UPDATE: “Ministerul Sănătăţii nu a discutat cu Fondul Monetar Internaţional şi nici cu alte organisme internaţionale o eventuală creştere a contribuţiilor la Sănătate. De asemenea, nu a avut loc o asemenea dezbatere nici în Guvernul României. Ştiu că acum 4 ani, în anul 2010, au existat propuneri privind posibile majorări, dar rămase la stadiul de discuţii. Subliniez faptul că nu vor fi majorate contribuţiile la Sănătate”, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.
Declaraţia vine după ce Oana Grigore, purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii, a declarat intr-o interventie telefonica la un post de televiziune ca ministerul nu ia in calcul si nu a discutat cu creditorii internationali cresterea contributiei la sanatate.
”Ministerul Sănătății nu ia în calcul creșterea asigurărilor de sănătate în acest an sau în anii viitori. Cred că domnul profesor Dorel Săndesc a făcut referire la o discuție mai veche pe care Ministerul a avut-o cu FMI”, a declarat purtatorul de cuvant.
Disperarea guvernanților de a atrage bani la buget ar putea avea efecte negative asupra populației, care s-ar putea trezi cu biruri mai mari de anul viitor. Contribuția la asigurările sociale de sănătate plătită de angajați ar putea fi majorată de la 10,7% la 14% începând din 2015. Anunțul a fost făcut de Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătății, care susține că măsura este „esenţială şi justificată” și ar fi fost deja discutată cu reprezentanții FMI. Oficialii ministerului au de gând să pună proiectul în dezbatere publică, dar nu au anunțat când vor face acest lucru.
„O discuţie în acest sens a avut loc cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, care au considerat că o astfel de măsură este „esenţială şi justificată”, a declarat luni secretarul de stat din MS Dorel Săndesc.
Oficialul a spus că măsura a fost luată pentru a se colecta mai mulți bani la buget, în condițiile în care Sănătatea este slab finanțată. Întrebat dacă există calcule pentru sumele suplimentare pe care această măsură le-ar aduce în sistem el a răspuns că nu există.
Măsura propusă de Ministerul Sănătății ar putea fi adoptată, cel mai probabil, printr-o Ordonanță de urgență a Guvernului condus de Victor Ponta.
Creșterea contribuției la asigurările de sănătate nu înseamnă neapărat și o creștere a calității serviciilor din sistem și nici dispariția plăților mai mult sau mai puți oficiale pe care românii se văd nevoiți să le facă atunci când ajung la medic.
Unele asociații ale pacienților susțin că propunerea le aparține și că ar mai fi fost luată în calcul.
„Am propus asta inca de acum doi ani si jumatate, de pe vremea lui Vasile Cepoi, noi chiar am facut o analiza in acest sens si am propus sa exista o dezbatere pe aceasta tema”, a spus Vasile Barbu, presedintele Asociatiei Protectia Pacientilor, la un post de televiziune.