Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat marți că va propune Guvernului adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru abrogarea dispoziției care permite reducerea pedepselor persoanelor condamnate, în baza lucrărilor științifice, după ce a constatat că acest fenomen este complet scăpat de sub control.
”Aşa cum am promis public am demarat o analiză care a plecat de la relatările de presă din 2015, de când nu eram ministru. (n.r Prevederea care reduce pedeapsa condamnaţilor pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă) este din 1969 şi a fost preluată inclusiv în 2013. Această prevedere nu pare să fi suscitat probleme ci doar atunci când din 2013 am asistat la o creştere exponenţială a numărului acestor lucrări. La nivelul 2014-2015 am avut 90 de lucrări, respectiv 340 astfel de lucrări. M-am decis, constatând că fenomenul este scăpat de sub control, că să cer abrogarea prin OUG acestei dispoziţii”, a declarat Raluca Prună, potrivit stiripesurse.ro
Această a mai precizat că va prezenţa guvernului şi un regulament pentru aplicarea legii 254/2013 privind executarea pedepsei, un regulmanent care ar fi trebuit să existe încă de la intrarea în vigoare a legii.
Şeful Cătălin Bejan e ameninţat de ministrul Justiţiei
„Este prematur să spun dacă schimbăm şeful ANP, dar faptele vorbesc despre competenţa managerială a lui. Evaluarea nu a început, dar totuşi am început informal această evaluare. Există o responsabilitate cel puţin administrativă a şefului ANP. Sunt convinsă că DNA şi cu corpul de control al Guvernului şi al Ministerului Justiţiei vor face o anchetă administrativă. Dar, dacă eu am ieșit să spun ceea ce trebuia să spună ANP, lucrurile sunt clare cu ceea ce se va întâmpla. În fiecare lună ianuarie e o evaluare a șefului ANP.”, a spus Raluca Prună.