De Octavian
Aseara am primit un mesaj din partea celor de la CEC precum ca, dintr-o eroare, mai trebuie sa depun ceva bani in contul Nasu TV si am hotarat sa merg odata cu unul dintre copiii mei la pranz . Cum am mai avut ceva timp la dispozitie, m-am imbracat in salopeta si am dat zapada.
Cand s-a facut ora plecarii, baiatul meu elev in clasa a VII-a m-a intrebat mirat daca merg asa, in salopeta, la banca.
I-am explicat apoi ca in tari precum Germania unde am muncit o perioada, astfel de oameni in salopeta sunt respectati si nu o data am fost indemnat sa intru in fata la coada unui magazin pentru ca de la actori, profesori, medici, popi toti sunt constienti ca datorita celor in salopeta statul poate sa-si achite obligatiile catre ceilalti care au nevoie de sustinere.
Un pic derutat baiatul meu a inteles repede ca ,chiar daca te dai jos dintr-un Mercedes, in mod normal lumea nu te invidiaza, ba chiar te respecta pentru ca e constienta ca ai muncit din greu pentru el.
L-am intrebat daca la scoala, la orele de dirigintie se discuta astfel de lucruri. Raspunsul lui a fost evident, nu.
Pe drum l-am simtit ca se gandeste intens la lectia pe care i-am dat-o, iar la destinatie baiatul meu mi-a spus: Tata sunt mandru de tine!
Revenind la framantarile noastre recente, cu protestatarii din strada ,ODIHNITII din strada, cum bine spunea cineva pe un post de televiziune, ma intreb daca nu cumva noi impreuna cu oamenii onesti din presa, oameni politici… poate s-ar cuveni sa le explicam cu calm si intelegere pentru situatia unora dintre ei(putini la numar), ca pentru a primi acesti bani putini, cineva trebuie sa munceasca si ca pericolul pe care l-ar putea provoca destabilizarea tarii prin alegeri anticipate si scenarii de tot felul, este ca, poate, in cateva luni nu vor mai putea beneficia nici de salariile si pensiile asa mici cum sunt acum.
Ponta si Antonescu vor puterea cu orice pret, neintelegand de fapt ca atunci cand o vor avea (Fereasca Dumnezeu!), poporul roman va fi mai slab, mai sarac si lipsit de orice forta de negociere cu UE,FMI,BM…sunt de fapt si de drept DUSMANII NOSTRI.
Nu poti intelege, cum de niste oameni scoliti inteleg mai greu decat copilul meu din clasa a VII-a.
Marea majoritate a oamenilor din tara asta muncesc in continuare, isi vad de treburile lor, chiar daca si ei sunt nemultumiti de vremurile pe care le traim si de o parte din cei care ne conduc.
Spiritul civic, evident, trebuie sa existe, dar pentru cauze mai drepte, mai importante decat orgoliul unora de a ajunge la putere.
Lipsa de educatie din ultimii 20 de ani a format si continua sa formeze caractere gresite. Lipsa de modele demne de urmat face sa ne fie rusine fata de copiii nostri pentru ca toti suntem responsabili de situatia in care am ajuns.
Le fac un repros tuturor oamenilor de cultura, tuturor intelectualilor din aceasta tara, pentru lipsa de interes si pasivitatea lor fata de educatia acestui popor.Toti suntem vinovati, nu doar Presedintele!
Pana nu vom realiza acest lucru cu totii, de la Patapievici, Liiceanu, Plesu pana la Dinescu si toti ceilalti, vom fi sclavii diavolului, lasandu-ne ura, iratiunea, ochii injectati si venele jugulare umflate pentru a argumenta tipand ca solutia noastra e mai buna, pana atunci, sperantele noastre sunt minime.
L-am intrebat pe baiatul meu, atunci cand v-a fi mare, cu cine ar dori sa semene. Mi-a raspuns fara sa ezite ca ar dori sa ajunga ca mine. Sunt mandru de acest lucru, dar nu e deajuns.
