Președintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamțu, a afirmat luni, într-o conferință de presă pe care a susținut-o la Arad, că după alegerile parlamentare din 9 decembrie, Victor Ponta nu va mai fi premierul României.
‘Sunt sigur că după alegerile parlamentare din 9 decembrie, Victor Ponta nu va mai fi premier al Guvernului României. Noul Premier care va fi numit de președintele Traian Băsescu va forma o nouă majoritate parlamentară’, a declarat Mihail Neamțu, evitând însă să dea numele vreunuia dintre aceia care, în opinia sa, ar putea ocupa acest portofoliu.
Neamțu susține că în USL ar exista destule voci care susțin că Ponta nu va mai fi premier după alegerile din 9 decembrie.
În altă ordine de idei, candidatul ARD a susținut că Guvernul Ponta nu poate impune condiții Uniunii Europene, atâta cat timp a neglijat ‘temele europene’ și nu a fost în stare nici măcar să alcătuiască o prognoză pentru bugetul din 2013.
‘România nu este în situația de-a șantaja Uniunea Europeană. Un repetent nu poate sfida un olimpic. Guvernul Ponta, incapabil să propună Parlamentului un buget național până la 15 octombrie, după cum prevede Legea, nu are dreptul moral să se răstească la Angela Merkel pe tema reducerii bugetului european 2014 – 2020. În cazul României, puterea noastră de negociere este foarte mică și dl Victor Ponta ar trebui să își amintească că eșecul deplin în încercarea de a transmite și de a proiecta o imagine pozitivă a României în lume, nu poate fi azi urmat de o ‘înmuiere’ a genunchilor acestori mari reprezentanți ai Uniunii Europene’, a mai adăugat Mihail Neamțu.
Da…Parerea mea ) Cand al aud ce vorbeste acest Sar M.Neamtu pe la TV-urile Basiste .Dragilor lasi scuipa an ochi 24 de ore continu ? acest domn s-a lovit an cap de cand era mic !!!!!!!!
Insa asteptam de la aripa dreapta masuri de dreapta, nu masuri de stanga cum am vazut in programul de guvernare. ARD treziti-va! Mergeti pe dreapata si lasati masurile de stanga pentru populistii USL-isti. Altfel ma vad nevoit fie sa anulez votul meu fie sa nu merg la vot. Fiti un pic mai „agresivi” in promovarea masurilor de DREAPTA in campania electorala, nu stati ascunsi … oamenii asteapta de la voi schimbarea.
Doamne ajuta!
sper din tot sufletul sa se dzmeticeasca poporul roman sa voteze cum trebuie,sa scapam de acest mascarici mincinos si de istericul de Crin. doamne ajuta.
sper din tot sufletul sa se dzmeticeasca poporul roman sa voteze cum trebuie,sa scapam de acest mascarici mincinos si de istericul de Crin. doamne ajta.
se te auda Dumnezeu.
SPERAM !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DOAMNE AJUTA!!!
mi-e scirba de unele comentarii, nu mai spun decit ca mare-i gradina ta Doamne!!!!!!
Nu ne incalzeste cu nimic ca Ponta nu va fi premier dar nici faptul ca cei care-l sustin pe un hot, un plagiator, un mincinos nu ne incalzeste ,dar ne-ar incalzi daca ar ajunge la guvernare unul ca Neamtu ca Gabriel Biris , sau chiar ca Ungureanu si lista poate continua dar din pacate acesta lista de noi sperante nu poate continua si la USL Draga domnule Daniel Eugen , dupa cum se pare ca la USL sunt alte criterii de a deveni politicieni si cei mai in varsta stiu despre ce vorbesc , asa era si pe vremea raposatului C.
Si cu ce ne incalzeste pe noi la iarna ca Ponta nu va mai fi premier. O sa fie vai de bietul popor cu asa iresponsabili . Pai de asta avem noi nevoie acum de certurile babelor
„felicitari domnilor” ce vocabular elevat aveti
………..ma uimiti………sa fiti si voi iubiti poate va luminati la minte si la suflet.
Admin te rog sa iei masuri.
Dupa toate prostile ce la spune,trebuie sa fi timpit sa crezi ca poate fi premier.
