Adrian Nastase spune ca a aparut a 5-a putere in stat si ca ramane de vazut daca poate sa construiasca, nu doar sa darame. Fostul premier a mai spus ca in ultimul deceniu, „calul nostru a fost drogat de propriul lui jokeu, pentru a-i ajuta pe alţii să câştige”.
„Dragi prieteni, vă urez un An Nou liniştit, cu speranţe care să se împlinească. Avem nevoie, toţi, să medităm asupra drumurilor de urmat, astfel încât viitorul să ne aducă mai multe bucurii. Pentru mine, anul care se încheie a fost un an de suferinţe, un an de dezamăgiri. Dezamăgiri legate de oameni, în primul rând. Am privit, cu tristeţe, uşurinţa cu care oamenii pot fi manipulaţi. Am privit în urmă, la ceea ce s-a întâmplat în ultimii zece ani, şi am avut sentimentul că, într-o cursă de galop, calul nostru a fost drogat de propriul lui jokeu, pentru a-i ajuta pe alţii să câştige”, a scris Năstase pe blogul sau.
„La acest sfarsit de an, incerc sa inteleg calmul unui calugar budist, care cauta raspunsuri in interiorul sau. Am descoperit ca, odata cu trecerea timpului – universul meu se ingusteaza. Retina mea retine restul lucrurilor care nu s-au intamplat iar memoria mea elimina tot ceea ce nu are raspuns.
Cand scriu aceste randuri, afara, soarele straluceste si, timid, incearca sa topeasca zapada. Stiu insa ca, peste cateva ore, vom intra intr-un an nou prin cea mai geroasa noapte din ultima jumatate de secol.
Am, in continuare, un sentiment neplacut – acela ca noi reprezentam “indienii” din “Estul” salbatic care trebuie sa dispara pentru a face loc mall-urilor si reclamelor de detergenti straini. Poate, totusi, anul care vine ne va aduce intelepciunea de a ne cunoaste si apara propriile interese, atat in ceea ce priveste resursele naturale cat si pe cele umane.
In orice sfârşit este şi un început. Se încheie acum nu doar anul 2014, ci un pachet de zece ani. Sigur, sunt subiectiv când mă gândesc că se putea şi altfel. Oricum, acest nou început, de la alegerile prezidenţiale, marchează apariţia celei de-a a cincea “puteri” – Facebook-ul, care a dovedit ( şi la noi şi în lumea arabă) că ştie să dărâme. Poate însă să şi construiască? Rămâne de văzut”, a mai scris acesta.