moise-guranVictor Ponta a fost trimis în judecată de DNA, dar asta nu e cea mai proastă veste pentru premier. El ar fi vrut o disjungere a cazului, însă procurorii nu i-au făcut pe plac. În plus, ANAF a anunțat că se constituie parte civilă în proces. Vești mai proaste decât cele de la DNA pentru Ponta vin de la Moise Guran, notează stiripesurse.ro

Jurnalistul consideră că DNA nu a pus pe masă toate probele pe care le are în dosar, strategia procurorilor fiind una specială pentru acest caz. În plus, luna ianuarie îl poate prinde pe Victor Ponta cu o primă sentință în dosar.

”Aşa cum anticipam încă din toamna trecută, când doar Şova era pus sub acuzare, în dosarul penal respectiv procurorii susţin că Ponta, în calitatea sa de deputat de Gorj şi de membru al comisiei de anchetă la cele trei CET-uri, s-a împrietenit cu conducerile Rovinari şi Turceni, pentru a intermedia apoi plăţi către prietenul său Şova.

Dacă ar fi putut dovedi asta, procurorii l-ar fi acuzat pe Ponta de trafic de influenţă şi, cum acest lucru nu reiese din rechizitoriu, mă gândesc că le va fi destul de greu să dovedească şi faptul că ştia detalii legate de modul în care Şova a luat contractele de la Rovinari şi Turceni.

Dacă nu pot dovedi asta, atunci acuzaţia de complicitate la spălare de bani cade. Dar asta poate fi doar o tactică din partea DNA, una prin care nu sunt prezentate din start chiar toate probele pentru a surprinde apărarea, căci încadrarea juridică se poate schimba şi pe parcursul procesului. O poate face instanţa.

Pe de altă parte, găinăria lui Şova este chiar bine documentată, procurorii par a avea probe inclusiv în privinţa trucării licitaţiilor prin care Casa de Avocaţi a lui Şova a intrat în contractele cu minerii, ba chiar şi asupra faptului că asistenţa juridică oferită de acesta era, de fapt, o vrăjeală. Munca o făceau tot juriştii întreprinderii de stat, iar Şova lua milioanele. Ceea ce nu-l incriminează însă direct pe Ponta, ci doar creează o circumstanţă…

Ponta, prieten cu Şova, şi tot Ponta prieten cu directorii de la Turceni şi Rovinari, apoi complexele plătesc degeaba nişte mulţi bani lui Şova, iar Şova îi plăteşte degeaba nişte bani lui Ponta. Poate dumneavoastră vinovăţia vi se pare clară, dar judecătorul o va considera probă circumstanţială. Ceea ce nu-l scapă pe Ponta de acuzaţiile de fals, însă poate face diferenţa între o pedeapsă mai grea şi una mai uşoară.

Dacă pentru un fals simplu un judecător poate da o sentinţă cu suspendare, existenţa unor probe indirecte, în legătură cu o posibilă săvârşire a unei infracţiuni mai grave, poate determina judecătorul să reţină doar infracţiunea mai uşoară, în cazul nostru cea de fals şi evaziune fiscală, dar să dea o sentinţă mai grea, cu executare. În opinia mea, procesul nu va fi unul foarte lung, având în vedere faptul că se judecă la Înalta Curte, dacă începe în octombrie am putea avea o primă sentinţă în ianuarie-februarie, sau poate chiar mai devreme.”, scrie Moise Guran pe biziday.ro

6 COMENTARII

  1. parca spuneati numai adevaruri si va urmaream dar acum luati acelas drum cu BANCIU?

  2. ..gresiti domnule Guran ,pe ponta il asteapta felicitarile,muzica , dansul si osanalele de lauda de la congresul care urmeaza !..este fff important ,am auzit aseara expunerea celui care il indruma ,unul V.Dancu ,care deja pregatea cu trambite importanta acestui congres de al sustine pe mitomanul hot ,spagar si mafiot prost cum a mai zis Banciu !

  3. Fara a se intelege ca-l apar pe Ponta, ma intreb daca este ceva normal ca procurorul sa ascunda probe, sa le pastreze pentru ,,mai tarziu, ca strategie,, ? Cum sa-ti faci apararea daca avocatul tau nu cunoaste toate probele pe care le au acuzatorii ? Din cate mai cunosc si eu acest lucru nu este posibil.

    • pai nu prea cunosti nenicule, probele nu sunt ascunse, se intarzie doar prezentarea acestora (poate se ”betoneaza”).

Comentariile sunt închise.