Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat război biroului de presă al Jandarmeriei Capitalei! Într-o intervenție telefonică la televiziunea familiei Voiculescu, Antena 3, Dușa a declarat că a dispus „identificarea” autorilor comunicatului de presă al Jandarmeriei Capitalei despre măsurile contra protestarilor care au încălcat legea la mitingurile de marţi şi miercuri din Piaţa Universităţii.

În opinia lui Duşa, autorii comunicatului „nu au ce căuta prin Jandarmerie”. Este vorba de comunicatul prin care Jandarmeria a comunicat sancționarea manifestanților USL de la Piața Universității, care au încălcat legea în zilele de 21, 22 și 23 august 2012.

„Am dispus astăzi Inspectorului General al Jandarmeriei să îi identifice pe domnii aceia care se ocupă de comunicate de presă care nu au nici o legătură cu realitatea şi care nu respectă exact activitatea Jandarmeriei. (…) Conform legii, Jandarmeria Română nu are nici un fel de atribuţie pe partea penală. Eu cred că cei care au dat acel comunicat de presă nu au ce căuta prin Jandarmerie. Mă deranjează pentru că o acţiune corectă a Jandarmeriei a fost umbrită de un comunicat de presă fabricat de Jandarmeria Bucureşti”, a declarat ministrul, la Antena 3.

Ceea ce ministrul Mircea Dușa nu a spus este că manifestanții USL au încălcat mai multe prevederi legale, iar angajații acestei instituții nu au făcut decât să aplice legea. Este vorba de Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 – privind circulatia pe drumurile publice (Codul Rutier), dar și Codul Penal.

NAȘUL.TV a semnalat, încă de miercuri, modul în care protestele din ultimele zile de la Piața Universității încalcă mai multe legi, înainte ca Jandarmeria să anunțe măsurile luate.

Deși legea a fost încălcată, iar angajații Jandarmeriei Capitalei au luat măsurile prevăzute de lege, ministrul Mircea Duşa nu a apreciat acest lucru. Din contră, i-a îndemnat pe manifestanții USL să protesteze fără nici o repercusiune din partea organelor de ordine, dar… „respectând legea”.

„Vreau să îi asigur pe cetăţeni că pot să protesteze şi să îşi exprime părerile fără nicio teamă şi fără nicio repercusiune din partea organelor de ordine, sigur, respectând legea”, a spus el, referindu-se la protestele din Piața Universității.

„Domnule ministru, vă felicit! Este pentru prima oară când văd o asemenea atitudine din partea unui ministru”, a răspuns moderatorul emisiunii de la Antena 3.

  VIDEO   Intervenția ministrului Mircea Dușa la Antena 3    [jwplayer config=”640×420 4:3″ mediaid=”18469″]sursa: înregistrare Antena 3

Mircea Dușa și-a reiterat afirmațiile într-o intervenție la postul de televiziune România TV.

Acel comunicat de presă este o prostie. De aceea, am dispus o verificare pentru a vedea cum se elaborează comunicatele de presă la Jandarmerie.  În acel comunicat de presă, se transmit informaţii care nu au legătură cu competenţele Jandarmeriei. Jandarmeria nu are competenţe pe linie penală”, a spus Duşa, la România TV.

Întrebat dacă se va ajunge la demiteri, ministrul de Interne a spus că, în funcţie de rezultatele anchetei, va lua măsurile care se impun.

Probabil persoana care se ocupă de presă este un bun jandarm, dar nu un bun comunicator. Acel comunicat e o prostie. După verificări, voi lua măsurile de rigoare. 80% din comunicat nu are legătură cu legea”, a precizat Duşa adăugând că jandarmeria poate, cel mult, să sesizeze organele de urmărire penală.

