Da euro a trecut fluierând de 4,5 lei și este probabil abia începutul unei perioade mai lungi de apreciere. Și asta nu pentru că economia noastră n-ar performa ci pentru că deteriorarea contului curent este inevitabilă în condițiile de creșteri de salarii și de reduceri de taxe pe consum. Acum un an vă spuneam că e mult mai bună reducerea TVA-ului la alimente decât cea cotei generale, dar cu adevărat prost nu este nici măcar asta, este cumulul unor măsuri ce duc toate în același sens.
Nu vreau și nici nu cred că trebuie să intrăm în panică vis-a-vis de creșterea cursului de schimb, căci, de această dată rostul său va fi acela să ne păzească slujbele. Sigur, va fi durerors pentru toți, nu numai pentru cei care încă mai au rate în valută, vor plăti și cei care stau cu chirie, dar vom plăti de fapt toți, prin abonamentele la telefon, prin prețurile electronicelor și al produselor de import. Partea frumoasă este că vom plăti, în multe cazuri fără să simțim asta, căci reducerea TVA-ului de la 1 ianuarie va masca probabil parțial scumpirile.
Ca să înțelegem cu toții despre ce vorbim, reducerile de taxe vor lăsa în economie cam 2,5 miliarde de euro, iar creșterile de salarii din sectorul bugetar, indemnizațiile și pensiile vor dubla această sumă. Și pentru cei care sunt gata să dea cu pietre în bugetari, ar trebui să mai luați în calcul încă vreo cinci miliarde de euro, bani suplimentari de consum, din privat, căci și acolo au crescut salariile și vor continua să crească.
Din păcate singurele capabile să echilibreze această balanță sunt sumele investite în economie. Despre acelea nu știm mare lucru, la acest moment, sau, mai bine zis, le știm doar pe cele din bugetul de stat, nu și pe cele ale privaților, dar nu avem motive să credem că investițiile în 2016 vor fi cu prea multe miliarde mai mari decât în 2015.
De aici problemele… să știți. Ceea ce tocmai v-am zugrăvit este un tablou cu car, pus înaintea boilor.
Nu e ceva nou pentru țara noastră. Noi întotdeauna am consumat înainte să producem ceea ce urma să consumăm, de aici și unele sughițuri în istoria nației.
Ultima de acest fel a avut loc la criza din 2008 – 2009, o criză pe care o puteam evita, la fel cum polonezii au evitat-o, de exemplu, dar cu condiția să fi văzut la timp tabloul cu carul pus înaintea boilor, și să fi considerat că asta nu e ceva normal.
sursa: biziday.ro