Mi-as fi dorit sa imi spuna ca vrea sa ajunga ca unii dintre dvs. dragi intelectuali, oameni de cultura, profesori samd. pentru ca nu-i dejuns sa-ti faci doar meseria stiti foarte bine asta, nu trebuie sa va spuna unul de la tara, ca mine, ca din lipsa dvs de responsabilitate a ajuns, din disperare, sa scrie pe bloguri.
Treceti la treaba, implicati-va in renasterea acestei tari pentru a nu ajunge sa scrieti mai tarziu de mizeria in care traim precum Coiran. Faceti ceva pentru aceasta tara, dezinteresati, fara a raspunde unor grupuri de interese sau altora pentru ca tara va va rasplati si dvs. ve-ti ajunge in cartile de istorie.
Noi cei de la tara am luat arma-n mana cand a fost cazul si ne-am aparat granitele, limba, religia. E randul dvs. sa faceti ceva pentru noi.
In legatura cu zoaiele de pe televiziuni si indobitocirea populatiei nu l-am vazut decat pe Dl.Puric mai vocal dvs. ceilalti unde sunteti?
Sper ca aceste randuri sa ajunga si la cei care trebuie sa auda.
Cum puteti sa stati linistiti cand suntem la un pas de prapastie si lideri importanti din aceasta tara spun ca traim in dictatura?
Dumneavoastra care stiti ce inseamna dictatura cum de permiteti sa-mi fie indobitociti copiii si sa dormiti linistiti?
Unii dintre dumneavoastra ati ratat o mare ocazie de a fi eroi in timpul comunismului. Va rog sa nu ratati din nou pentru ca, daca e asa, nu o sa mai am niciun respect pentru dvs, si jur ca n-o sa mai pun mana pe arma sa va apar.
Cu profund respect pentru toti cei responsabili.
Tatal meu cand vorbeam despre cum este lumea asta si cum am vrea sa fie m-a intrebat eu ce fac pentru a schimba lumea? Am inceput cu mine, de fiecare data cand am vorbit cu oameni am incercat sa-i invat ceva sau sa invat ceva cred ca de aici vine schimbarea si in general urmez replica din It’s a wonderful life – „Ciudat nu-i asa, viata fiecarui om , atinge vietile a atat de multi oameni.”, adica schimbari au loc in fiecare zi noi doar alegem directia si daca eu am facut alegerea pe care am considerat-o buna atunci nu regret nimic.
Octaviane iti promit solemn ca voi face tot ceea ce incerc sa fac de trei ani incoace si voi creste si mai mult eforturile. Am avut parte inclusiv de o amentintare la integritatea vietii mele si a familiei mele si nu m-am oprit si nici nu ma voi opri. Pana acum am lucrat dupa posibilitati, dupa ce va apare Nasul.tv voi veni cu idei pe care le voi supune celor ce se vor ocupa de programul acestei televiziuni. Sper punand mana de la mana sa ne iasa niste seminte care sa incolteasca frumos si repede si sa pot sa te salut cu capul sus de fiecare data.
Semneaza un medic dentist, o mama si o sotie
azi am vrut sa dau cateva „imi place” si nu mi-a tinut.mai astept.
Chiar si ce se spune/scrie aici e semn ca ne pasa. De ce sa impartim lumea? Nu cred ca unii suntem numai intelectuali, iar altii doar oameni in salopeta! Toti avem puterea de a schimba ceva in jurul nostru daca suntem harnici si onesti.
Bravo!
Clar si la obiect!
Buna! Foarte adevarat Nasule, si mai mult, o lectie de invatat, asa ar trebui sa fie legatura intre „clase”. Eu am un baietel, ca si tine, si in mod normal, imi pun itrebarea, ce-o sa ajunga atunci cand o sa fie mare. Si-am zis, domnule, decat un inginer prost, mai bine un muncitor bun. Cred ca avem cu totii, printre cunoscuti, exemple cu duiumul, caci pentru a valora un om, trebuie sa vedem latura profesionala, relatia lui cu familia si societatea, nu neaparat teancul de diplome sau de bani pe care il poseda.
