Mitrea, Teo și Varujan. Adio ipocriziei

Unul din intelectualii care și-au încercat statornic norocul prin politică și diplomație mi-a scris la un moment o scrisoare amărâtă când mi-am permis să îl beștelesc în România liberă. Făcuse el multe prostii, în ordine cam așa: deși ținea o rubrică de filosofie creștină cât se poate de conformistă, ba chiar restrictivă cu libertatea de gândire dincolo de limitele admise unui om educat își scria corespondența adulterină la serviciul său diplomatic și i-o citeam cu toții in ziare; scria pe blogul său fără jenă în limbaj dâmbovițean în vreme ce de la politicieni aștepta să se dea la o parte din calea lui pe motiv că e teolog diplomat de la Sorbona; se dedase la multe case RAAPPS și subvenții de la politicieni buzoieni corupți; și trăsese niște limbi publice Elenei Udrea de natură să compromită intelectualii în politică pe o generație.

În scrisoarea respectivă omul se întreba însă de ce, în ciuda faptului că în tinerețe ne simpatizam, și, mai ales aveam mulți prieteni comuni, îl criticam eu pe el? Ce rău îmi făcuse el mie? Și o ținea tot așa pe larg, investigând posibilele motive personale ale adversității mele.

La fel, Varujan Vosganian, care s-a întrebat și a întrebat pe nenumărați cunoscuți comuni, ce am eu cu el? De ce, după ce am fost printre cei trei-patru privilegiați pe care a vrut să îi ia cu el în marea ascensiune spre președinția României începută în anul 1995, nu doar că i-am refuzat repede sprijinul pe care mai târziu i l-am dat lui Băsescu sau lui Iohannis, dar am devenit o critică nemiloasă, constantă, îndârjită (am scos din Tranziția. După 25 de ani două referințe negative la el la ultima corectură, ceea ce tot a lăsat trei)? Ce fel de gelozie internă, nemiloasă, m-a întors contra lui, un băiat fermecător, cu nenumărate talente? Prezumția, ca și la primul, era că un fel de resort personal trebuie să fi motivat aceste atitudini. De fapt eu îi spusesem totul într-o scrisoare trimisă în iarna lui 1995 și semnată și de Andrei Pleșu și încă câțiva colegi care s-au retras în același timp din proiectul politic al lui Varujan, și anume că nu pot să îmi fac asociație cu cineva care minte cum respiră, care spune publicului una, și după trei luni deja își arată oportunismul cum a făcut el atunci. Cine fură azi un ou… iar eu l-am dus pe Varujan în toamna lui 1995 la Iași și i-am predat orașul, cu tot capitalul de încredere de care mă bucuram, și nu a reușit niciodată să câștige altă organizație sau bază politică, tot din aceea a trebuit să își dea demisia vineri de teama că va fi dat afară – după douăzeci de ani. Dupa asta au urmat favoruri pentru SOV din comisia de reglementat fonduri ca FNI pe banii lui Vântu, blocul de lângă Biserica Armenească și multe altele – ca gazele de la Interagro sunt doar vârful aisbergului. Dar lipsa lui de onestitate a fost aceeași, din primul moment când s-a relevat – doar câștigurile au crescut exponențial, și, da, nu sunt în declarația de avere, vedeți mai degrabă cine îi plătește ce din stilul de viață destul de exotic.

Spre deosebire de acești doi cunoscuți ai mei – și lista de dezamăgiri e lungă, destul să căutați arhiva Opiniei studențești să vedeti că am fost prima și cea mai entuziastă promotoare a lui Mihai Răzvan Ungureanu în politică, Miron Mitrea nu mi-a fost niciodată prieten sau vecin, membrul vreunui cerc apropiat mie. Era un sindicalist pseudocomunist – a evoluat cu timpul – și un pesedist. Am dat în el cu tot armamentul din dotare în 2003-2004 și ar trebui să beau șampanie, ca la Hrebenciuc sau Udrea, că îl văd finalmente la pușcărie. Dar nu o fac. Că m-a impresionat demnitatea și tăria cu care de la prima sentință și-a recunoscut fapta, a spus că cine a greșit, plătește, și și-a dat la o parte imunitatea. Vechiul sindicalist a fost mult mai bărbat și mai puțin ipocrit decât intelectualii, deși corupția lor e la fel. Un copil de școală care vede scena cu Mitrea recunoscându-și fapta, față de cea cu Varujan mirosind uleiuri și vărsând o lacrimă învață ceva din anticorupția asta.

M-aș aștepta zilele astea ca gazetele intelectuale care au fost subvenționate din greu de doamna Udrea, d-na Placintă sau alți reciclatori de bani furați portocalii, și au promovat cât au putut pe intermediarii acestor subvenții, colegi politicieni ipocriți gen Teo să facă măcar acum o întoarcere de o sută și optezeci de grade să se ridice măcar acum la nivelul Mitrea, acela al sincerității în care să recunoști că lipsa ta de onestitate poate fi cenzurată public fără rațiuni personale, că pur și simplu nu putem fi toți complici, că un intelectual corupt e cel puțin la fel de vinovat ca un șofer, iar o gașcă de intelectuali corupți e infinit mai criminală, dat fiind rolul pe care trebuie să îl joace în educația copiilor, decât o bandî de contrabandiști de alcool. Nu mai citesc acele gazete, ca de altfel majoritatea celor care le citeau acum zece ani, dar nu suntem prin preajma acestei sincere căințe, sau mi-ar fi semnalat cineva. Dimpotrivă: nu a mai rămas clanță pe la Klaus Iohannis pe care să nu o fi încercat ei zilele astea.

Sursa: romaniacurata.ro