Poetul sucevean Nicolae Labiş a murit la vârsta de doar 21 de ani în urma unui accident de tramvai, petrecut în Bucureşti. Oficial, s-a stabilit că Labiş era beat, a alunecat şi a căzut sub roţile tramvaiului, însă apropiaţii săi au susţinut, de-a lungul timpului, că poetul a fost împins în faţa tramvaiului de Securitate, pentru că Labiş începuse să se îndoiască de doctrina comunistă.
Nicolae Labiş a fost un poet român ce s-a născut pe 2 decembrie 1935, în comuna suceveană Mălini şi a decedat în Bucureşti la vârsta de doar 21 de ani. Până la această vârstă, Labiş s-a remarcat prin înzestrarea sa poetică, fiind catalogat drept urmaşul lui Mihai Eminescu. Moartea sa a trezit controverse, de-a lungul timpului, considerându-se că a fost omorât.
Ipoteza oficială este aceea că în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, Nicolae Labiş a petrecut mai multe ore, timp în care a consumat câteva pahare de ţuică. Poetul a plecat însoţit din restaurantul Victoria din Bucureşti, iar în staţia de tramvai Colţea a suferit un grav accident de tramvai. Chiar dacă medicii au încercat zile în şir să-l salveze, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1956, Nicolae Labiş a decedat la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. El a fost înmormântat la cimitirul Bellu, fiind însoţit pe ultimul drum de familie, prieteni, scriitori şi cei care i-au iubit poeziile.
Anchetatorii au consemnat atunci că Nicolae Labiş, fiind în stare de ebrietate, a alunecat în momentul în care a încercat să se urce în tramvai, a căzut şi a rămas prins între vagoanele tramvaiului care tocmai pleca din staţia de la Colţea. Balerina Maria Polivoi, cea cu care poetul a petrecut în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, precum şi mai mulţi martori oculari au declarat că totul a fost doar un simplu accident. Discuţiile purtate, de pe patul de spital, între Nicolae Labiş şi apropiaţii săi arată că nu ar fi fost doar un simplu accident şi că poetul ar fi fost „ajutat” de Securitate să moară, deoarece acesta a început să se îndoiască de doctrina comunistă.
„La spital, Labiş mi-a povestit cum s-a consumat accidentul… Îmi aduc aminte că vorbea despre o scurtă vizită la Capşa, apoi însoţit de doi bărbaţi şi o femeie, balerină, coborâseră în pasaj la «Victoria» din Piaţa Bălcescu a vrut să ia un tramvai, nu spre casă, ci spre casa femeii, a încercat să se urce prin faţă la clasa a doua, dar cineva l-ar fi îmbrâncit şi, în ultima secundă, s-a prins de grătarul intermediar, dintre vagoane: „Ţineam ochii mari deschişi şi vedeam cum, din capul meu izbit de caldarâm, ies scântei»“, a povestit Mihai Stoian, prietenul lui Nicolea Labiş, pentru revista „Luceafărul“, una dintre ultimele discuţii purtate cu poetul. Balerina Maria Polivoi l-ar fi văzut pe cel care l-a împins de la spate pe Nicolae Labiş, însă ameninţările cum că va acelaşi sfârşit ca şi poetul a făcut-o pe femeie să ducă acest secret cu ea în mormânt.
„ – Cum a dat nenorocirea asta peste capul tău?… Ai fost beat?
– Nu, n-am fost beat. E adevărat că am băut în după-amiaza şi în seara aceea, dar nici măcar ameţit n-am fost.
– Cum ai putut să cazi sub tramvai treaz?
– Nu am căzut singur, am fost îmbrâncit din spate de cineva…
– De cine, îl cunoşti?
– Nu ştiu cine a fost. N-am avut timp să mă uit înapoi, pentru că îmbrâncitura m-a proiectat, cu braţele ridicate, pe grătarul între vagoane. Încleştasem degetele mâinilor de o bară a grătarului, dar încet, încet alunecam tot mai jos, iar picioarele tot mai mult ajungeau sub vagonul-remorcă. Eram cu capul în aer, cu faţa în jos şi vedeam cum sar din şine scântei galbene şi verzui. În timp ce eram târât aşa, am simţit câteva lovituri puternice ale vagonului din urmă în spate. (…) Am aşteptat în loc până când motorul a ajuns în dreptul meu cu viteză redusă, însă văzând că va depăşi capătul zonei de refugiu, am pornit în urma lui, dar n-am reuşit să fac nici doi paşi, când m-am trezit împins din spate spre grătar. Nu aveam intenţia să iau tramvaiul din mers, fiindcă trebuia să văd întâi în ce tramvai şi în ce vagon se urcă ea“, a consemnat scriitorul Imre Portik, un alt prieten de-al lui Nicolae Labiş, în memoriile sale „Hora morţii“.
sursa: adevarul.ro