se spală creierele în numele religiei. Și, într-adevăr, mai spre toamnă au fost expulzaţi nişte străini ciudaţi. Probabil cel puţin unul dintre ei chiar a avut legătură cu adolescentul de la Craiova ce a fost luat cu mascaţi şi făcut de râsul clasei, ca să se înveţe minte toţi adolescenţii ce ar putea simpatiza ISIS în România că e rău să te duci la moschee şi să dai like teroriştilor pe facebook.
Poate că în România nu avem în acest moment o ameninţare teroristă serioasă şi poate că, oricum, ţara noastră ar putea fi folosită mai degrabă ca bază operaţională pentru lansarea unor atacuri către ţări mai importante din UE. Poate că cei de la SRI nu sunt atât de buni pe cât e România de neimportantă, sau poate că sunt buni, poate au moştenit surse arabe de la Securitatea lui Ceauşescu, sau poate au recrutat altele noi, poate interceptează tot ce mişcă… Habar nu am.
Și chiar dacă până acum nu avem motive să spunem că autorităţile române n-ar fi gestionat bine fenomenul terorist în România, esenţa problemei rămâne aceeaşi … segregarea unor comunităţi, enclavizarea reflexă, poate chiar provocată de astfel de atentate, dar enclavizare oricum, nu ajută la depistarea şi dejucarea unor atentate sângeroase. Din contră. Ura şi spaimele noastre îi ajută pe terorişti să fie şi mai eficienţi şi mai greu de depistat. Serviciile secrete nu sunt infailibile. Niciodată n-au fost.
sursa: biziday.ro