Chestia cu salopeta, este deasemeni elocventa si foarte adevarata, eu traind si lucrand in sase tari, pe doua continente, acum in tara unde sunt detin o firma micuta in domeniul constructiilor. Am inceput de la „-zero”, cum zic mereu, dar cu o munca sustinuta, undeva la 14-16 hore pe zi, am reusit sa am proprii mei clienti. Insa, merg si acum in salopete pe strada, merg la banca, depozite de materiale, oriunde am nevoie pe timpul zilei. Mai mult, aici somajul este undeva la peste 5 milioane de persoane, intr-o tara cu dublu de populatie ca si Romania, si va continua sa creasca. Mai mult, esti chiar mandru imbracat in salopete pe strada, pentru ca asta arata ca ” ai de lucru”, starnind un pic invidia si admiratia celorlalti. Daca e sa ne gandim putin, nu asa s-a dezvoltat ca si vestimentatie, „blue-jeans”-ul?; astazi o „haina” normala si la moda pe mapamond. Este greu acasa, dar aici este cel putin la fel. Multi aud spunand ca mai bine un somer intr-o tara civilizata. decat in Romania, nimic mai neadevarat. Drama umana este aceeasi, familiile sufera la fel, nemultumirea populatiei este la fel, doar reactiile politicienilor se schimba.
As dori sa va cunosc opinia fata de ce dau mai jos rostogolit de la EU blog:
Bibliotecaru a scris pe 29 Ianuarie 2012, 09:51 am
@ Elena Udrea
Doamnă Ministru,
Guvernul abia acum a reuşit să mă scoată din sărite cu adevărat. Încă mai sper că nu este adevărat şi de fapt este o intoxicare. Nu am auzit însă pe nimeni să dezmintă acest zvon… şi am aşteptat să facă asta. Mai mult, astăzi l-am auzit chiar pe domnul Ponta confirmând ştirea.
De unde şi de la cine a primit mandat Guvernul României să semneze Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA)? Este în programul de guvernare? A întrebat Parlamentul? A făcut referendum? Guvernul face chiar ce vrea acolo în Palatul Victoria?
Acest acord este, în mod clar, instrumentul cel mai complex de cenzură ce poate exista în lume la ora actuală. Sub faţada că se doreşte respectarea drepturilor de autor se controlează de fapt libera exprimare pe ultima citadelă a libertăţii cuvântului, spaţiul internet. Puţin le pasă guvernului că se piratează pa internet filme şi muzică, ei vor să pună control asupra informării, precum wikileaks.
Când un blog se închide pe motivul încălcării dreptului de autor, cine să mai probeze ce anume a încălcat efectiv. Poate că eu dau un citat din Cioran şi încalc drepturile de autor… nici nu contează pentru că blogul este închis.
În acest moment Preşedintele României nu mai poate folosi ca argument libertatea de exprimare ca să demonstreze că nu este dictatură în România, semnătura pe care România a dat-o sistemul internaţional de cenzură este o dovadă clară a dorinţei de cenzură.
Este incredibil un acest gest şi incalificabil… Nici măcar nu s-a anunţat că România semnează aşa ceva a trebuit să aflu de pe…
http://www.activistpost.com/2012/01/eu-signs-acta-global-internet.html
Incalificabil. Nu credem că ţara asta ajunge o o entitate atât de slugarnică către Noua Ordine Mondială. Nimeni şi nimic nu silea România să-şi vândă astfel suveranitatea spaţiului internet.
Încă mai sper că este o campanie de dezinformare… dar dacă nu este, Guvernul Boc şi Traian Băsescu sunt de cea mai mare ruşine aistorie pentru că pot vinde cu atâta uşurinţă suveranitatea României şi poporul român.
Raspunde acestui comentariu
ion adrian a scris pe 29 Ianuarie 2012, 10:39 am
De acord cu Biblio. Pentru asta ar trebui sa iasa elitele si intelectualii in strada
Hai sa-i aud pe eusebiu , pe ghita, pe mircea si pe porto ce au
PS.
Boc spune ca nu stie ce si cum dar nu neaga semnarea acestui document inaintea Germaniei sau a altor tari:
http://www.realitatea.net/boc-nu-am-informatii-despre-conditiile-in-care-romania-a-adoptat-acta_908517.html
Care-i adevarul ? Si daca am semnat un document atat de imprtant si de controversat cum de nu stie PM. Sa-l cred neinformat sau dezinformat? 🙂
felicitari!pt postare.
admin. te rog insistent si pe aceasta cale sa-mi schimbi user name-ul din frank in octavian.
admin: S-a rezolvat!
Va multumesc la toti pentru comentarii si pentru ingaduinta.E adevarat am facut si greseli gramaticale,dar cum spuneam sunt de la tara.Astept sa invat mai mult dar n-am de la cine.Nu mai investeste nimeni in programe de educatie.Programele posturilor noastre tv. sunt pentru prosti,analfabeti,ce-i usor de manipulat.
Sa fiti iubiti, destepti si fara frica!
Ce fluturi frumosi!! http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=X81tRjUEVfM
s-ar gasi solutii pentru iesirea din impas daca am recunoaste ca nu mai avem masini de dezapezit,tractoare,camioane,petrol,paduri,telefoane,apa minerala,bai termale,spitale,locomotive,instalatii de foraj,excavatoare,vapoare,tevi,oteluri,strunguri,ingrasaminte,erbicide,banci,dobanzi stabile, , , , ,si inca vreo cateva,,,,,de fapt nu mai avem nimic.le-am „externalizat”!nu mai avem decat cozi.de topor.si iar vin alegerile.de ce? ca sa ce?doar a sa schimbam manerul uneltei? nici nu stii de unde s-o iei…nu stim,probabil,nici ce ni se intampla,si nici unde si cand am gresit……
Frumos spus,clar,pe-ntelesul tuturor. Numai cine nu vrea, nu intelege.
Felicitari Octavian,i-as face o propunere Nasului;toate astfel de comentarii ca cel de fata,sa fie pe ecranele televizoarelor cind teveviziunea „Nasul”va incepe sa emita.Asta va reprezenta un imbold pentru masa de intelectuali,care din diverse motive tac si accepta o realitate inchipuita de cei care doresc puterea in aceasta tara,fara sa tina seama de parerea unei majoritati care au votat.
Felicitari Octavian!
am discutat de nenumarate ori cu „intelectualii”mei din familie(atentie! familie?!,si… 😉 cu regret in suflet iti spun, pe tare multi i-a indobitocit doctrina comunista,dezinformati de TEMBELIZIUNI….culmea :), daca ar fi fost un NASUL in locul lui VOICULESCU, eram f.departe acum…si nu ne mai chinuiam noi cei de buna credintza sa luptam cu putinele arme pe care le avem… 😉 hi!hi! (postarea unui comment)…sa speram ca ne vom uni cat mai multi in jurul acestui proiect, si vom reusi sa ne salvam tara de la DEZASTRU!
Si mai am de adaugat ceva. 😉 ….sa se trezeasca la REALITATE adevarata intelectualitate,nu sa umblam noi sa o cautam sa actioneze…..RUSINOS STIMABILILOR DACA PRETINDETI CA SUNTETI ADEVARATI INTELECTUALI!
p.s. este greu de postat ceva si de a fi coerent in exprimare cu aceasta noua formula,pentru un neprofesionist…
poate ve-ti putea sa faceti ceva…
va multzumesc!
Adminule, fii pe pace. Sunt multi oameni ca tine, frumosi! Numai ca dureaza cam mult pana se dumiresc ce se intampla, si nu ca ar fi grei de cap, ci pentru ca sunt mult prea ocupati, obositi, daca vrei… Cred ca muncim prea mult, pe prea putini bani, dar ce putem face, decat sa mergem inainte, pe drumul pornit?