Declaraţiile ministrului Administraţiei şi Internelor vin la scurt timp după ce Jandarmeria Capitalei a anunţat printr-un comunicat remis presei vineri că 50 de persoane din rândul protestatarilor de la Universitate au fost amendate pentru tulburarea liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte, iar pentru alte 49 sunt întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de blocare cu intenţie a drumului public. Jandarmeria Capitalei a precizat, în acelaşi comunicat, că unui număr de şapte persoane le sunt întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

     COMUNICATUL JANDARMERIEI CAPITALEI 

„PROTESTE IN PIAŢA UNIVERSITĂŢII DIN CAPITALĂ

În zilele de 21 şi 22 august a.c., Jandarmeria Capitalei a asigurat măsurile de ordine publică la adunările publice din piaţa Universităţii, unde cetăţenii şi-au manifestat opiniile în mod paşnic.

În jurul orei 21.00, un grup de persoane din rândul protestatarilor, a forţat gardul dinspre partea carosabilă, l-a înlăturat şi a pătruns pe calea de rulare, urmaţi de ceilalţi participanţi. Acest lucru a dus la întreruperea circulaţiei pe bulevardul Nicolae Bălcescu, de la intersecţia cu bulevardul Carol I până la intersecţia cu strada Ion Câmpineanu.

Pe baza imaginilor video captate de jandarmi, în conformitate cu prevederile legale, Jandarmeria Capitalei a identificat un număr de 106 persoane, ale căror fapte au fost încadrate juridic după cum urmează:

– 50 de persoane sancţionate conform art. 3, alin . 25 din Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, pentru tulburarea, fãrã drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigãte sau larmã cu amenzi cuprinse între 200 şi 1000 de lei;

– unui număr de 49 de persoane, le sunt întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de blocare cu intenţie a drumului public, faptă prevăzută de Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice;

– unui număr de 7 persoane le sunt întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de Distrugere şi Ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 217 respectiv art. 321 din Codul Penal.

Activitatea de identificare a celor care au încălcat legea este în curs de desfăşurare, iar în baza probelor video existente, persoanele în cauză vor fi trase la răspundere, în funcţie de participaţia fiecăruia.

Jandarmeria Capitalei recomandă cetăţenilor să respecte legislaţia în vigoare, să-şi manifeste opiniile în mod paşnic şi civilizat şi le reaminteşte că dreptul la libera exprimare este garantat prin Constituţia României şi legislaţia care stabileşte limitele de manifestare, iar Jandarmeria nu va tolera nici un act de natură să încalce aceste prevederi.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE”

Vineri seara, înaintea declaraţiilor lui Duşa, Jandarmeria Română a remis presei un comunicat în care se clarifică faptul că personalul Jandarmeriei nu desfăşoară activităţi de cercetare şi urmărire penală, ci întocmeşte doar documente prin care sunt sesizate instituţiile abilitate despre săvârşirea unor fapte prevăzute de lege.

     COMUNICATUL JANDARMERIEI ROMÂNE 

„Ca urmare a comentariilor apărute în presa audio-vizuală în legătură cu buletinul informativ nr.83 din data de 24.08 a.c. al Jandarmeriei Capitalei, Biroul de Presă al Jandarmeriei Române face următoarele precizări:

Jandarmeria Română a acţionat şi va acţiona atât pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică, cât şi pentru crearea condiţiilor ca cetăţenii să se poată exprima liber, într-un cadru legal şi în deplină siguranţă.

Personalul Jandarmeriei nu desfăşoară activităţi de cercetare şi urmărire penală, ci întocmeşte doar documente prin care sunt sesizate instituţiile abilitate despre săvârşirea unor fapte prevăzute de lege.

Referitor la evenimentele din 21-22.08.2012, Jandarmeria Capitalei a luat măsuri legale pentru restabilirea ordinii publice şi deblocarea drumului public fără a utiliza intervenţia în forţă.

Jandarmeria Română mulţumeşte cetăţenilor care au înţeles să-şi exercite paşnic dreptul constituţional la liberă exprimare, iar în măsura în care aceste manifestări de protest vor continua, lansăm acelaşi mesaj la calm şi dialog.

De asemenea, reiterăm rugămintea adresată persoanelor de a-şi exprima în mod civilizat convingerile în spaţiul public şi de a nu da curs iniţiativelor unor participanţi care îndeamnă la încălcarea legii.

SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE”

Jandarmeria precizează că a dat publicităţii aceste precizări „ca urmare a comentariilor apărute în presa audio-vizuală în legătură cu buletinul informativ” remis anterior de Jandarmeria Capitalei.

 UPDATE  (25 august, ora 11.10) | Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a afirmat sâmbătă că a cerut clarificări şi nu o anchetă la Jandarmeria Bucureşti pentru modul în care a fost redactat comunicatul referitor la măsurile contra protestarilor din Piaţa Universităţii.

„Am solicitat inspectorului general al Jandarmeriei să verifice modul în care a fost redactat acel comunicat de presă şi după ce clarifică această speţă să şi facă precizările de rigoare. Ieri după-masă Inspectoratul General a făcut într-un comunicat de presă clarificările necesare în cazul comunicatului dat de Jandarmeria Capitalei. Nu am solicitat o anchetă. (…) Este vorba de o verificare şi nu o fac eu, ci cel care este abilitat de lege”, a declarat Duşa, pentru Agerpres.

El a susţinut că Jandarmeria Română a clarificat, în comunicatul de vineri seara, afirmaţiile Jandarmeriei Bucureşti.

48 COMENTARII

  1. golani,golani,golani

    atat pot sa spun…
    eu ma inteb..oare merita astia sa fie votati?

  2. USLISTII pot sa procedeze ca Lefter Popescu adica sa se invarta in jurul Foisorului De Foc si sa zica viceversa in loc sa zica ca presedintele Romaniei Traian Basescu a fost demis pentru ca nu tine vrajeala si n-are logica si asta pana cand nu ii ia politia

  3. Dusa,un machidon incult care a ajuns acolo prin cai dubioase si care in continuare da dovada de incultura si de prostie.Ar trebui ca jandarmeria sa si faca datoria pina la capat si sa fie schimbat din postura de ministru pentru ca e o rusine.La un asa minister trebue sa fie oamnei competenti si nu neica nimeni de pe ulita.

  4. PENTRU TOATĂ PROSTIMEA ŞI PENTRU TOVARĂŞUL MINISTRU DUŞA, iată ce prevede Codul de procedură penală ÎNCĂ VALABIL LA ORA ACTUALĂ(pentru că poate îl schimbă USL şi infractorii o să aibe mai multe drepturi decât
    cetăţenii cinstiţi):
    ART. 214 COD PROCEDURĂ PENALĂ:
    (1) Sunt OBLIGATE să procedeze la luarea de declaraţii de la făptuitor şi de la martorii care au fost de faţă la săvârşirea unei infracţiuni şi să întocmească proces-verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia:
    c) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul JANDARMERIEI ROMÂNE pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice.
    (5) Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.
    Asigurarea măsurilor de ordine publică la adunări publice, mitinguri şi manifestaţii de orice fel reprezintă o misiune specifică OBLIGATORIE a jandarmeriei.
    Jandarmii nu sunt organe de cercetare penală, dar, au obligaţia să constate infracţiunile, să întocmească actele de CONSTATARE şi să înştiinţeze organele competente.
    Ca urmare, deci tovarăşe duşa, chiar dacă jandarmii nu au competenţa de a întocmi actele premergătoare urmăririi penale, au OBLIGAŢIA de a constata şi a întocmi actele de constatare a infracţiunii pe timpul executării misiunilor specifice. Deci au legătură cu dosarul penal întrucât actele de constatare, CARE SUNT ÎNAINTATE ORGANELOR COMPETENTE SĂ DISPUNĂ ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE, conform Codului de procedură penală, constituie MIJLOACE DE PROBĂ.

    Oare cu ce am greşit DOAMNE, de ne dai doar astfel de panarame de conducători ai naţiunii?

  5. Fratilor,e pacat sa ne ofuscam din motive de neica nimeni.Cu mici exceptii,in guvernul cacarau i-a tunat si i-a adunat.Numai uitandu-te la mutrele lor iti dai seama din ce regn fac parte:prosti si infatuati.Lui duse i-ar sta,cel mult,bine pe un tactor,nu sa conduca unul din cele mai importante ministere.E bine ca subordonatii sai s-au trezit si au inteles ca ei sunt pusi acolo in slujba cetateanului cinstit si nu sa-i apere pe cei certati cu legea.

