oprea-general-529x300

Politicieni, magistrați, jurnaliști, te miri cine și tot așa au primit grade și livrete militare de la Găbiță „Interes Național“ Oprea între 2009 și 2012, cît sprîncenatul încrîncenat a fost ministru al Apărării. Încă de cînd scandalul a izbucnit, după jumătatea lui 2012, s-a vorbit că ilegalitățile au fost cu sutele. De fapt, aproape de două mii, cîte grade au fost date pe sprînceana lui Găbiță. Totuși, nici o urmare penală de atunci încoace. Deși, după cum o să vedeți mai jos, o plîngere s-a depus încă de acum trei ani, scrie Cătălin Prisacariu pe blogul său.
N-ai făcut o zi de armată? Te face Oprea colonel

În decembrie 2012, Ministerul Apărării Naționale a depus o plîngere la Parchetul General. Plîngerea conținea trei capete de acuzare. Primul se referea la „Acordarea gradelor și înaintarea în grad a ofițerilor în rezervă în Ministerul Apărării Naționale în perioada 23.12.2009 – 07.05.2012, cu încălcarea prevederilor legale prin dispoziții/ordine date eșaloanelor inferioare.“
În două feluri a fost încălcată legislația, se arată în plîngerea MApN. Cel mai grav este că Găbiță „Național“ le-a dat grade, chiar dacă în rezervă, unora care nu văzuseră o unitate militară nici măcar pe dinafară: „nerespectarea dispozițiilor legale (…) se referă la faptul că au fost acordate grade de ofițer în rezervă unor persoane care aveau vîrsta mai mare de 35 de ani, iar o parte dintre bărbați nu aveau stagiul militar satisfăcut și prin urmare nu au participat la o formă de pregătire militară. De asemenea, la data acordării gradelor nu s-a ținut cont de pregătirea celor în cauză, vechimea în specialitatea dobîndită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum și de vîrsta acestora.“

935 de ofițeri au apărut ilegal între 2009 și 2012

Una peste asta, ca să sintetizăm, Găbiță Interes nu a ținut cont de nimic prevăzut de lege atunci cînd a decis să gradeze niște civili care nu aveau nici o legătură cu Armata română. Ca să vedeți că nu era vorba de cazuri izolate, de scăpări procedurate sau de erori, iată bilanțul celor doi ani și jumătate de mandat al lui Oprea: „numărul celor cărora li s-a acordat grade de ofițer în rezervă, cu încălcarea dispozițiilor legale, se prezintă astfel: – în anul 2010 = 493 persoane; – în anul 2011 = 426 persoane; – în anul 2012 = 16 persoane.“ În total, în 30 de luni de mandat la Apărare, Oprea a gradat nu mai puțin de 935 de civili, din care mulți nu călcaseră o zi într-o unitate militară.
continuarea pe kmkz.ro