piramidele

Cu toții am auzit despre așa numitul EFECT DE PIRAMIDĂ, despre proprietățile misterioase pe care forma piramidei lui Kheops, ca și replicile sale la scară, le manifestă.

În experimentele făcute de un colectiv român de specialiști (printre care s-au numărat prof. univ. dr. ing. Florin Munteanu și prof. univ. dr. Marioara Godeanu) care au cercetat acest efect într-o replică a piramidei lui Kheops de 1:10, adică într-o piramidă înaltă cât un bloc de 5 etaje, la Pitești, s-au făcut câteva constatări uluitoare.

Unul dintre cele mai curioase experimente a fost cel al polimerizării unei rășini introduse în piramidă. Conform informațiilor din fișa tehnică, rășina trebuia să polimerizeze în 24 de ore, la finalul acestora răcindu-se și întărindu-se. Ei bine, în interiorul piramidei acest proces a fost cu totul bulversat. Spre exemplu, rășina pusă în cel mai important punct al piramidei – la o treime de bază, în sus, central – își accelera procesul de 8 ori, finalizând polimerizarea în 3 ore, în timp ce undeva mai spre marginea piramidei, polimerizarea nu se mai producea deloc, nici după 3 zile…

Peste toate, restul cercetării a pus în evidență următoarea constatare: efectul exercitat de piramidă asupra lucrurilor sau ființelor vii este diferit nu numai în funcție de locul experimentului, în interiorul piramidei, ci și de momentul din zi în care se realizează experimentul:  anumite efecte se produc ziua, alte efecte se constată noaptea. Și ca și cum nu ar fi destul, efectele sunt diferite, în același loc al experimentului, și în funcție de momentul anului, ceea ce ne duce la următoarea concluzie: piramida lui Keops și replicile sale la scară sunt condesatoare de energie, ale căror efecte variază în funcție de ritmurile naturii, de ritmurile și ciclurile cosmice.

Tocmai de aceea, nimeni nu poate da astăzi o rețetă a efectului de piramidă pentru că sunt atât de multe variabile încât va mai trece ceva timp până când va putea fi înțeles în profunzime.

Cu toate acestea, multe lucruri fascinante au fost descoperite, iar în emisiunea de astăzi, care continuă emisiunea Tehnologii neconvenționale – Piramida de la Pitești și experimentele oamenilor de știință (o puteți viziona mai jos și pe aceasta), vom dezvolta, împreună cu prof. dr. ing. Florin Munteanu (fost membru al echipei de cercetare în experimentul Piramidei de la Pitești), subiectul Efectului de Piramidă.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin

Misterul efectului de piramidă. Descoperiri uimitoare:

Vizionează și emisiunea Tehnologii neconvenționale – Piramida de la Pitești și experimentele oamenilor de știință: