Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, care a fost prezent dumincă la secțiile de vot din Londra și Stuttgart, consideră că premierul Victor Ponta nu mai este calificat pentru nici o responsabilitate in stat.
„S-a descalificat pentru că cetățenii români au fost împiedicați sî voteze”, a declarat parlamentarul german, într-un interviu acordat pentru ziare.com.
Ceea ce s-a întâmplat la secțiile de votare din străinătate „a fost un act de sabotaj din partea guvernului socialist care știa că românii din străinătate votează cu prioritate partide de dreapta. Acest fapt s-a confirmat atât în primul tur, cât și în al doilea nu numai în Germania, ci și în alte țări, unde Klaus Iohannis a obținut în jur de 90% din voturi. Guvernul știa și acest lucru și a vrut sa-l evite.”, a mai precizat acesta.
„Ambasadorii români nu au avut de ales, ei au fost nevoiți să îndeplinească ordinele Bucureștiului. Am remarcat că ambasadorul României la Paris, dl Mazuru, a solicitat înainte de alegeri, dar și după primul tur de vot, Guvernului și Ministerului de Externe înființarea mai multor secții de votare, alertând cu privire la necesitatea înființării acestora. A fost un act de curaj al ambasadorului. Același lucru a făcut după câte știu și ambasadorul din Berlin, domnul Comănescu.”, a precizat oficialul german.
„Știu că și alte organisme au informat Guvernul din vreme, dar acesta nu a făcut nimic pentru că a premeditat ca oamenii să fie împiedicați să voteze”, spune Gunther Krichbaum.
În opinia președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, care a fost duminică în secțiile de votare de la Stuttgart și Londra, responsabilitatea pentru încălcarea dreptului la vot al românilor din străinătate îi revine lui Victor Ponta: „este responsabil pentru aceste tulburări și de aceea spun că dl Ponta nu mai este calificat să aiba vreo responsabilitate de stat. Trebuie să sufere consecințele.”
Gunther Krichbaum, care s-a aflat joi la Bruxelles, susține că acolo nimeni nu vrea să treacă peste evenimentele de duminică din țara noastră, „pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost cu totul anormal. Cei care au fost împiedicați să voteze nu sunt doar cetățeni români, sunt cetățeni ai Uniunii Europene, au drepturi de cetățeni europeni inclusiv acela de a vota liber.”
„Acest drept fundamental al democrației a fost violat și duminica trecută și cu două săptămâni înainte, cu intenție, de către dl Ponta. El este responsabil și nu altii. Nu trebuie să schimbăm acum motivul și impactul celor întâmplate. Investigația procurorilor trebuie să continue. Dar atât Parlamantul European, cât și Comisia Europeana vor să știe ce s-a întâmplat, pentru că România este țară UE.”, a mai ad[ugat acesta.
Întrebat dacă și liderii europeni, oficialii de la Bruxelles asteaptă demisia lui Victor Ponta, Gunther Krichbaum a răspuns: „Asta trebuie să facă cineva când are loc un atac asupra democrației și statului de drept”.
Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag consideră că „este un semnal încurajator pentru democrație ca majoritatea și în mod special tinerii l-au votat pe Klaus Iohannis. Poate am văzut că Revolutia începută în 1989 a fost acum realizată. Vechile structuri au rămas după 1989, iar oamenii au vrut o față nouă pentru România.”
„Au fost facute progrese remacabile. România nu poate fi comparată cu aceea din 1989, din anii ’90 sau chiar din 2000. Țara s-a dezvoltat remarcabil. Dar au fost lipsuri în privința statului de drept și a luptei împotriva corupției. În ultimii 2 ani, Justiția a devenit tot mai independentă, ceea ce e necesar. Acest progres trebuie stabilizat și sper că acum, cu președintele Iohannis, lupta împotriva corupției va continua.„, a mai precizat parlamentarul german.
Întrebat daca în opinia sa stabilizarea progreselor Justitiei ar fi fost periclitată de alegerea lui Victor Ponta, Gunther Krichbaum a răspuns: „da, cred că ar fi fost periclitată”.
sursa ziare.com