La 24 ore de la tragedia pe lacul Siutghiol, un om îşi frânge mâinile a ciudă şi neputinţă. Are ochii scăldaţi în lacrimi şi privirea revoltată când povesteşte cum s-au întâmplat lucrurile. Este Gheorghiţă Zice, primul om care a ajuns la elicopterul prăbuşit și care a fost intervievat în exclusivitate de un reporter Adevărul.
„Pescarul din Ovidiu“ este administrator la Insula Ovidiu, punctul turistic de pe lacul Siutghiol. Are 35 ani, este însurat şi are un copil de 1 an şi 8 luni. Luni se afla la muncă, împreună cu un coleg, Mihai, când s-a prăbuşit aparatul SMURD. „M-a sunat şeful meu Cătălin Livadariu şi m-a anunţat că a căzut un elicopter în lac. Văzuse la televizor. Mi-a spus exact unde se prăbuşise, în dreptul «La Butoaie». Noi eram la 5 mile de acel loc. Am luat barca noastră cu motor şi am plecat imediat acolo“, a declarat Gheorghiţă.
Liniștea de mormânt
Pe luciul apei nu se mai vedea nimic, nicio ţipenie de om. Au dat târcoale locului încercând să detecteze vreo mişcare. Nu se vedea nimic. Între timp au venit şi pompierii, cu barca pneumatică, vâslind. „Vâsleau de parcă se duceau, nu veneau. Unul dădea într-o parte, altul într-alta. Au zis că e prima dată când folosesc barca aia, nu aveau cheia, nu aveau motor. Am ridicat împreună coada de elicopter care ieşea din apă. Când am tras în sus, a ieşit la suprafaţă doctoriţa. Era agăţată cu haina de fiare, dedesubt. Stătuse sub apă, nu mai respira, nu mai era conştientă. Un pompier i-a luat pulsul, a zis că are semne vitale. Au luat-o cu barca lor cu motor băieţii de la Pescărie din Ovidiu, veniseră şi ei să dea o mână de ajutor. Ei au dus-o la mal, la Salvare. Pompierii nu aveau de nici unele la ei. A venit un ski-jet şi i-a tras ski-jetul, i-a agăţat de un cârlig şi i-a plimbat pe acolo, să cerceteze locul. Nu erau pregătiţi de intervenţie, nu aveau generator, nu aveau lumini, ceva de neimaginat. Nici scafandrii, care au venit după o oră, nu vedeau să se îmbrace, nu nimereau buteliile de oxigen. Le-am făcut noi lumină cu telefoanele mobile“, spune indignat Gheorghiţă.
„Unde e, mă, priza?”
Dacă n-ar fi fost de plâns, ar fi fost de râs. O căpetenie de pompieri nu reuşea să pună generatorul în funcţiune: „Unde are ăsta, mă, priza?“. Pe Gheorghiţă l-a umflat furia: „Cum adică, eşti căpitan şi nu ştii să porneşti un generator?“. Gradatul s-a scuzat: „Nu mă ocup eu cu asta, iar băiatul care e specializat nu e aici“. Omul a încercat să se facă util cum a putut. „Am adunat caschetele, am adunat vestele cu care erau îmbrăcaţi. Am adus eu generatorul şi l-am pus pe Jupiter, şalupa cea mare a Căpităniei. Autorităţile sunt la pământ. Nimic nu e adevărat din ce au spus, că au venit cu bărci… Au venit c-o barcă dezumflată, au venit c-un motor fără cheie. Pompierii au ridicat din umeri, că sunt pentru prima oară în acea barcă. Suntem o ţară de 2 lei. Şi cu asta am spus tot. Păcat de oamenii aceia, de familii, de copii… durere fără margini. Ce s-a întâmplat la Apuseni s-a repetat la indigo la Siutghiol. Am venit eu cale de 5 mile, de la distanţă foarte mare. Dacă eram mai aproape şi ajungeam mai repede, ei trăiau. Au murit cu zile. Căpitănia are şalupa Jupiter, puternică, 5 minute făcea până la elicopter. De ce nu s-au dus? Organele noastre… umflau barca“.
„Am vrut să le dau o aţă să pornească motorul“
Gheorghiţă Zice are un certificat internaţional de ambarcaţiuni de agrement. A stat toată noaptea treaz să vadă când îi salvează pe toţi. N-a dormit toată noaptea, iar ziua următoare n-a putut mânca. Nu are niciun curs, nicio specializare în intervenţia de urgenţă. N-a ezitat o clipă să sară în ajutorul oamenilor. „Când văd un om în necaz, sar să-l ajut, nu contează cum, când. Da, mi-ar fi plăcut să lucrez în sistemul acesta de urgenţă. Dar să am un şef deştept“, mărturiseşte sufletistul Gheorghiţă. Pe la ora 21.30, şefii de pe uscat au restricţionat accesul în perimetrul accidentului. Apa era tulbure deja, se scursese kerosen, iar resturile din epavă pluteau. În bezna de pe lac, civililor li s-a cerut să se retragă. „«Chiar nu mai putem face nimic? Nu vă mai putem ajuta?», am întrebat. Mi-au zis «Nu». Nu, nu mi-a mulţumit nimeni, nu mi-a strâns nimeni mâna.“, recunoaşte Gheorghiţă. Barcagiul de pe Insula Ovidiu nu poate înţelege unde sunt oamenii capabili din acest sistem. Dacă nu eşti în stare să faci treabă, te dai la o parte, nu? Îi laşi pe alţii, care se pricep”.
„Este inadmisibil. Nu i-a dus mintea nici să facă ceva la motorul ăla de la barcă. Cu o sfoară reuşeau să-l pornească. Atât, cu o sfoară! O înfăşurau acolo. Am vrut să le dau o aţă să pornească motorul. Ei dădeau din colţ în colţ. Dar la ordine era mare înghesuială. Eu am încercat să fac tot ce pot. Dacă ajungeam cu 3 minute mai devreme, oamenii aceia ar fi trăit. Gândurile astea te omoară… până la urmă, la ei o mână spală pe cealaltă. Poate facem acum lumină, poate vede cineva! Cât trebuie să mai suferim? Când se iau măsurile astea odată, când ajungem să facem ceva bun? Să salvăm, să putem să ajutăm…“
sursa adevarul.ro