  6. ” TARA TUTUROR POSIBILITATILOR ”
    Ca sa ajungi presedinte
    Nu trebuie sa fii ales,
    Mituiesti un frunza verde
    Si pe un Filip barbos,
    Si mai multi neseriosi
    Demnitarii astia de ai nostrii
    Si apoi rastorni guvernul
    Si pe Basescu il dai jos
    CACARAU se pune in frunte
    Sus la Cotroceni falos.
    Nici Ponta nu-i bun deloc,
    Dupa ce au dat jos guvernul,
    L-au destitui pe Boc,.
    Fugea ponta fugea tare
    Ca sa-i ia locul lui Boc
    Iar locul i l-au luat ,
    Amandoi s-au instalat
    CACARAU la Cotroceni
    Ponta la Victoria-n Palat
    Si apoi a inceput manevra ,
    Mai intai au confiscat
    Institutiile de stat ,
    Ca pe vremea lui raposatu .
    Suntem tara fara nume
    Ne-au facut de ras in lume ,
    CACARAU cu a lui trupa
    Ne exclud din Europa
    Intorc spatele la BUSH
    Si se indreapta catre rusi
    Asta nu se va intamlpa
    Haideti sa facem ceva,
    Mai la toamna cand votam
    Pe amandoi sa ii schimbam
    De cat pe mana lui Ponta
    Si a lui unu CACARAU
    Mai bine ma duc din tara
    Frati romani imi pare rau

    Mos -Vasile- Roata DE SALAJ

  7. Dusa un neica nimeni care a ajuns ministrulMAI din greseala lui Ponta,da liber haosului, unic in Europa.
    Domnule Ponta cred ca esti partas la aceasta atitudine si daca nu destituiel pe acest iresponsabil, la care legea este un moft.

  8. COMPETENŢA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ
    Art. 214
    Actele încheiate de unele organe de constatare
    Sunt obligate să procedeze la luarea de declaraţii de la făptuitor şi de la martorii care au fost de faţă la săvârşirea unei infracţiuni şi să întocmească proces-verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia:
    a) organele inspecţiilor de stat, alte organe de stat, precum şi ale unităţilor la care se referă art. 145 din Codul penal, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează potrivit legii;
    b) organele de control şi cele de conducere ale administraţiei publice, ale altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul penal, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de cei aflaţi în subordine ori sub controlul lor.
    c) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice.
    Organele arătate mai sus au dreptul să reţină corpurile delicte, să procedeze la evaluarea pagubelor, precum şi să efectueze orice alte acte, când legea prevede aceasta.
    Actele încheiate se înaintează procurorului în cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infracţiune, afară de cazul când legea dispune altfel.
    În caz de infracţiuni flagrante, aceleaşi organe au obligaţia să înainteze de îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele materiale de probă.
    Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.

    Citiţi mai mult: http://legeaz.net/cpp-cod-procedura-penala/art-214

    LEGEA 60/1991
    CAP. 5
    Sanctiuni
    ART. 25
    Incalcarea dispozitiilor prezentei legi atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, contraventionala, civila sau penala.

