Alex Dima

Reporterul Pro TV, autorul unor reportaje de excepţie despre jaful din pădurile României, a fost testat de unele persoane din Vrancea, care au încercat să-i ofere bani pentru a ascunde ce se întâmplă în pădurile din judeţ. Iată pasajul în care Alex Dima vorbeşte despre acest lucru, pasaj din interviul acordat Evenimentului Zilei, citat de vrancea.media.ro

“A vrut cineva să te mituiască?”

“Da. Eram într-o zonă prin Vrancea, e vorba de subiectul pădurilor. Respectivii cred că se ocupau cu asta. Cumpărau oameni. Pe acolo vin des controale, care pleacă cu bani. Ştiam că un control de la Bucureşti primeşte câteva mii de euro. Anul trecut, eram în aceeaşi zonă cu echipa de control. Noi pe o parte a muntelui, ei – pe cealaltă. Era o perioadă a anului în care se topea zăpada.

După câteva zile ne-am întâlnit. Noi aveam noroi până şi în urechi. Ei erau îmbrăcaţi ca la un dineu oficial. Revenind la cei care oferă mită. Încep ca într-un joc: “Dacă eu aş pune acum pe masă o sumă…”. Am zis nu… şi tot continua jocul acesta… şi tot ridica suma. Ajunsese la un moment dat chiar să pună 100.000 de euro. Asta nu înseamnă că el chiar îmi punea banii aceştia în geantă. Era un joc pe care probabil îl făcea cu toţi cei care veneau pe acolo. Nu cred că dădea chiar 100.000.

I-am spus: “Eu, dacă aş primi de undeva o sumă de bani ca să nu spun ceva, n-aş mai putea să mă uit în oglindă”.

25 COMENTARII

  1. Cautam persoane interesate sa lucreze la domiciliu. Rugam seriozitate. O sursa de venit simpla, la indemana oricui, sigura,
    verificata, cu dovezile castigului, se lucreaza part-time sau full-time, la
    alegere, iar metoda de lucru, pas cu pas o primiti solicitand un e-mail cu
    subiectul “info” [email protected]

  2. Poate ca cei ce au oferit o presupusa si viitore mita urmareau chiar compromiterea lui Alex. Poate de aia si tot ridicau suma, ca oricum nu conta cat ofera ci conta numai sa auda un DA din partea reporterului. Daca il recunoaste si un copil ca nenea ala care-i fugareste pe hoti prin padure, cu siguranta ca mafia defrisarilor il are in lista cu dusmani. Nu-ti trebuie multa carte sa fii infractor, dar cunoasterea inamicului cu siguranta face parte din prima lectie.Chiar credeti ca astia cand ofera bani nu se asigura ca-l au la mana pe cel ce primeste. Pe de alta parte, cand esti intr-o investigatie trebuie sa urmaresti firul, nu sa astepti DNA-ul sa faci flagrante dupa niste vorbe care puteau sa fie praf in ochi sa te tina pe loc pana ce dovada din teren disparea. Oricum ar trebuii ca sa judecam oamenii dupa faptele lor si mai putin dupa vorbe, si cred ca Alex a dovedit cu prisosinta pana acum ca face intai si dupa aia vorbeste. Altii doar vorbesc si uita sa mai si faca.

  3. eu zic ca bogatasii si golanii cu bani (tot aia) sa manince niste euro…apoi sa bea si in final sa respire euro…atunci voi lua mita!6

  4. In ziua de azi mita e la oridinea zilei 🙂 Peace !
    Unde o fi doamne Vlad Tepesi el avea soluti pentru tot !

  5. si ai sesizat organele statului? ca asa e simplu sa spui ca ti s-au oferit si nu i-ai luat. nu iti pun la indoiala onestitatea insa, tentativa de mituire ramane nepedepsita iar aia isi fac jocurile in continuare!

    • Omu nu a declarat ca cel ce a incercat sa-l mituiasca venise cu banii la el si i-a pus pe masa ci dorea sa se convinga daca poate sa-i cumpere tacerea. Chiar daca ar fi sesizat organele statului trebuie sa fie prins in fapt cel ce incearca sa mituiasca pentru a se aplica o pedeapsa si tind sa cred ca nu se lasa legat atat de simplu dar asta e parerea mea .

  6. daca intradevar a refuzat bani vrem si noi sa vedem o mica inregistrare cu camera ascunsa ca el e expert la asta, dar nu are ce arata ca e placinta pt fraieri ce sp el.

    • Daca era asa de cinstit cum se lauda nu numai ca refuza dar si lua legatura cu DNA si ii inscenau o luare de mita.

    • Daca nu ma insel pana in momentul de fata Alex Dima nu a dat dovada
      de lipsa de profesionalism si nu a apelat la declaratii mincinoase
      pentru a obtine audienta deci nu vad de ce ar dori sa minta cu acest
      subiect. Ceea ce a prezentat in emisiune este o realitate si nu trebuie
      sa fii un geniu ca sa-ti dai seama ca prin mita s-a tinut ascunsa (cat de mare este mita oferita depinde de impactul pe care il poate avea asupra „afacerilor” sau maselor cel mituit)

    • spre surprinderea ta, mai sunt si oameni onesti in tara asta dar nu pot infrunta CARACATITA sugatoare care domneste peste tara asta; ar fi sinucidere curata!Omul acesta chiar expune niste nereguli, isi asuma, prin asta, niste riscuri;e usor sa judeci de acasa, din fata calculatorului!Exista(din punctul meu de vedere) doua modalitati de a scapa(dar nu definitiv pt ca imposibil) de toata aceasta mafie:printr-un proces lent de arestari(cam cum se incearca acum sa se faca) dar asta va dura zeci de ani, deci noi nu vom prinde acele vremuri si printr-o revolutie populara(dar nu ca cea din 89)!Dar daca specimenele precum Paul(de mai sus care este evident ca ar lua mita) abunda in aceasta tara, e clar ca probabilitatea unei revolutii tinde la zero!

  7. Dacă a refuzat mita în valoare de 100.000 euro , atunci este un om corect și merită tot respectul și trebuie susținut și protejat de noi ce ne iubim țara . Dar dacă a făcut această declarație doar pentru a crea o impresie și o față falsă în fața publicului pentru a câștiga credibilitate și a face o mai mare audiență a emisiunilor sale la tv ? Atunci e un jegos fără scrupule , ca cei ce au făcut ca el înaintea lui ! Acum las să aleagă singur unde se încadrează declarația sa .

    • Nu mai există speranță nici măcar cu DNA-ul. .. În Vrancea este greu să pătrunzi în această caracatiță.

Comentariile sunt închise.