Absolutismul de partid
Declaraţiile lui Dragnea de tipul “eu n-am vrut, n-am făcut eu regulamentul, chiar vreau o competiţie internă” nu cred că au păcălit pe nimeni. Lucrurile devin cu atât mai absurde cu cât este evident faptul că nici Savu, nici Șerban Nicolae, poate nici Negoiţă nu i-ar fi pus probleme lui Dragnea într-o competiţie reală. Poate doar Negoiţă… Și atunci de ce insistă Liviu Dragnea să candideze de unul singur ca Ceauşescu? De ce presiunile atât de puţin mascate pentru retragerea lui Negoiţă?
Mazilirea lui Ponta
Și dacă Liviu Dragnea conducea de facto PSD-ul încă de la scoaterea în decor a lui Sebi Ghiţă, care era genunchiul neoperat al lui Victor Ponta, odată ce Ponta s-a şubrezit şi la celălalt genunchi din cauza începerii urmăririi penale de către DNA, de ce a insistat Liviu Dragnea să-l umilească, să dea semnale publice că premierul este o păpuşă în mâna sa? Bănuiala mea este că asta a fost atunci tot o manevră de eliminare a competiţiei interne, dar, încă o dată, la ce i-a folosit? Ponta mai atârnă de un fir de aţă şi aceasta se subţiază cu fiecare zi ce trece… De ce alegerile din PSD au fost devansate? Asta arată că undeva ticăie un ceas, iar Dragnea se grăbeşte să devină şef, dar de ce?
Dosarul penal
În recursul de la Înalta Curte, Liviu Dragnea va fi judecat de un complet condus de Livia Stanciu, însăşi mama Justiţiei din România şi severitatea în persoană. La cum merg lucrurile, cu denunţuri retrase şi reintroduse, devine din ce în ce mai plauzibilă cel puţin menţinerea condamnării cu suspendare, dacă nu cumva o condamnare mai grea. Chiar şi o aministie dacă trece prin Parlament, că prea s-au adunat multe şi prea mulţi o aşteaptă, tot mai durează până o întoarce Iohannis, până o dezbat din nou…
Ce lipseşte din acest tablou absurd?
Aşadar, Liviu Dragnea, şi cu el tot PSD-ul, par a se îndrepta hotărâţi spre marginea prăpastiei. Condamnarea liderului absolut al principalului partid guvernamental n-ar pune însă România în dificultate, căci ar confirma încă o dată independenţa Justiţiei. Lucrurile ar sta însă un pic altfel dacă PSD ar fi principalul partid de Opoziţie. Abia atunci o eventuală condamnare a lui Dragnea l-ar transforma pe acesta într-un martir intern şi într-un titlu de presă externă ce ar pune România într-o oarecare situaţie. Sau poate aşa crede Dragnea. Head-uri de genul ”Oposition leader sent to jail” nu prea vezi în ţările cu adevărat democratice. Vezi în Rusia şi prin alte ţări cu regimuri putiniste. Dar asta ar însemna că din peisaj lipseşte o demisie a lui Ponta.
De altfel, Dragnea a mai cochetat cu ideea de a duce PSD-ul în Opoziţie. Bine, bine, o să spuneţi, dar de ce nu l-au dat jos pe Ponta acum, la moţiunea de cenzură? Nu ştiu. Poate fi un calcul. Poate ar fi fost prea pe faţă. Poate vor să mai negocieze ceva cu Iohannis şi au vrut să îi arate că încă au majoritate în Parlament.
Sunt doar ipoteze, adevărul este că nu înţeleg nimic din acest joc. Și nici scenariul colegilor de la Digi24 nu mi se pare tocmai legat. Pare mai degrabă un semnal dinspre Cotroceni.
Îl cunosc de mult timp pe Liviu Dragnea. Nu este un prost, din contră, e un strateg. E adevărat că Dragnea s-a schimbat mult în ultimii trei ani. A devenit mai răzbunător, mai impulsiv, mai fără scrupule. De când morţii votează cu două mâini în Teleorman, de când prietenul său, Ioan Niculae, a devenit ministru informal al Industriei şi Energiei, de când sudul României se comportă ca un despotat medieval, Dragnea s-a transformat precum Anakin în Darth Vader. Iar acum, când ieşirea sa din scenă pare iminentă, el candidează de unul singur la şefia celui mai mare partid din România… George Lucas n-a avut atâta imaginaţie.
sursa: biziday.ro
Bine zis dar am o rugaminte 🙂 scoate Star Wars-ul din peisaj ca ma doare sufletul. Zau, ma doare! Aia cu „liderul opozitiei go to jail ” suna corect dar cu o simpla completare isi pierde dramatismul : Liderul opozitiei merge la inchisoare pentru „necrofilie” la vot in judetul in care se crede Dumnezeu si ii invie pe cei care promit sa voteze cu si pentru PSD. Baba Leana din Teleorman e vie? Da, face struguri! Cat despre Anakin, te rog, scoate-l de acolo. Mai bine compara-l pe Dragnea Dumnezeu cu Palpatine. Faci asta pentru un prieten viitor?
Comentariile sunt închise.