Mircea Cărtărescu a vorbit, la Digi24, despre multinaţionale şi despre acuzaţiile care planează la adresa acestor companii. Invitat la emisiunea „În faţa ta”, a respins categoric posibilitatea ca multinaţionalele să fie implicate în protestele care au scos sute de mii de oameni în stradă. El mai adaugă că legea este cea care ar trebui să taxeze posibilele abuzuri ale marilor companii, acuzate de liderul PSD, Liviu Dragnea, că ar fi finanţat demonstraţiile antiguvernamentale. Interviul cu Mircea Cărtărescu îl veţi putea urmări integral mâine, de la ora 13.05.
Mircea Cărtărescu: „Noi alergăm cât putem şi am alergat în toţi acest ani după capital străin, nu e posibil să arunci vina tuturor relelor care se întâmplă în România şi, inclusiv a organizării acestor manifestaţii de protest, în spinarea multinaţionalelor. Nu trebuie domnul Dragnea să vorbească împotriva multinaţionalelor. Dacă multinaţionalele fac abuz de puterea lor economică, legea este cea care trebuie să taxeze acest abuz”.