O echipă de cercetători ruși a descoperit o svastică uriașă pe fundul celui mai misterios lac de pe Terra, Vostok. Descoperirea este una senzațională și ridică numeroase semne de întrebare cu privire la originea sa, dar reaprinde și ideea nedemonstrată prin care se referă la fuga lui Hitler în Antarctica chiar înainte ca cel de-Al Doilea Război Mondial să se încheie.
Lacul Vostok este considerat cel mai misterios lac de pe Terra pentru că adăpostește forme bizare de viață. Acesta a fost motivul pentru care o echipă de specialiști ruși a perforat gheața groasă care astupă lacul și a trimis spre fundul său mai multe camere de filmat, care să descopere specii subacvatice încă necunoscute.
Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 20 de ani și abia în prezent au fost făcute publice o parte din descoperirile realizate. Pe lângă formele de viață bizare, s-a mai descoperit și o svastică imensă care pare a fi fost construită din aur, pe fundul lacului. Conform raportului în cauză, aceasta are aproximativ 100 de metri lungime.
BAZA MILITARĂ NAZISTĂ
O teorie încă nedemonstrată susține că în 1943, naziștii, știind că vor pierde războiul mondial, s-au mutat în Antarctica. Acolo au construit o bază militară secretă, care oficial nu a fost niciodată descoperită.
Amiralul Karl Dontiz a făcut o declarație ciudată, nu cu mult timp înainte ca războiul mondial să se termine. El a declarat că „flota germană de submarine a creat pentru Hitler o fortăreață inatacabilă, la celălalt cap al lumii, în Antarctica”. Această declarație a stârnit numeroase controverse și din acest motiv de-a lungul anilor, baza secretă nazistă a fost căutată de armatele celor mai puternice țări din lume.
Chiar dacă numeroase evenimente importante nu s-au făcut publice în întregime, trebuie să reamintim că în 1947, la doi ani după ce războiul mondial s-a încheiat, amiralul american Richard E. Byrd a condus o armată impresionantă în Antarctica. Această operațiune s-a intitulat „Highjump” și a avut ca scop descoperirea acestei baze naziste.
În jurnalul său de bord, Byrd a consemnat numeroase lucruri bizare pe care le-a întâmpinat în această operațiune. Pe lângă opoziția unor farfurii zburătoare care aveau inscripționate pe ele zvastica, amiralul american a mai descoperit și o zonă caldă, chiar în inima Antarcticii.
1000 de ore – „Chiar acum trecem pe lângă un lanț muntos. Dincolo de el se văd pădurile și un râu cum curge în voie. Nu ar fi trebuit să existe o asemenea zonă verde aici. Ceva este cu siguranță anormal în acest loc. Ar fi trebuit să fie gheață și zăpadă și nu păduri și plante pe care nu le-am mai văzut niciodată. Instrumentele de navigație nu mai funcționează, iar giroscopul oscilează din motive necunoscute„.
1005 ore – „Am făcut un viraj spre stânga ca să explorăm mai bine această vale. Totul este atât de verde. Lumina pare diferită și Soarele nu se mai vede. De asemenea am văzut și mai multe animale, care seamănă atât de bine cu mamuții. Cu siguranță că nimeni nu își poate explica ceea ce se petrece aici„.
Acestea sunt consemnările amiralului american, care descriu cât mai bine ceea ce există în Antarctica, dar cu toate acestea zona respectivă nu a mai fost văzută niciodată. Oare ce se putea întâmpla cu ea?
Cu toate acestea, baza nazistă nu a fost niciodată descoperită, mai mult de atât misterul unui continent alb s-a adâncit și mai mult. Probabil că în viitorul apropiat nu vom cunoaște adevărul despre ceea ce se petrece în Antarctica și nici misterul zvasticii de pe fundul Lacului Vostok nu va fi elucidat.
Sursa: efemeride.ro