    ART. 26
    Constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu sunt savirsite in astfel de conditii incit, potrivit legii penale, sa intruneasca elementele constitutive ale unor infractiuni:
    a) organizarea si desfasurarea de adunari publice nedeclarate, neinregistrate sau interzise;
    b) nerespectarea orelor de desfasurare, traseelor de deplasare sau locului si perimetrului destinat adunarii publice;
    c) neluarea de catre organizatori a masurilor de intrerupere a adunarii publice, cind constata ca au intervenit fapte de natura celor prevazute in art. 2;
    d) participarea la adunari publice nedeclarate sau interzise si urmate de refuzul parasirii locurilor de desfasurare a acestora, la avertizarile si somatiile organelor de ordine facute potrivit legii;
    e) introducerea sau portul de catre persoanele participante, in locurile destinate desfasurarii adunarilor publice, a armelor de orice fel, materialelor explozive sau incendiare, a substantelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, ori a altor obiecte ce se pot utiliza in actiuni de violenta;
    f) instigarea prin orice mijloace, initierea sau recurgerea la actiuni violente sau alte manifestari, cu intentia de zadarnicire ori tulburare, in orice mod, a adunarilor publice;
    g) opunerea cu violenta organizatorilor sau imputernicitilor acestora ori impiedicarea lor de a-si exercita atributiile legale privind asigurarea ordinii in desfasurarea adunarilor publice;
    h) refuzul de a parasi imediat adunarea, daca masura a fost dispusa de conducatorii actiunilor;
    i) organizarea sau participarea la contramanifestatii desfasurate in acelasi timp si in acelasi loc cu adunarile publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare;
    j) introducerea sau desfacerea bauturilor alcoolice in locurile destinate desfasurarii adunarilor publice, pe toata durata acestora; k) refuzul de a parasi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii.
    Contraventiile prevazute la lit. a) – c) se sanctioneaza cu inchisoare contraventionala de la una la 6 luni sau cu amenda de la 50.000 la 200.000 lei, iar cele prevazute la lit. d) – k) cu inchisoare contraventionala de la una la 3 luni sau cu amenda de la 10.000 la 50.000 lei.
    Pentru contraventiile de la lit. a) – c) se sanctioneaza dupa caz, organizatorii sau persoanele fizice responsabile pentru conducerea adunarilor publice.

    ART. 27
    Contraventiile prevazute la art. 26 se constata de catre primari sau imputernicitii acestora anume desemnati, ofiterii si subofiterii de politie si jandarmerie.

    ART. 28
    Dispozitiile prezentei legi, referitoare la constatarea si sanctionarea contraventiilor, se completeaza cu cele ale Legii privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor si ale Legii pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, in ce priveste inchisoarea contraventionala.

    Jandarmii si-au facut treaba.

  9. multumesc nasul.tv ca existi asa putem afla adevarul.Nu ma mira nimic din toate actiunile comunistilor ei asta stiu sa faca,dar ma mira atitudinea oamenilor de bine din ROMANIA CA PERMITEM SA SE INSTALEZE in fruntea tari astfel de oameni,ma mira intelectuali ramaniei,nistiu sa-mi fie cu iertare ori sant niste fricosi ori sant niste lasi,unde este „UNGURENI MEI” unde este Mihail Ungureanu am avut mare speranta in ei,oare ce asteapta?Oare de ce nu se organizeaza?puna nu este prea taziu,daca comunisti sant in strada oare „oameni de bine” de ce nu sant.Statul de drept nu se apare fata de acesti comunisti numai cu vorbareala ci cu fapta

  10. N-am malai,un incompetent,o nulitate absoluta,un politruc,un comunist.Cand am pus postarea pe forum despre acest personaj ,am precizat ca este un tovaras, care nu are numic in cap doar prostie si comunism.Timpul imi da dreptate,ar trebui sa invete sa vorbeasca ,sa se exprime,sa aiba dictie si multe altele.Asa este cand pui un cioban sa conduca un minister.Demisia,tovarase si la stana,acolo iti este locul.

  11. Vad ca nimeni nu observa de ce este ultra-nervos sluga numita Dusa ! EI VROIAU CA PROCURATURA SA FACA ANUNTUL REFERITOR LA NUMARUL DE DOSARE !!! CA PROBELE ERAU INAINTATE DE JANDARMERIE NICI NU MAI CONTA. VROIAU CA SA MAI TRAGA O LOVITURA DE IMAGINE PARCHETULUI !!!

  12. Dl Dusa trebuie sa inteleaga ca, conduce un minister cu o responsabilitate maxima nu un grup de oameni carora le slujeste sau interesele formatiunii din care face parte.

