Statuile din rocă monolitică de pe Insula Paştelui ne-au intrigat timp de secole. Recent, confuzia cu privire la aceste monumente a fost susţinută de mai multe imagini, care au devenit rapid virale şi care par să arate că aceste capete de piatră au corpuri gigantice sub ele, relatează descopera.ro
Figurile, cunoscute sub numele de „Moai”, au fost sculptate de către oamenii Rapa Nui pe o insulă chiliană din Oceanul Pacific. Estimările perioadei în care au fost sculptate aceste figuri din monolit variază, dar cei mai mulţi experţi sunt de acord că acest moment s-a produs undeva între anii 1100 şi 1500.
Cea mai înaltă figură construită este cunoscut sub numele de „Paro” şi are aproape 10 metri înălţime. Remarcabil, există peste 887 de Moai pe insulă. În timp ce comunitatea arheologică conştientiza încă din 1914, când a avut loc expediţia Mana cu Katherine Scoresby Routledge, că aceste capete de piatră au corpuri, demonstrarea acestui lucru pare să fi luat prin suprindere o parte din public.
„Motivul pentru care oamenii cred că acolo sunt doar capete se explică prin faptul că pe insulă există circa 150 de statui îngropate până la umeri pe panta uni vulcan. Ele sunt cele mai renumite, cele mai frumoase şi cele bune pentru de fotografiat dintre toate statuile de pe Insula Paştelui. Acest lucru a sugerat oamenilor care nu au văzut fotografiile celorlalte statui dezgropate de pe insulă că acestea pot avea doar capete”, a declarat Van Tilburg de la Institutul de Arheologie Cotsen, Universitatea din California (Los Angeles), conform descopera.ro