P.s.-stiti, inainte, prin 1965-1970, sau chiar mai tarziu, cei care depuneau o cerere la o autoritate de stat, scriau jos, in subsolul paginii ceva in sensul de „Traiasca PCR”, Servesc cauza PCR”..chestii d-astea. Eu acuma sunt tentat sa scriu: Hai Romania!!
intelectualii cu drepturi de autor se misca precum desertul.scot bani frumosi pe o cantare cu fata morgana in prea multe pagini, dar cand pune vantu’ de-o duna raman astupati si emit help cu degetelele sensibile afara din nisip. apoi isi plimba camila spre cate o oaza cu iz de relaxare in strainatate. Nu ca le-am simti lipsa! Cartarescu, Liiceanu, Plesu, Papatievici. De dl.Manolescu chiar mi-e dor de cand cu confesiunea de bunic la Nasul.
Exista totusi o mare miscare intelectuala in aceasta tara, care destul de tacuta face poate sa se miste o lume intreaga. Sunt enorm de multe conferinte si congrese nationale si internationale in lumea romaneasca medicala, Octavian :)…si au un continut emblematic pentru viitorul copiilor.
Felicitari, D-le Octavian!
Frumos scris, m-am intors si am mai recitit si mi-am adus aminte niste reportaje, facute cu cativa ani in urma (sau mai putin, nu mai stiu, nu ma inteleg cu tv-l) in care se atragea atentia ca tinerei generatii le-a fost sters „spiritul national”!
In ultima vreme, insa, observ ca si alte generatii, mai mature, nu au acest spirit national, asa zisii oameni de cultura dau dovada de o iresponsabilitate cumplita!
Ma intreb cum pot unii intelectuali sa doresca anarhia, demisia guvernului si alegeri anticipate? Daca esti constient, rational de situatia in care se afla tara ori vii cu solutii, ori incerci sa ponderezi anumiti oameni politici, care poate nu sunt prea dotati ca intelect si vii sa-i ponderezi explicandu-le ce ar fi mai bine pentru tara, ori taci!
Dar sa iasa in strada si sa strige cu intretinutii sociali, cu cei platiti sa-si vanda tara, este de neertat!
Recunosc faptul ca si eu vin de la tara, pot sa spun ca nu a avut cine sa-mi dea o educatie civica, nici simtul responsabilitatii, dar m-am autoeducat, am invatat din mers si am invatat de la oamenii pe care i-am ales din societatea civila, si am avut sansa in aceasta priviinta, trebuie sa vrei!
Inca o data felicitari si va rog sa scuzati repetitia!
Si cand ne gandeam ca unii „formatori” de opinie, a se vedea cazul ctp, vor invata gloata, vor fi echidistanti, vor fi intr-adevar gazetari. Au aparut „oamenii” cu banii, „lupii”, fostii si actualii securisti, felix, nus, porumbacu, nicolae et comp, care au cumparat tot sau aproape tot! Ca banul e ochiul dracului..o stim cu totii, insa daca pentru asta trebuie sa-ti vinzi sufletul….e grav! De fapt si la urma urmelor, in spatele protestelor raman securistii, vorba lui Cristoiu…ce i-a apucat?, de mujici vorbesc, abia au trecut sarbatorile. Planul era facut dinainte. Nasule, hai mai repede cu tv, e groasa!
scuze ………..rectific-draga Octavian ………am crezut ca esti si admin.
sunt cam aiurita.
draga ADMIN,
m-ai impresionat profund, asa este cum spui. majoritatea stau si cirtesc pe la colturi si cind e vorba de a lua pozitie sau atitudine se sustrag. nu sunt numai intelectualii de vina ci noi toti carecare n-am inteles ca de fapt noi suntem cei multi si putem face ceva pt tara doar sa fim uniti sa „cintam” la unison.
URA!ura!ura sant mogulita alaturi de voi de sase ori
asa este nasule am trait aceste sentimente in spania cind seara trebuia sa ma grabesc sa cumpar piine .era singurul produs ce se facea pina o anumita ora.spanioli oameni teribil de educati ma poftea in fata ,prima data eu gindeam ca is de vina salopetele mele ,mai tirziu am realizat ca de fapt ei respectau munca.dumnezu sa te tina luminat stind de veghe pentru poporul roman
NASULE,
Acum se vede lipsa tv. ca sa poata fi auzit de cit mai multa lume.