Evident ca nu va mai fi premier. Cand mayasii au prevazut in calendarul lor sfarsitul lumii in decembrie 2012, au stiut ei ceva de Copy-Tont, Cacarau si usl. Cu asa specimene „la butoane”, o catastrofa de proportii cosmice e o joaca de copii… Daca le dai acestor imbecili „butonul rosu” pe mana, sunt in stare sa declanseze „apocalipsa” in urma certurilor dintre ei. Cacarau si Tonta: „Cine are mandat pentru buton? Eu! Ba nu! Eu! Nu e adevarat, eu! Ei, lasa ca v-arat eu voua! Stiu eu mai bine, ca sunt ‘DOCTOR’!” Si clic…
Bineinteles ca NU va mai fi! Asta e ca in bancul cu calul:
Basescu l-a adus la „tirg” pe mitoman / mitocan / infractor, etc. sa-l faca de ris 6 luni si desigur nu-l poate lasa inca 4 ani! Cred ca nu este roman sa nu se fi convins ZOO nu are nici o legatura cu pozitia de premier…ptiu drace! du-te pe pustii!
sa dea Domnul!
Ponta este noua CATASTROFA NATURALA a tarii!
Cutremurul din ’77 NU a adus pagubelele pe care mitomanul national le-a adus in 6 luni!
Note secrete /intrunirea crestin/democrata/populara a formatiunii Ardevarfocul
Subsematu vasile a lu Blegosu consemneaza :
18:25 Cristian a lu Predatu zis și “Un kil de durere” iar chiulește și nu are cine să facă prezența. Are 6 săptămâni de când nu a mai venit. Mereusteau ala mic a lu chiorete – maniaco-depresivul- zice că cică s-a întâlnit la coadă la farmacie cu taică-su când s-a dus să ia un
unguent pentru ciuperca urât mirositoare de pe piept de care tot nu mai scapă și care îl împiedică să fie intim cu o femeie și cică taică-su a zis că ăsta s-a făcut monarhist și că nu mai vine să facă prezența. Ce scârbos. Monarhist.
18:30 Ședința s-a deschis cu tradiționalul uitat pe pereți confuz timp de 10 secunde. Ne trebuie o nouă tradiție de deschidere a ședinței. Monicutza a lu Macovescu de o lună tot joacă de pe un picior pe altul, “pavlovian cu un dor vezical de eliberare străbună” cum zice Teodorika a lu Paltoneologu, zis și “Nepoetul” pentru că scrie poezii dar nu recunoaște, în lipsa fostei tradiții.
18:35 Monicutza, zisa și “Brutalizatoarea” i-a dat o palmă după ceafă cu pumnul neofitului Pastahagi, zis și “Fraierul ăla” pentru că prăjiturile anarhiste pe care trebuia să le facă “Fraierul ăla” nu prea sunt în formă de simbolul anarhiei cum trebuie și că au gust de covrigi. Fraierul ăla a răspuns că cică unu la mână, e greu să faci un A într-un cerculeț din cocă așa că nu îi ieșea decât cerculețu și decât să facă cerculețe mai bine cumpără covrigi că el e competent logistic, doi la mână că se opune schimbatul poreclei lui din “Salvatorul de cadavre în putrefacție cu un cuțit ruginit” în “Fraierul ăla” că lui nu i se pare prea lungă și e dreptul lui să-și aleagă orice alias vrea el și trei la mână să nu îl mai lovească Monicutza că el e împotriva violenței simțite. La care Monicutza i-a zis că are niște idei de tot rahatul, și i-a mai dat un zdupac pe spinare, să îi mai amestece din idei.
18:50 S-a discutat liber pe tema “Ce facem pe 9 Decembrie”, Mereusteanu zis si “Violatorul de cranii” a zis că a vomitat pe un bancomat la care “Nepoetul” a zis că acel gest a fost citez “o inspirantă reprezentare sublimă a urei față de sistemul iudeo-masonic ce controlează toate băncile și că dacă ar scrie poezii, aș scrie o poezie pe tema asta, dar nu scriu poezii că e o activitate gay și eu nu-s gay”. La care Mihaitza Nemtzalau , zis și “Anarhistul gay”, pentru că e singurul anarhist gay din tot orașul a zis că această remarcă îl ofensează că el nu scrie poezii, el se fute în cur și asta te face gay, nu scrisul poezii, la care Pavel a lu Escu a zis că depinde la ce capăt al pulii te afli când te fuți în cur și că “Anarhistul gay”adicalea Mihaitza , la fața lui probabil se află tot timpul la capătul greșit al pulii, după care a adăugat că a borât pe un bancomat pentru că era beat pulă și i s-a părut că e un veceu înalt și cu ecran, nu ca gest anarhist. Nea Gheo Fluturika măturătorul, zis și “3 coaie” care încă nu e oficial din organizație, a zis că e bine că nu a borât prin sala de ședințe, cum face de obicei că e greu să strângi voma cu mătura. La care Vidanescu a zis că toată discuția asta e de căcat și mi-a zis să nu mai notez toate căcaturile și să mă duc să cumpăr niște sticle de Jamaica.