    Legea se poate aplica si lui ca la fiecare institutie sau individ.
    Aceasta este competenta dlui Dusa !

    Pacat, avem oameni scoliti in domeniu si nu ajung in aceste functii datorita intereselor politice.
    Ce studii are dl Dusa ? Rusine, rusine, rusine !

  13. Deja nu ma mai mira nimic, este o reactie de aparare in fata celor ce l-au trimis ministru. Ar spune Ponta: Ce naibba-i apuca p-astia, toti s-au apucat sa respecte legea? Tu, ministrule, ce-ai pazit? Cum sa ne ancheteze oamenii trimisi de noi? De-asta te-am pus acolo, de-asta facem eforturi si luptam? Sa faca ce vor, dar nu in dreptul intereselor Grupului. Sa-mi faci mie probleme care-s raspunzator de tine? Sa ma faca Kakarau cu ou si cu otet din vina ta? Mars cu-n comunicat la televiziunea Grupului, sa se vada ca n-am abandonat. Hai fuguluita!

  14. Legea e lege si pentru cei de la putere Cei care protesteaza si blocheaza strada trebuie sa fiie sanctionati.Ministru M.Dusa e penibil cum sa anchetezi jandarmeria pentru ca si-a facut datoria? Hai sa i lasam pe protestari sa si faca damblaua fara ca cineva sa intervina asta inseamna tulburarea ordinei publice.Tovarase Dusa dativa demisia

  15. cand vor intelege caricaturile de tonta, porumbacu si felix ca trebuie sa ne lase?

  16. DUSA se face de rusine cu buna stiinta, reactioneaza hilar, conform antenei3.

  17. Politrucii usl ataca profesionistii, institutiile statului de drept.
    Trebuie oare sa iesim in strada pt a apara…jandarmeria?!

  18. Singura solutie pentru Romania este sa fie bagati la puscrie toti USLISTI

    • Usl – un „partid” al infractorilor nepedepsiti! Cine se asociaza cu asemenea oameni, ori n-are minte ori e ca ei.

  19. Tovarase Dusa va trebui sa dati socoteala pentru faradelegile comise in ultima vreme inclusiv asta.Sa va fie rusine jigodiilor comuniste din USL.Luni se intoarce presedintele la Cotroceni si o luati in bot

  20. va mira cumva ??? au suspensat ei ABUZIV si ILEGAL pe presedintele ales, au adus in varful ministerului de justitie o prietena a familiei unui detinut, dar si a unui inculpat ce si-a mutat procesul de la ICCJ prin demisia din parlament, in speta cei 2 care STAU LA BAZA declansarii acestei degringolade a Romaniei prin ACTE DE TERORISM POLITIC si amenintarea, fara nicio remuscare a TUTUROR angajamentelor din cadrul PARTENERIATELOR STRATEGICE apartinand UE, NATO… asta chiar e o chestie de rutina, sa-si salveze infractorii…

  21. “Vreau să îi asigur pe cetăţeni că pot să protesteze şi să îşi exprime părerile fără nicio teamă şi fără nicio repercusiune din partea organelor de ordine, sigur, respectând legea”
    Asta spui tu, ca ministru? Instigi la proteste? Se vede ca n-ai citit in viata ta Codul Penal, domnule Dusa! Daca il citeai, ai fi stiut ca tocmai ai comis o infractiune. Se numeste INSTIGARE!

    Citeste Art. 324 din Codul Penal: „Fapta de a îndemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile, ori de a săvârşi fapte ce constituie infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat”

  22. Iesi afara din minister javra ordinara! La tine ma refer, domnule ministru! Daca ai tupeul sa ceri incalcarea legiii, pleaca! Sau, mai bine, fa-ti autodenuntul si mergi la puscarie, unde iti este locul. Lingau nenorocit!

  23. Noi ne-am facut datoria si am aplicat legea. N-am facut abuzuri, nu am lovit pe nimeni, nu am facut altceva decat sa ne facem datoria. Nimeni nu a facut dosare penale, e o minciuna ordinara. Noi am scris procesele verbale si am facut actele premergatoare. Domnul ministru de interne ar trebui sa stie asta. De ce isi bat joc niste politruci de munca noastra? Dupa declaratii de astea, mai au tupeul sa ne ceara sa-i aparam? Sa-ti fie rusine, domnule ministru!!!

