mircea badeaMircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei” de la Antena 3, anunţă că o dă în judecată pe Laura Codruţa Kovesi. Anterior, şefa DNA a ameninţat că va acţiona în instanţă mai multe persoane de la Antena 3, după ce în emisiunile postului tv s-a speculat că dosarul de şantaj RCS-RDS vs. Antena 3 ar fi fost influenţat de o relaţie între Kovesi şi un angajat RDS, scrie stiripesurse.ro.

„Eu m-am saturat de acuzatiile nesimtite ale acestei dudui etern numita pe posturi. Ma lasa rece amenintarile ei. Mai mult, sa nu se mai deranjeze, EU O DAU IN JUDECATA! Poate o sa am noroc si o sa dau peste un judecator care nu joaca in „campul tactic” al SRI. Semnat: un mitic fara blana pe organism”, scrie Mircea Badea pe Facebook.

Anterior, într-un comunicat al DNA, Laura Codruţa Kovesi a anunţat: „Orice fel de atacuri defăimătoare la adresa mea, inclusiv a vieţii mele personale, vor impune un demers ferm, prin folosirea căilor legale.”

media-146244627270422000