Octavian, se pare ca a fost distribuita deja pe Google+.
NASULE,
Nu cunosc posibilitatile tehnice dar acest articol ar trebui citit,de intelectuali ,si de cit mai multa lume.Toata admiratia pentru OCTAVIAN, dar ce pacat ca politicieni nostri nu au acest spitit civic ,si patriotic dupa intreg eschierul politic cu putine exceptii.
De acord, ar trebui citit de catre intelectuali dar, … eu zic ca ar trebui recitit si de catre autor. S-au strecurat cateva greseli de ortografie care l-ar deranja pe vreun intelectual.
Asta e dovada ca vine de la un om simplu.
Ar trebui sa-i deranjeze lasitatea lor!!!
De acord cu tine,Mihai,dar,gindirea lui Octavian este sanatoasa si cum scrie,nu pare a fi un om simplu,il felicit pentru cum gindeste si cum scrie.
Crezi ca citeste cineva in afara de noi?
Si daca citeste o sa fie „miscat”?
Si daca o sa fie „miscat” o sa ia atitudine?
Si daca ia atitudine….probabil o sa fie izolat.
Foarte corect ati sintetizat cum stau lucrurile. Intr-adevar doar noi cativa „amarati” cum ar zice „emanatii” ne-am apucat sa scriempe bloguri, desi nu asta e meseria noastra. Intelectualii au ratat in comunism, rateaza si acum si vor ramane ratati pe veci. Credeti ca dupa ce vor pleca din lume, o sa mai intereseze pe cineva cine au fost? Va mai citi cineva cartile lor, cand tinerii citesc doar pe internet?
Octavian, ma bucur ca valoarea scrierii tale a fost recunoscuta. Bravo admin!
Ooo, ce lectie frumoasa si utila le dati Nasule, acestor intelectuali din societatea civila, dar sa tineti cont ca aproape toti sunt scoliti pe vremea impuscatului, si nu cred ca o sa priceapa nimic, ei se uita numai dupa castigul imediat. Ce pretentii sa ai de la Pipidi, Parvulescu, Dinescu, Tanase, s.a.m.d. Chiar si Plesu, Liiceanu Cartarescu si altii, sunt in deriva . Partea proastra e ca , ati vazut cine se erijeaza ca reprezentat al societati civile, unul ca Dogaru, Maior, si mai sunt si cei care se erijeaza ca vorbitori in numele poporului ca nistorescu,chiriac, tatoiu, ciuvica, si toata pleiada (pleava) de prestatori de la a3 si irealitati, platiti regeste sa denigreze tot ce e bun in aceasta tara. Ooo, cate ar mai fi de spus, dar toata lumea le cunoaste, si totusi trebuie repetate, dar eu ma opresc aici. In rest numai, sanatate. Asa se vede din varful muntelui.
Sant de acord cu tot ce ati scris ,cred ca tot acest rau care se prezinta pe toate canalele de televiziune este doar din cauza LACOMIEI care ii stapaneste pe oamenii politici .Singura SALVARE in opinia mea este CURATENIA in JUSTITIE ma refer la ICJ.CSM,care inchid ochii la toate magariile care se fac de catre cei PUTERNICI altfel vom mai vb multi ani de azi inainte.O zi buna.
La fel ,sunt intrutotul de acord cu Octavian si cu tine alin.Intelectualii din aceasta tara ar trebui sa puna „tunurile” pe aceste televiziuni care indobitocesc ,pe CNA si nu in ultimul rand pe JUSTITIE.Ii rog sa fie mai”vocali” pentru ca multi dintre ei au pregatire in anumite domenii iar in plus cred ca au si talent in a se exprima.
frumos spus ,renasterea acestei tari. ce bine a simtit ca este vb de o televiziune a romanilor adevarati. felicitari
Comentariile sunt închise.