ADMIN,NU IEI NICIO MASURA IMPOTRIVA ACESTEI POSTARI???
bravo,baiatule!esti un marlan hotarat
„Ardevarfocul” pe voi(care faceti asemenea postari)….vad ca se intampla minuni cu postarea ta…dispare…apare ALO ADMIN …..ce se intampla acolo ???!!!(cand in engleza sa raspunzi…cand in romaneste …mda !!! interesant internetul asta ; ) …sa FITZI IUBITZI! si o zi buna cu PACE si PRIETENIE )
Note secrete /intrunirea crestin/democrata/populara a formatiunii Ardevarfocul
Subsematu vasile a lu Blegosu consemneaza :
18:25 Cristian a lu Predatu zis și “Un kil de durere” iar chiulește și nu are cine să facă prezența. Are 6 săptămâni de când nu a mai venit. Mereusteau ala mic a lu chiorete – maniaco-depresivul- zice că cică s-a întâlnit la coadă la farmacie cu taică-su când s-a dus să ia un
unguent pentru ciuperca urât mirositoare de pe piept de care tot nu mai scapă și care îl împiedică să fie intim cu o femeie și cică taică-su a zis că ăsta s-a făcut monarhist și că nu mai vine să facă prezența. Ce scârbos. Monarhist.
18:30 Ședința s-a deschis cu tradiționalul uitat pe pereți confuz timp de 10 secunde. Ne trebuie o nouă tradiție de deschidere a ședinței. Monicutza a lu Macovescu de o lună tot joacă de pe un picior pe altul, “pavlovian cu un dor vezical de eliberare străbună” cum zice Teodorika a lu Paltoneologu, zis și “Nepoetul” pentru că scrie poezii dar nu recunoaște, în lipsa fostei tradiții.
18:35 Monicutza, zisa și “Brutalizatoarea” i-a dat o palmă după ceafă cu pumnul neofitului Pastahagi, zis și “Fraierul ăla” pentru că prăjiturile anarhiste pe care trebuia să le facă “Fraierul ăla” nu prea sunt în formă de simbolul anarhiei cum trebuie și că au gust de covrigi. Fraierul ăla a răspuns că cică unu la mână, e greu să faci un A într-un cerculeț din cocă așa că nu îi ieșea decât cerculețu și decât să facă cerculețe mai bine cumpără covrigi că el e competent logistic, doi la mână că se opune schimbatul poreclei lui din “Salvatorul de cadavre în putrefacție cu un cuțit ruginit” în “Fraierul ăla” că lui nu i se pare prea lungă și e dreptul lui să-și aleagă orice alias vrea el și trei la mână să nu îl mai lovească Monicutza că el e împotriva violenței simțite. La care Monicutza i-a zis că are niște idei de tot rahatul, și i-a mai dat un zdupac pe spinare, să îi mai amestece din idei.
18:50 S-a discutat liber pe tema “Ce facem pe 9 Decembrie”, Mereusteanu zis si “Violatorul de cranii” a zis că a vomitat pe un bancomat la care “Nepoetul” a zis că acel gest a fost citez “o inspirantă reprezentare sublimă a urei față de sistemul iudeo-masonic ce controlează toate băncile și că dacă ar scrie poezii, aș scrie o poezie pe tema asta, dar nu scriu poezii că e o activitate gay și eu nu-s gay”. La care Mihaitza Nemtzalau , zis și “Anarhistul gay”, pentru că e singurul anarhist gay din tot orașul a zis că această remarcă îl ofensează că el nu scrie poezii, el se fute în cur și asta te face gay, nu scrisul poezii, la care Pavel a lu Escu a zis că depinde la ce capăt al pulii te afli când te fuți în cur și că “Anarhistul gay”adicalea Mihaitza , la fața lui probabil se află tot timpul la capătul greșit al pulii, după care a adăugat că a borât pe un bancomat pentru că era beat pulă și i s-a părut că e un veceu înalt și cu ecran, nu ca gest anarhist. Nea Gheo Fluturika măturătorul, zis și “3 coaie” care încă nu e oficial din organizație, a zis că e bine că nu a borât prin sala de ședințe, cum face de obicei că e greu să strângi voma cu mătura. La care Vidanescu a zis că toată discuția asta e de căcat și mi-a zis să nu mai notez toate căcaturile și să mă duc să cumpăr niște sticle de Jamaica.
Ai gresit adresa! Noi te iubim, chiar daca ne dispretuiesti. Ce poti face cand atat il duce mintea pe om? Nici Dumnezeu nu cere mai mult decat poate omul.
Ma uit la tine cu mila, si-mi zic: da-i pace, iarta-l ca nu stie ce face.
