Vorbim uneori cu emfază despre România și ignorăm mutilarea zilnică a limbii acestui popor.
Da, limba reprezintă ADN-ul oricărei culturi naționale.
Nu putem gândi decât apelând la memoria și la inteligența cuvintelor.
„Limbaj de programare” al sufletului, verbele rostite ne influenţează modul de-a fi, de-a gândi și de-a acționa. Putem vorbi chiar despre o programare neuro-lingvistică a comportamentului uman: un copil căruia i se spune „te iubesc”, înflorește. Alt suflet, tratat cu injurii, se va ofili.
Limba română este ceea ce a unit un popor dincolo de granițele naturale, impuse de geografie. Prin scrieri și tipărituri, o elită culturală a menținut viu elementul de coagulare al românilor de pretutindeni. Străinul este cel care nu-ți vorbește limba, nu-ți înțelege glumele și nici exprimarea familiară.
Cum e mutilată azi limba? Prin excesele unei comunicări de tip tehnic. Mulți „managiuesc”, dar nu „administrează” și cu atât mai puțin „gospodăresc”. Alții descriu prilejul, șansa ori ocazia drept „fereastră de oportunitate”. Despre confuzia între loc și locație nu mai vorbim. Oricine urmărește modul de exprimare al oamenilor pe Internet sau la televizor va descoperi că limba română suferă astăzi o mutaţie profunde. Cuvinte stâlcite, dezmăț fonetic, ignorarea diacriticelor, propoziții neterminate, sensuri inventate, enunțuri fără semne de punctuație.
Schimonosită de propaganda oficială a Partidului comunist și umilită de-un gângav din Scornicești, limba română e acum coruptă la intersecțiile globalizării. Violul se produce din raţiuni care ţin de ignoranţă, mimetism şi nepăsare.
Trebuie să observăm însă că nici elitele academice nu sunt cu totul străine de această epică maltratare a limbii vernaculare (o demonstrează cu aplomb și panaș prietenul Alex Păun).
Proasta utilizare a limbii în spaţiul public legitimează, de fapt, invazia non-valorilor și răsturnarea ierarhiilor. Ordinea cantitativă zdrobește impostația calitativă. Repetiția frecventă a acelorași erori dă naștere unor noi norme și devine, prin tirania majorității, izvor de drept.
Remarc trei probleme majore ale limbii române: (1) Sărăcirea vocabularului mediu; (2) Analfabetismul funcţional al absolvenților de liceu (plecând de la neînțelegerea sintaxei); şi (3) importul masiv și nejustificat de neologisme.
Orice antreprenor știe că defectele de comunicare ale angajaților costă, trimestrial, mii de euro. Neclaritatea exprimării generează ineficiență economică. De aici și moda sesiunilor de „treining” pentru absolvenți cu dublă licență universitară.
Ce se poate face? Înainte de orice, mi-ar plăcea ca dascălii din școala românească să cultive, din nou, dragostea de poezie. Imaginația este facultatea sufletească amputată de zelul analitic-conceptual al modernității. N-o spun eu, ci un erudit de talia lui Ioan Petru Culianu. Soluția? Memorarea de versuri și reabilitarea labirintului interior al medievalilor sau al renascentiștilor (cum și sugerează F. Yates). Mnemotehnica e calea regală către o minte ascuțită și o inimă sensibilă.
Pe vremuri, sute de mii de elevi se antrenau în recitarea capodoperelor eminesciene. Azi abia fredonăm: „Gașca mea nu poate să stea liniștită / Nicio clipă…”
Stimularea pasiunii literare include și o componentă fiscală. Un pas înainte este și eliminarea TVA-ului de 24% pentru industria cărţii, ebook și audio-book.
Ce-ar fi apoi să vedem anual, în centrul vechi al fiecărui oraș mai important din România, concursuri de oratorie și dicție cu scriitori, actori, crainici cunoscuți sau personalități culturale invitate să citească din marii clasici, de la Dosoftei la Odobescu și de la Eminescu la Cărtărescu? Cine este viitorul Florian Pittiș, Cezar Ivănescu sau Emil Botta?
„Bucureștiul citește” ar fi o excelentă campanie de promovare a poeziei în stații de metrou, de tramvai sau de autobuz. S-a făcut chestia asta la Londra iar inițiator a fost însuși primarul Boris Johnson, clasicist de formație… Caravanele de lectură la sate sunt, la fel, inițiative răspândite în ţări precum Norvegia ori SUA.
Crearea de cluburi de lectură în şcoli ar fi, iarăși, o idee bună. O aplicație IPhone sau Android de tipul „quizz” ar putea încuraja competițiile între licee la nivel național.
În loc ca Primăriile să arunce banii pe concerte ale unor vedete îndoielnice, de ce n-am vedea așezați pe o scenă elevi care recită integral „Luceafărul” și primesc drept răsplată un premiu atractiv (din fonduri publice şi private)?
De ce premiile la Olimpiadele de limba română organizate de Ministerul Educației n-ar permite accesul gratuit la evenimentele organizate sub egida Ministerului Culturii (Festivalul Enescu, bunăoară)?
De ce n-am înlocui emisiunile îndoielnice de varietăți găzduite de TVR cu niște jocuri și competiții între licee, unde elevii să fie selectați pe baza cunoștințelor de limbă şi literatură română?
De ce spectacolele cu titlul „Românii au talent” n-ar include proba dicției?
Cred că este loc și pentru întărirea rolului CNA (doar în ceea ce priveşte cenzura vulgarității). În acest caz, CNA ar trebui să lucreze strâns cu un departament al Academiei Române.
Mă întreb apoi de ce Radiodifuziunea Română (sau măcar postul Radio România Cultural) n-ar promova în parteneriat cu edituri cunoscute din țară (Humanitas, bunăoară) o rubrică zilnică intitulată: „Ascultă o carte”?
Sunt doar câteva idei care pot exorciza urâtul infiltrat în viețile noastre. Nu credeți că merită salvate măcar niște insule de firesc și frumusețe din vechiul arhipelag al limbii române?
