ponta microbuze

 

Microbuze/ Râd în ploaie aurii/ Microbuze/ În zori de zi. În faţa Guvernului se turnează un film. Primii după maşinişti apar, ca întotdeauna, figuranţii. Sunt în Piaţă de la 8 şi aşteaptă, cu mici emoţii, festivitatea. Au venit de ieri la Bucureşti, şi de la 10, şi de la 600 de kilometri, să primească o cheie. Bărbaţi de toate vârstele, în cămăşi cu mâneci scurte sau tricouri bine călcate, îşi fac de lucru pe sub capote. Ei sunt şoferii. Le sulfă în ceafă inşi în costume nescrobite, dar cu cravate de ceremonie. Ei sunt primarii. Sub copertina din curtea Guvernului, ferit de stropii care se scurg, când şi când, pe hainele bune ale celor din Piaţă, va apărea, peste vreo două ore, premierul. Victor Ponta are de dat 100 de chei de la tot atâtea microbuze Opel din 600, câte a cumpărat Guvernul său cu mâna ministrului Liviu Dragnea, cu 16,2 milioane de euro. Aşa arată scenariul. Dar două ore trec greu, pe ploaie măruntă. Oamenii urcă la bord, pun o manea, mai dau un telefon acasă. Au, până la urmă, şi actele şi cheile, încă de azi-noapte. O spune, franc, domnul Costel: “Le-am luat de aseară cu proces-verbal acolo, în Popeşti-Leordeni, ne-au dat şi cheile, dar acum, la unii ni le-au luat înapoi să le dea încă o dată premierul, cu televiziunile”. Aşa arată, nefardată, realitatea.

(…)

Aranjamentele. „Prin Consiliul Judeţean am reuşit, acolo s-a făcut lista”

În vecinătatea primarilor cu rol în ceremonie, Constantin Popescu e fericit să rămână discret. „Da, au venit şoferii cu ele de la Popeşti. Am primit deja chei, acte, doar să mai fie festivitatea”, spune, onest.

Nu vrea faimă. A vrut doar o maşină şi a obţinut-o. „S-a nimenit să fiu între primii pe listă. Două sunt de toate în judeţ. Am 76 de copii care merg mai mult de 2 kilometri. Au mers tot anul pe jos. Am avut un Aro,de 12 ani, dar s-a defectat în prima zi din an. Eu am făcut dese adrese la Ispectoratul Şcolar Judeţean, că n-aveam nicio posibilitate. Până la urmă prin Consiliul Judeţean am reuşit, acolo s-a făcut lista. Preşdintele CJ, senatorul, cu ei am vorbit”, face primarul PSD din Făgăţel, Olt lunga listă a celor pe la care trebuie să treacă o adresă ca să devină microbuz de 26.933 euro bucata.

Primarul recunoaşte însă: sforile se trag de un an. „Promisiuni au fost de anul trecut. Dar acum, săptămâna trecută, ne-au anunţat oficial”.

Umbra lui Duicu la Palatul Victoria.”Trece el şi peste năcazul ăsta. Multă ură-i în lume…”

Norocul lui Adam Durac, primar PSD la Corcova, Mehedinţi. Pe vremea aceea, şeful CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, deschidea cu tastele telefonului uşile Guvernului. Printre posturi sus-puse a negociat şi pentru un microbuz la Corcova şi alte câteva în Mehedinţi. Şoferul de la primărie e, totuşi, greu de împăcat cu gândul că 600 de copii vor putea fi înghesuiţi în două maşini – una nouă, alta veche.

Primarul: Mai avem un mocrobuz, da`…e cam vechi.

Şoferul: Era bun unul mai mare.

Primarul: Lasă, mă, că e bun şi aşa. Copii sunt mulţi. Avem familii şi cu 14 copii. Guvernul ne-a ajutat mult.

Reporterul: Şi Consiliul Judeţean, domnul Duicu, nu?

Primarul: Păi prin Consiliul Judeţean. Domnul Duicu, păi fără el?

Reporterul: Acum are necazuri (Adrian Duicu este arestat preventiv din aprilie pentru trafic de influenţă chiar în sediul Guvernului, n.red.)

Şoferul: Trece el şi peste năcazul ăsta. Că asta-i viaţa. Este şi o ură…

Primarul: Multă ură-i în lume… Oricum, îi mulţumim Guvernului că ne-a ajutat.

 

Citeste articolul integral pe gandul.info

Comentariile sunt închise.