Reprezentanţii a 20 de consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au adoptat un memorandum iniţiat de CNS privind înfiinţarea regiunii administrative „Ţinutul Secuiesc” cu statut autonom.
Preşedintele Consiliului Secuiesc Scaunul Sepsi (zona Sfântu Gheorghe), Gazda Zoltan, a declarat pentru Mediafax că a trimis, săptămâna trecută, câte o scrisoare şi celorlalte 133 de consilii locale din secuime care nu au adoptat încă memorandumul, propunându-le să îl introducă pe ordinea de zi.
În luna iunie, prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, declara că Prefectura a atacat în instanţă patru hotărâri ale consiliilor locale, prin care era aprobat memorandumul iniţiat de CNS privind înfiinţarea regiunii administrative „Ţinutul Secuiesc” cu statut autonom pe motiv că hotărârile contravin Constituţiei şi legislaţiei în vigoare.
Şi prefectul de Covasna, Marius Popica, a atras atenţia consiliilor locale, într-o circulară, că nu este în atribuţiile lor să aprobe documente programatice privitoare la politicile statale în materia organizării administrativ-teritoriale a statului sau stabilirea limbii oficiale.
În luna februarie, CNS a cerut celor 153 de consilii locale din secuime să adopte câte o hotărâre în care să solicite crearea unei regiuni administrative a României, denumită Ţinutul Secuiesc, un statut autonom pentru regiune. Deciziile ar fi urmat să fie trimise apoi inclusiv forurilor internaţionale.
În proiectul de hotărâre pe care CNS îl propunea spre aprobare consiliilor locale se solicita ca în unităţile teritorial-administrative în care ponderea unei minorităţi naţionale depăşeşte zece la sută, limba acesteia să fie recunoscută ca limbă oficială.
Comentariile sunt închise.