Apariția televizată a președintelui Traian Băsescu de miercuri seara la postul B1 TV, care a declarat că o susține categoric pe Elena Udrea în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni, a stârnit reacții dure din partea multor jurnaliști și bloggeri de dreapta, dar și a unor reprezentanți ai societății civile, care au reacționat prin editoriale sau prin postări pe rețeaua de socializare Facebook. Cei mai mulți au taxat dur gestul făcut de șeful statului.
„Game over. Bye bye”, a comentat Dan Tăpălagă de la Hotnews.
„Mi-a luat vorba din gură! Traian Basescu a rupt azi contractul cu sustinatorii sai”, scrie jurnalistul Neculai Constantin Munteanu, fost comentator la radio Europe Liberă, citând un comentariu de-al lui Dragoș Paul Aligică.
„Jenant, Traian Băsescu! După ce presedintele l-a sustinut pe Cristian Diaconescu, care, asa cum am spus mereu, este un om onest, acum o sustine pe Elena Udrea ptr că vrea duduia sa fie presedintele tarii! Culmea tupeului : Udrea a sustinut ca nu e normal ca un fost pesedist sa fie candidatul PMP- partid de dreapta! Duduia Udrea, dar mata unde ai fost, bre, in 2002? Nu tot in PSD-TST, unde îți era șef Ponta? Nu erai mata avocata RA APPS-ului, că ti-a dat PSD-ul contracte ca sa castigi si mata niste bani, asa mai multi, pe de-a moaca?! Bine c-o avem pe Monica Macovei!”, scrie Ondine Gherguț, senior editor România liberă.
„La rece: Elena Udrea nu are datele profesionale și politice să fie președinte, deci candidatura ei e o eroare. grosolană. Și nici măcar cu sprijinul actualului președinte nu se schimbă mare lucru”, scrie Cătălin Prisăcariu, jurnalist la revista Kamikaze și realizator B1 TV.
„Ce trist e să te uiți la Băsescu acum. Trist”, scrie Cristian Ghinea, director al think tank-ului Centrul Român de Politici Europene.
„Cine vrea, noaptea asta plange. Da’ de maine toata lumea-i la lucru. Ca nu putem ramane, asa, in rahatul in care ne-a lasat el”, scrie Cristina Guseth, directorul Fundației Freedom House România.
„Daca avea cineva dubii ca intrarea Monicai Macovei in cursa pentru prezidentiale a fost o idee buna, avem azi confirmarea: fara Macovei, am fi avut de votat intre Ponta, premierul Grivco si partenera de afaceri a lui Ponta”, scrie Ana Otilia Nuțu de la Expert Forum.
„N-am văzut o reacție mai vehementă față de președintele Băsescu din partea oamenilor cinstiți- fie ei jurnaliști, analiști sau nu- până în seara aceasta, 20 August 2014. Elena Udrea nu va fi niciodată moștenitorul politic al președintelui Băsescu, indiferent cine ce ar face. Nu reprezintă absolut nimic din crezurile, principiile, valorile oamenilor care au crezut și poate încă mai cred în lupta președintelui Băsescu. În țara asta, statul de drept nu are unghii roz!”, a scris pe Facebook Sorina Matei, realizator de emisiuni la B1 TV.
„Mi se pare absolut incorect ca preşedintele în exerciţiu să o primească pe Udrea în biroul său de la palat, iar acelaşi lucru să nu se întâmple, pe rând, şi cu ceilalţi candidaţi la preşedinţie. Nimeni şi nimic nu scuză abandonarea „stării de mijloc” a comportamentului politic al preşedintelui în exerciţiu, Traian Băsescu. Nimic nu justifică primirea la Cotroceni a Elenei Udrea, liderul PMP, chiar dacă această formaţiune politică este, fără îndoială, progenitura „doctrinară” a acutualului preşedinte”, scrie Marian Sultănoiu, editorialist la ziarul Gândul. (vezi textul integral)
„Dacă acum 10 ani Traian Băsescu era omul care aduna în jurul lui elita intelectuală a țării, mizând pe spiritul liberal al oamenilor cultivați, astăzi președintele se întoarce spre periferia oportunistă de unde a cules-o pe Elena Udrea tot în urmă cu 10 ani. Cum a reușit Elena Udrea să-l mute pe Traian Băsescu de pe o orbită pe alta? Ce ascendent are asupra lui? Cum de l-a făcut să-și abandoneze instinctul politic, fără să-și dea seama că devine ridicol?”, scrie Sabina Fati de la România liberă. (vezi textul integral)
„Recunosc că mă așteptam ca Elena Udrea să primească un șpiț în coaie de la Traian Băsescu, deși din cât am prins din declarația ei după ce-a ieșit de la consultări am văzut că e mulțumită ca o mâță care-a smântânit oalele. Continuu să susțin că e o cacealma, barem să-mi fie rănile mai ușor de lins, de cârpit și de pansat. Noroc că-s pe cale să devin imună, că nu mai am idoli politici, i-am dat jos de pe soclu pe toți cu excepția președintelui, deși uneori mai că n-aș înșuruba la loc nitul sărit din lăcaș”, scrie Angela Tocilă, editorialist PoliticStand.com.
„Acum pot s-o spun, şi-ncă foarte serios: să-ţi fie ruşine, Traian Băsescu!”, scrie Florina Neghină, blogger și editorialist la site-ul Blogary.
„Da, e “diva”, ea e “nasul”, e Elena Udrea, cine putea sa-l “capaceasca” pe ditamai prezidentul romanilor?! Traian Basescu a ajuns un fel de “mutzunache” incalecat de blonda Nutzi. Se da el mare “barbatzoi” in fata “pisicutzului” Ponta, un vierme trist fie vorba intre noi, dar cind vine vorba de madam Udrea si orice decizie a ei, Base devine un biet soricel. Blonda Nutzi a facut ce a vrut cu “amaritul” nostru presedinte de tara! Rusine Traian Basescu!”, scrie Radu Morau, realizatorul emisiunii Nașul de la Nașul TV.
Alți jurnaliști și bloggeri au preferat să aibă o altă abordare a situației.
„In povestea asta cu Basescu, recunosc, am facut un lucru complet ne-jurnalistic si laș: la ora 20.13 am inchis televizorul, am spus niste cuvinte si m-am dus sa beau palinkă”, a comentat Mircea Marian, senior editor la Evenimentul zilei.
„V-am zis? V-am zis. Ieri: «Traian Basescu o va sustine pe Elena Udrea in confruntarea cu Cristian Diaconescu. Emil Boc a dat deja un mesaj pro-Udrea. Elena Udrea a declarat ca maine se va intalni cu presedintele Traian Basescu. Case closed!»”, a scris Silviu Sergiu, senior editor Evenimentul zilei și realizator B1 TV.
„Gata! A zis fraza cheie: la turul II oricum se-aduna toata dreapta. Pentru cine n-a inteles, sfatul meu este sa nu faca efort ca oricum nu pricepe. (…) Nu va obliga nimeni s-o votati pe Udrea. Il aveti pe Iohannis, pe Diaconescu, pe Macovei si inca nu s-a inchis lansarea. Asadar, de ce v-a apucat isteria? Citesc niste tampenii la oameni care pareau normali la cap, de nu se poate”, scrie Alexa Ionescu, blogger și realizator Nașul TV.
Comentariile sunt închise.