În luna septembrie a anului trecut, şapte companii internaţionale cu activitate în domeniul alimentar, printre care Hershey, Mars şi Nestle, au fost date în judecată, pe motiv că folosesc copii sclavi din Africa de Vest pentru a culege boabe de cacao. Aceasta este regiunea în care se produc circa două treimi din totalul, la nivel mondial, al acestor seminţe.
Marile companii americane au promis că îşi vor schimba atitudinea până în anul 2020.
Muncitorii, având vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, uneori chiar mai tineri, sunt izolaţi în incinta fermelor, fiind forţaţi să muncească chiar şi 80-100 de ore pe săptămână. ,,Bătăile făceau parte din rutina mea zilnică. De fiecare dată când cădeam, pentru că nu mai suportam greutatea sacilor umpluţi cu boabe de cacao, nimănui nu îi păsa. Ba dimpotrivă, ne loveau până în momentul în care luam sacii în spate din nou”, declara Aly Diabete, unul dintre sclavii eliberaţi, în documentarul ,,Slavery: A Global Investigation”.
Iată care sunt companiile ce beneficiază de pe urma muncii forţate depuse de copii, în Africa de Vest:
Hershey
Mars
Nestle
ADM Cocoa
Godiva
Fowler’s Chocolate
Kraft
Citiți articolul integral pe descopera.ro.