Cancelarul Germaniei Angela Merkel a declarat, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu prim-ministrul român Dacian Cioloş, că România a făcut eforturi şi reforme în domeniul apărării graniţelor externe ale UE, precum şi în combaterea corupţiei, dar că aşteaptă următorul Raport al Comisiei Europene privind Justiţia din România, pentru a lua o decizie în privinţa aderării României la spaţiul Schengen. Dacian Cioloş a declarat că România doreşte încă aderarea la acest spaţiu comunitar. Angela Merkel a mai spus că decizia privind cotele obligatorii de refugiaţi a fost luată poate peste voinţa unor state membre, însă situaţia era urgentă şi era nevoie de o decizie rapidă. Merkel, precum şi Cioloş, au vorbit despre nevoia de a securiza spaţiul Schengen, iar la acest efort trebuie să participe toate statele membre UE, informeaza gandul.info.
Angela Merkel a arătat, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu prim-ministrul României Dacian Cioloş, aflat în vizită la Berlin, că România este un important partener comercial al Germaniei şi că au discutat despre întărirea acestor relaţii, dar şi despre statul de drept şi justiţie.
„România a făcut foarte multe eforturi şi reforme în apărarea graniţelor, aşteptăm însă următorul Raport al CE privind corupţia. Aşteptăm să vedem că în acest raport se regăsec toate eforturile României de a combate corupţia, astfel încât România să adere etapizat la Schengen”, a spus Angela Merkel.
Merkel a mai spus că proiectul Schengen „este de foarte mare actualitate şi există motive întemeiate să menţinem libertatea de circulaţie în acest spaţiu. Vrem să rezolvăm problema migraţiei ilegale. Controalele de la graniţele Schengen sunt temporare şi sunt parte a Acordului Schengen”.
Dacian Cioloş a declarat că România doreşte în continuare să adere la spaţiul Schengen, dar doreşte chiar mai mult – un spaţiu Schengen securizat şi solid.
„Dincolo de procesul tehnic al aderării la Schengen, actualul guvern va arăta şi va continua eforturile de combatere a corupţiei, pentru ca aceste progrese să se regăsească şi în raporutl CE. Sperăm ca acest lucru să ducă în perioada următoare la aderarea României la Schengen. Nu vrem doar aderarea, vrem un Schengen solid, securizat”, a spus Dacian Cioloş.
Cotele de refugiaţi, „peste voia unor ţări”
Angela Merkel a declarat, în legătură cu impunerea cotelor obligatorii de refugiaţi prin sistemul de alocare convenit la Bruxelles de statele membre, că decizia a fost luată „poate şi fără voia unor ţări, peste capul lor”.
„Dar totul s-a întâmplat brusc şi a trebuit să luăm decizii foarte repede. Întrebarea rămâne cum arătăm solidaritatea noastră, trebuie să existe ajutor reciproc”, a spus Merkel.
Dacian Cioloş a arătat că România rămâne la poziţia exprimată anterior, este deschisă la dialog cu celelalte state, susţinând întărirea Frontex, agenţie de supraveghere a graniţelor externe ale UE la care România este la doilea mare contributor din UE.