Peste 1.000 de persoane și-au anunțat prezența la protestele organizate împotriva Legilor Supravegherii din Cluj și București.
”Ieşim în stradă pentru a face front comun împotriva pachetului de legi promovat de serviciile secrete si votate fulger de către Parlament prin care se doreşte monitorizarea calculatoarelor, identificarea utilizatorului la accesul rețelelor WI-FI din cafenele (cel mai probabil, prin prezentarea buletinului) și vânzarea restricționată a cartelelor SIM numai cu buletinul”, se arată în cadrul evenimentelor de pe Facebook.
Până în acest moment, în București, și-au anunțat prezența peste 900 de oameni. Manifestanții se vor întâlnii sâmbătă, în jurul orei 17.00, la capătul Bd-ul Libertății (Palatul Parlamentului colț cu sediul SRI).
”Cele două instituții – SRI si Parlamentul – au colaborat pentru a propune si vota două legi care atentează la securitatea vieții noastre private: un proiect de lege privind „securitatea cibernetică a României“ și unul prin care se creează obligația de a se înregistra datele de identitate ale persoanelor care utilizează cartele telefonice prepaid, dar și serviciile Wi-Fi disponibile în spațiul public.
Legile se aseamănă dispozițiilor pre-’89 prin care toate mașinile de scris, de litografiere și de xeroxare trebuiau înregistrate pentru a preveni distribuirea materialelor anonime.
Legea „securității cibernetice“, precizează la art. 10 (1): „Serviciul Român de Informații este desemnat autoritate națională în domeniul securității cibernetice…“ În virtutea acestei legi, SRI este învestit cu puteri care scapă, în sfârșit, controlului civil și e autorizat cu dreptul de a percheziționa tot ce mișcă în materie de comunicații și tehnologia informațiilor. Apoi, „deținătorii de infrastructuri cibernetice“ (adică noi toți) au responsabilitatea – spune articolul 17.1 – să „acorde sprijinul necesar, la solicitarea motivată a SRI, MApN, MAI, ORNISS, SIE, STS, SPP etc. (…) și să permită accesul reprezentanților desemnați în acest scop la datele deținute“ se mai arată în cadrul evenimentului.
Comentariile sunt închise.