La câteva ore de la excluderea sa din PSD, Mircea Geoană susţine că despărţirea sa de partid a fost regizată de Victor Ponta şi Liviu Dragnea pentru a acoperi eşecul „fenomenal” de la prezidenţiale. Invitat la GÂNDUL LIVE, Geoană a susţinut că „Ponta trebuia să-şi dea demisia de la PSD în prima secundă” şi a comentat că partidul va pierde guvernarea în curând, iar actualul şef al social-democraţilor va fi istorie peste câteva luni. „Cât stă la guvernare, Ponta stă la şefia PSD, când va pierde guvernarea, va fi executat fără milă”, a spus el.

„E o formă de disperare şi de frică. Nu a fost niciun reproş care mi-a fost adus sau care mi-ar fi putut fi adus în această discuţie, niciun fel de element care să spună de ce Geoană ar trebui să plece din partid. Am ajutat în campanie cât am putut, am fost  mai mult decât soldat disciplinat al partidului. Nu aveam niciun mare interes sau intenţie în viitorul Congres al partidului. Cred că încearcă să facă curat cu orice potenţial rival din partid. Este o decizie mai mult decât greşită şi vreau să fac un apel şi către votanţii PSD şi să le spun că situaţia de azi de la partid este o situaţie care nu poate dura aşa. Dacă n-aş fi trecut prin viaţă şi prin politică, mai că m-ar apuca râsul, văzând ce soluţie găseşte la prima sedinţă de după înfrângerea de 1 milion de voturi diferenţă, prima aşa-zisă analiză a alegerilor este să-l dai afară pe Geoană, în timp ce Ponta pierde la un milion de voturi”, a afirmat Mircea Geoană la Gândul Live.

Mircea Geoană a spus că Ponta a mimat la începutul şedinţei PSD faptul că-şi depune mandatul. De asemenea, Geoană a mai spus că Ponta şi-a şantajat colegii pentru a vota excluderea lui din partid, ameninţând cu demisia şi depunerea mandatului de premier.

„Nu cred că plânge cineva după Ponta cu şefia partidului, dar cu pierderea guvernării, multă lume ar plânge”, a declarat Geoană.

Cătălin Ivan şi Ion Iliescu s-au abţinut referitor la suspendarea lui Mircea Geoană.

„Excursia din Dubai cred că l-a încărcat cu prea multă energie. În loc să vină cu o analiză serioasă, în loc să ne spună ce s-a întâmplat cu votul din diaspora, nu a fost nicio discuţie cum de s-a întâmplat o asemenea gogomănie”, a afirmat Geoană la Gândul Live.

Geoană a mai spus că Ponta a demonstrat că nu are caracter şi, în loc să discute despre ce s-a greşit în campanie şi cum de s-a ajuns să piardă alegerile, a avut ca scop execuţia unor oameni din partid.

„Măcar la nord-coreeni, oamenii se pregătesc serios pentru a inventa ritualul pentru execuţia unui rival politic. Măcar la comunişti, pe vremuri la noi, oamenii se pregăteau să mintă frumos. Aici nici măcar îndemânarea asta de a crea un minim de pretext nu a fost. Pur şi simplu le este teamă ce se va întâmpla cu ei. Pentru că este clar că atunci când se va pierde guvernarea şi ea se va pierde într-un orizont oarecare de timp şi soarta actualei conduceri este pecetluită. Domnul Ponta, la o vârstă foarte tânără, va avea timp să mănânce popcorn ca aliment de bază. Nu spun asta cu ironie ci pur şi simplu spun spun că a greşit nu cu mine, eu sunt deja vaccinat, am rostul şi locul meu în viaţa publică din România, dar a arătat încă o dată că nu are caracter (…) Ponta a mimat la început că-şi depune mandatul, evident că lumea i-a spus că nu este acum momentul. Perfect de acord. Nu a fost nicio discuţie cu privire la analiza acestor alegeri. Nimic. Zero. Decât ceva cu facebook-ul şi cu digitalul. Acolo a mai fost puţină discuţie. De facebook…. că s-a întâmplat ceva supranatural, probabil o forţă celestă care l-a împiedicat pe Ponta să câştige. A fost o comedie destul de prost regizată pentru că era clar că ei organizaseră votul de la final. La final, Ponta a spus: nu mai pot lucra cu Geoană, nu mai pot să fac un proiect politic ştiind că cineva întotdeauna îmi stă în coaste, cam asta a fost motivaţia lui (…) Că mie nu-mi place Ponta, asta nu este un secret”, a completat Mircea Geoană

Comentariile sunt închise.