Eu ma intreb ce face ADMIN???
ADMIN,CUM PERMITI ACEASTA POSTARE PE BLOGUL DOMNULUI RADU MORARU???
nooooo vine cu ceva puternic. EBA o sa fie propusa pt functie :)))
..sharap DeMirel a lui Blegosu !
nooooo vine cu ceva puternic. EBA o sa fie propusa pt functie :)))
Nu va fi EBA, dar chiar si EBA ar fi mai potrivita decat Ponta mincinosul, plagiatorul, dublicitarul, nesimtitul, prostcrescutul.
Ziua 6 Baile Felix – Oradea [aici se poate vizita cettaea] – Arad – Timisoara [am vizitat centrul unde ne-am plimbat printre porumbei, Catedrala Metropolitana, la Muzeul Huniazilor a fost inchis] – Resita – Caransebes [dincolo de Caransebes am gasit o pensiune la margine de drum unde am innoptat si desi era cam murdar le-am dormit de numa, probabil oboseala de noaptea trecuta si-a spus cuvantul] Ziua 7 dincolo de Caransebes – Baile Herculane [aici am ajuns cand ploua si am vazut cum oamenii pe ploaie faceau baie in apa calda, am vizitat si Grota Haiducilor, era o tablita unde scria 5 min pentru Grota Haiducilor si 50 min Grota cu Abur – unde nu am mai mers] – Orsova [aici este o manastire pe culmea unui deal – Manastirea Sfanta Ana facuta de cineva care a fost acolo ingropat de un obuz si care si-a propus ca daca ajunge sa poata material v-a face o manastire acolo ca a scapat] – Drobeta-Turnu Severin [aici este o cetate, Podul lui Traian si muzeul] – Tirgu Jiu [intr-un parc este Poarta Sarutului, Masa Tacerii si in alta parte a orasului este Coloana fara Sfarsit] – Lainici [aici ne-am oprit la pensiune, aveam in spate Jiul si noaptea a plouat cam tare si asa se auzea de tare ca abia am putut sa dormim] Ziua 8 Lainici – Manastirea Lainici – Ulpia Traiana Sarmizegetusa [3 lei – chiar o civilizatie romana a fost aici si si-a pus amprenta] – Hunedoara [aici este de vizitat un superb castel – Castelul Corvinilor – 6 lei – cred ca aici s-au facut multe filme despre evul mediu] – Sebes – [o gramada de radare, unul nu stiu daca nu m-a prins la o zona unde era 60 pe urma imediat 30 si eu eram cu 50, doar ca masina era indreptata spre partea opusa] – Sibiu [am vizitat doar Centrul de Est si ne-a prins o ploaie mare si ne-am continuat drumul] – Avrig – [am innoptat la o pensiune spre Transfagarasan] Ziua 9 intrare Transfagarasan – Transfagarasan [la urcare am avut o ceata densa de nu vedeam la 10 m, abia se vedea becul de ceata de la masina din fata, celelalte nu se vedeau deloc, ca urmare erau curbe unde urcam si cu treapta I, dupa ce am iesit din tunel dintr-odata senin, banchize de zapada, 7 grade Celsius, priveliste superba, doua cascade frumoase] – Baraj Vidraru [cam aglomeratie] – Manastirea Curtea de Arges – Calimanesti – Caciulata Manastirea Cozia – Baile Olanesti [aici cereau 100 lei la pensiune pe o noapte asa ca am luat-o spre Horezu] – in apropiere de Horezu [la pensiunea La Calu Balan am innoptat cu 80 lei] Ziua 10 spre Horezu – Manastirea Bistrita – Manastirea Hurezi – Horezu [denumirea vine de la faptul ca sunt multi huhurezi] – Manastirea Polovragi – Pestera Polovragi – Pestera Muierilor – Ramnicu Valcea – [drum foarte aglomerat si chiar stai mult] – Pitesti – [drum rau cu gropi] – Targoviste – [drum rau cu gropi] – Ploiesti – Buzau TOTAL 3201,5 km
presedinte s-au capita legionar ???Daca V Ponta nu va mai fi Prenier ? te numeste basescu pe tine ? legionarule ?
Despre ce legionar vorbesti?
Aruncam cuvintele fara sa le cunoastem, ura ia mintile, mai ales cand disperarea e mare, iata cum se da de gol minciuna. Daca ati fi siguri ca USL obtine 60%, ati fi linistiti, ati guverna, dar disperarea va innebuneste.
scoalo gheorghe scoala ioane ,ca vin legionari ? | | Bai esti prost!!Sama pis pe tine de legionar
Comentariile sunt închise.