Marius Vintilă | Strigătul CODRULUI

L-am auzit prima data acum 16 ani, cand Edi Schneider (DJ Phantom) un sas din Sebes, ne-a luat noaptea pe mine si pe George si ne-a dus cu masina pe fostul pod catre Alba Iulia special ca sa ne arate dezastrul. Mormane uriase de trunchiuri cat vedeai cu ochii in lumina alba si rece a becurilor cu gaz din curtea proaspat ridicatului Kronospan, urma sa fie tocate si transformate in pal melaminat (material despre care eu spun ca are trei calitati: este greu, prost si scump). Se spunea ca lucrarea a fost facuta cu ajutorul marelui iubitor de munte si natura Stolojan, pe vremea cand era premier. Prin 2003 am inceput sa aud din ce in ce mai des ca rangerii din Parcul National Piatra Craiului nu prea mai indraznesc sa se aventureze in padurile judetului Arges fiindca proprietarii de paduri de acolo incepusera chiar sa traga cu arma dupa ei daca se simteau controlati. La cativa ani dupa aceea un coleg de radio, Ciprian Muntele, imi spunea ca s-a ratacit in munte (si cu un nume ca asta nu te ratacesti usor pe acolo) iarna, din cauza ca padurea disparuse pe cateva sute de hectare, si nu mai aveau nici semne si nici posibilitatea de a vedea pe unde e poteca. Din 2000 pana prin 2004, vizitand periodic un prieten langa Brezoi, vedeam cum trec camioanele spre Valea Oltului incarcate cu busteni, ziua si noaptea. In ultimii trei ani, tot mergand des la Brasov vad cum pe una din cele doua promenade spre Poiana ale orasului, cunoscuta sub numele de “drumul forestier” (cum altfel ??) padurea se rareste pana cand pe alocuri, daca aduci pe cineva care n-a mai fost vreo cinci ani in zona, ii va fi greu sa isi dea seama unde este. Saptamana trecuta, un prieten imi spune ca nu ma sfatuieste sa urc de la Avrig spre Barcaciu fiindca la un moment dat peisajul devine selenar din pricina copacilor taiati la ras. In fine, un amic imi povestea ieri cum de curand a luat-o intr-o zi de mana pe sotia lui, de loc din Bucuresti, si a dus-o sa ii arate padurile prin care se plimba el cand era copil, undeva pe langa Tazlau. Ajunsi acolo, nu au mai gasit padurea, mai erau cativa copaci care semanau in cel mai bun caz cu un parc din sectorul 3. Versurile “Unde esti copilarie / Cu padurea ta cu tot” capata nuante sinistre.

De fiecare data cand aflam din astea scrasneam din dinti si clatinam din cap injurand din rasputeri pe cei care exploatau dar si pe cei care permiteau asta prin politici corupte de interes strict personal. Dupa care uitam si ma luam cu ale mele.

Asa am facut cu totii, an dupa an. Iar EI au taiat padurea si au vandut-o, tot an dupa an, milion dupa milion de euro. La fel cum au facut cu tot, de parca poate cineva sa manance, sa bea si sa respire bani. Nemaivorbind ca deposedarea generatiilor prezente si/sau nenascute de singura adevarata avere, un mediu curat in care sa traiasca sanatos, ii afecteaza si pe proprii LOR copii si pe copiii acestora. Mie si acum imi e greu sa cred ca oamenii care vand paduri (in scopul taierii) ca sa se imbogatesaca, arata ca tine si ca mine. La televizor i-am vazut pe alde Hrebenciuc si Kerestoy Attila, cel supranumit “drujba lui Dumnezeu” si par normali, desi ar trebui sa se deosebeasca si la exterior prin ceva, niste semne negre, ceva care sa iti spuna din prima ca ei nu sunt ca noi. Fiindca adevarul e ca ei sunt altfel: ei vand padurile noastre pe milioane de euro.

In ultimii ani cetatenii s-au luptat cu statul roman (!) – care teoretic ar trebui sa apere in primul rand interesele lor – pentru de toate. Pentru o lege anticianurare, pentru una antifracturare, pentru educatie, pentru resurse, pentru sanatate, pentru dreptul de a infiinta sindicate etc. Ce deosebeste protestul de sambata de restul este ca pentru el se pregatesc toti cei care au iesit in strada in ultimii ani motivati de toate celelalte cauze. Si este firesc sa fie asa, fiindca, ferindu-ma sa fac o ierarhizare a importantei nenorocirilor provocate sau incurajate de “liderii” natiei, schilodirea padurilor este parca mai revoltatoare, mai grava, mai greu de reparat decat oricare alt dezastru. Indiferent pentru ce s-a iesit in strada in trecut, victorii depline in lupta cu statul (!) nu au fost multe, dar cand oamenii au marsaluit cu zecile de mii guvernele au tremurat, fiindca suntem singurul lucru de care se tem. Si, mai nou, de celulele de parnaie fara foehn.

#NUVENISINGUR

Sursa:  mrvintila.wordpress.com