În urmă cu cinci ani, Ziarul MicNews apărut cu convingerea că romanii merita un astfel de mijloc de informare în masă.
O idee pornită din entuziasmul unui tanar provenit din orfelinate, consacrat care a crezut încă de la inceputuri că locuitori Romaniei merita un ziar care să le ofere informaţia de care au nevoie zilnic.
Încet, încet, cu multă muncă, în scurt timp, a devenit Asociatia MicNews cu cel mai mare număr de citititori.
Apoi, odată cu apariţia site-ului MicNews.ro, au crescut preferinţele cititorilor, devenind unul dintre cele mai citite ziare on-line.
O spun statisticile de trafic, ne-o spun zilnic Romanii din Germania, cărora am încercat să le mai alinăm dorul de meleagurile natale şi să îi informăm de tot ce se întâmplă în tara noastra.
Prin sutele de mii de articole publicate în decursul celor cinci ani de existenţă, am încercat să ne formăm un public fidel, care să citească ziarul din plăcere, convins fiind că ceea ce fac, o fac cu foarte mare placere.
Echipa dinamica formata din voluntari, toti proveniti din institutiile statului, am încercat să informăm cât mai corect cititorii asupra realităţilor din Romania, Chisinau, Olanda, Germania, Italia, am încercat să descoperim adevărul din societate şi să-l împărtăşim. tuturor romaniilor de peste hotare.
Problemele cetăţenilor, ale autorităţilor s-au regăsit în articolele publicate în paginile Ziarul MicNews.ro. Faptul că aţi ales să ne citiţi şi să ne regăsim printre ziarele dvs preferate ne dă încrederea de a merge mai departe, si este răsplata care ne dă putere de munca drept pentru care VA MULTUMIM.
Aniversarea a cinci ani de la publicarea primului număr al Ziarului MicNews este un prilej de va mulţumi voua, dragi cititori, instituţiilor cu care am colaborat şi ne bucuram că am reuşit să ajungem la sufletele dumneavoastra, toti cei ce urmariti paginile ziarului nostru ” ADEVARUL CARE-I USTURA “.
Odata cu implinirea a cinci ani de existenta a ziarului MicNews, Fondatorul Mihai Caldararu, implineste frumoasa varsta de 29 ani .
Buna Ziua, va multumesc intregii echipe pentru articolul pus pe saitul NASUL TV. Dumnezeu sa va dea sanatate multa.
Comentariile sunt închise.