După izbucnirea scandalului cu ”candidatul ortodox și cel neortodox”, BOR a insistat public că nu se implică în campanie și că totul e ca și până acum. Asta OFICIAL… pentru că neoficial BOR a primit o pomană de la ortodoxul Ponta chiar în plin scandal – 19.000 de cântăreți bisericești au fost trecuți la plata de la Buget din pix printr-o OUG dată în secret.
Actul normativ a fost aprobat pe 31 iulie, fără dezbatere publică şi fără a fi anunţat de Guvern nici înainte, nici după şedinţa în care s-a adoptat. Lăsată timp de mai multe luni în aşteptare, problema cântăreţilor s-a rezolvat la urgenţă după ce aceştia au făcut demersuri către autorităţile bisericeşti superioare, anunță gândul.info
Până acum cântăreții bisericești erau blagosloviți lunar de baronii din consiliile județene cu sume după Mila Domnului. Curtea de Conturi a considerat că aceste sume sunt plătite ilegal și a ordonat stoparea lor. Ceea ce s-a și întâmplat. Au început însă presiunile BOR care într-un sfârșit, în prag de campanie s-au și materializat prin introducerea plății celor 19.000 din banii de la Bugetul național. Culmea e că OUG-ul s-a dat taman la 2 zile după ce “ortodoxul Ponta” a anunțul că va candida la prezidențiale, mai spun cei de la gandul.
“Este o chestiune care a fost semnalată acum ceva timp, s-a încercat soluţionarea şi prin intermediul Ministerului Muncii, nu s-a reuşit şi în aceste condiţii a fost dată această ordonanţă de urgenţă”, a explicat, pentru Gândul, Florinel Frunză, director în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, instituţa care a iniţiat proiectul.
Ordonanţă ţinută în mapa secretă
Clarificarea situaţiei cântăreţilor prin încadrarea lor explicită în categoria personalului neclerical, pentru a putea fi plătiţi pe mai departe de către Consiliile Judeţene, s-a făcut, astfel, prin ordonanţă de orgenţă, pe 31 iulie, fără ca proiectul să fie pus în dezbatere publică, aşa cum prevede Legea transparenţei decizionale, şi fără a fi menţionat nici pe ordinea de zi, nici în lista actelor normative făcută publică după şedinţa de Guvern.
Sursa foto: pagina oficială de internet a Guvernului României
Ţinută în mapa secretă a miniştrilor, ordonanţa a apărut direct în Monitorul Oficial, astăzi, şi intră în vigoare din această săptămână.
Sursa foto: Monitorul Oficial nr, 587/ 6 august 2014
Șeful Secretariatului de Stat pentru Culte susține că de fapt a fost doar o clarificare și de aceea nu a trebui ca actul normativ să fie supus dezbaterii publice așa cum prevede legea. Acesta susține că după ce funcţia de cantor a fost inclusă, în Legea salarizării personalului bugetar, la personal clerical, inspectorii Curţii de Conturi au reclamat că plata celor încadraţi sub această denumire în biserici nu ar trebui să se mai facă prin Consiliul Judeţean – care plăteşte doar personalul neclerical -, ci, eventual, direct de la bugetul de stat, prin Secretariatul pentru Culte, aşa cum se întâmplă şi în cazul preoţilor, mai relatează gandul.info citat de stiripesurse.ro
Comentariile sunt închise.