  24. Felicitari Nasul TV! Un articol foarte bine scris, la fel ca si cel in care spuneati ce legi incalca protestatarii „spontani” scosi de USL in Piata Universitatii. Voi ati fost primii (sau chiar singurii) care au spus ADEVARUL cu privire la aceste „proteste spontane” organizate de PNL, PSD si Antena 3, in vreme ce restul presei a tacut. Sa le fie rusine!!! Mai ales celor de la B1, care inca au tupeul sa se considere o televiziune corecta. Spuneti adevarul, domnilor jurnalisti! Pana nu e prea tarziu!

  25. Acest om trebuie sa raspunda penal pentru declaratiile lui. Este inacceptabil sa ataci o institutie care respecta si aplica legea.

  26. Pentru prima data, jandarmii pe care i-am vazut zilele trecute la km 0, aratau profesionalism. Am vazut o echipa de jandarmi adunata in jurul comandantului care le vorbea si care mi s-a parut impecabila. O echipa!
    Liderul avea prestanta, oamenii din echipa erau atenti, n.am mai vazut mancatori de seminte cu bulane.
    Foarte bine ca nu au folosit forta, nu cred ca era cazul. Totusi, este important ca persoanele care au incalcat legea sa fie anchetate si pedepsite dupa cum spune legea. Altfel nu se va respecta niciodata legea in tara asta.

  27. Dusa se teme ca nu-i mai iese lui Dogaru marea manifestatie care o pregateste in fata palatului Cotroceni organizata de Dogaru in momentul intoarcerii lui Basescu. Primaria i-a dat autorizatie de demonstratie seara intre 18-21 zilnic pana in 31 august. o sa vedeti nenorocire astia NU se vor potoii NICIODATA

  28. cum poti comanda o ancheta daca o camera video a inregistrat o infractiune? cred ca va trebui sanctionata camera prin scoaterea ei din priza…

    • …ceea ce face Dusa iar semnalul dat de el are efect de bumerang.
      Isi dau seama si jandarmii, asa cum si-au dat seama si procurorii si judecatorii, ca USL tine cu infractorii iar efectul acestor actiuni se va vedea la alegerile parlamentare.
      Incet dar sigur, infractorii politici reusesc prin atitudinea lor, sa trezeasca revolta cetatenilor.

  29. Asemenea declaratii denota necunoasterea legii si, mai mult, dispretul fata de lege. Dar asta nu ma mai mira la tovarasii de la USL, care nu dau doi bani pe lege. Ministrul de Interne ar trebui sa isi dea demisia imediat pentru asemenea declaratii tembele. Mai mult, ar trebui ca Parchetul General sa se autosesizeze si sa inceapa urmarirea penala a lui Dusa pentru atacuyl facut la o institutie respectabila a astatului, care nu si-a facut decat datoria.

  30. Nimeni nu e mai presus de lege! Asa spune Constitutia Romaniei, cu care uselistii se sterg la k*u*r!

  31. USL nu tine cont de lege. AU incalcat Constitutia, de ce le-ar pasa de legile enumerate de voi sau de jandarmi? Daca Basescu se intoarce la Cotroceni, stiu sigur ca ii asteapta puscaria.

    • Din functia de dobitoc nu poti demisiona. Esti condamnat „per tutta la vita”.

  32. Jandarmeria si-a facut datoria si a respectat legea! Pentru o asemenea declaratie aberanta, ministrul de interne Mircea Dusa trebuie sa-si anunte imediat DEMISIA! Asemenea declaratii si amenintari, coroborate cu instigari, nu sunt posibile intr-o tara europeana!

    • la fel ii deranjeaza si proc urorii care-si fac datoria. Nu incape in mintea de uslamist ideea de lege, de datorie, de separare a puterilor. NIET !

Comentariile sunt închise.